Șofer beat, trei victime. Accidentul s-a produs pe strada Automotoarelor din Brașov

Trei pietoni au fost accidentați joi seara pe strada Automotoarelor din Brașov. Conform Poliției Brașov, șoferul care a provocat accidentul, un bărbat în vârstă de 57 de ani, era sub influența băuturilor alcoolice.

În accident a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiul Brașov, care ar fi surprins și accidentat trei pietoni adulți aflați în deplasare pe partea carosabilă a drumului public, pe sensul opus de mers al vehiculului care i-a acroșat. Cei trei pietoni au suferit leziuni corporale, motiv pentru care au fost transportați la unitatea medicală astfel că, la acest moment, beneficiază de sprijin medical de specialitate. Conducătorul autoturismului a fost testat din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările care se află la acest moment în curs de desfășurare, urmează să stabilească modul în care s-a produs accidentul, dar și să se dispună măsurile legale corespunzătoare la finalizarea acestora, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au declarat reprezentanții Poliției Brașov, citați de mytex.ro.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.