Connect with us

Cotidian

Șoferii, sfătuiți să circule cu atenție pe DN1, în zona Comarnic. CNAIR subliniază totuși: „Sub nicio formă nu există, în acest moment, risc de surpare”

Published

on

Șoferii care tranzitează DN1 Brașov – București, în special în zona Comarnic, sunt informați că nu există, în acest moment, risc de surpare pe sensul de mers Brașov–Ploiești, acolo unde a fost semnalată o alunecare de teren la kilometrul 111+430. Precizările au fost făcute de purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, după apariția unor informații în spațiul public privind posibile probleme de stabilitate a drumului, în contextul alunecării de la Posada.

Sub nicio formă nu există, în acest moment, risc de surpare. Se fac analize pentru a stabili cauza și a lua măsurile necesare. Balizarea este montată preventiv pentru a evita agravarea situației. Astăzi vom veni cu noi informații, după verificările din teren efectuate de o nouă echipă de specialiști”, a declarat reprezentantul CNAIR.

Ce s-a întâmplat în zona km 111+430

Potrivit lui Șerbănescu, alunecarea de teren a apărut „sub o grindă de consolă” montată pe acostament la momentul lărgirii drumului.

Chiar dacă nu mai este alunecat pământul, grinda este suficientă pentru a susține traficul. Totuși, preventiv, pentru a evita vibrațiile și tendința vehiculelor de a se apropia de acostament, am montat aceste balize”, a explicat acesta.

Oficialul a subliniat că în zonă se fac analize suplimentare:

Ieri am trimis o echipă de experți. Astăzi mai merge încă o echipă… măsurile de punere în siguranță trebuie să înceapă imediat, dar și soluția definitivă pentru consolidarea zonei.”

Traficul, normal pe două benzi – dar cu restricții preventive

Purtătorul de cuvânt a precizat că în prezent „se circulă normal pe două benzi”, însă există restricții de tonaj.

Tocmai de aceea am pus balizele: ca nu cumva un camion care intră în curbă să depășească banda și să ajungă pe acostament, generând vibrații suplimentare”, a adăugat el.

Deși traficul va crește odată cu apropierea sărbătorilor, Șerbănescu afirmă că riscul de vibrații puternice rămâne scăzut, deoarece viteza medie în zonă este redusă. „Fiind și zone de balize, e recomandat să mergi cu 50 km/h”, a spus el.

Analize în desfășurare și soluții definitive

Reprezentantul CNAIR insistă că este nevoie de o expertiză completă înainte de intervențiile majore:

Măsurile definitive se iau pe baza unei expertize și a unui proiect tehnic. Trebuie găsite soluții permanente, nu doar provizorii.”

Printre posibilele măsuri temporare se numără încărcări cu balast pentru stabilizarea zonei.

Ce spun polițiștii rutieri

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a confirmat că „alunecarea de teren s-a produs la partea de terasament… fără a afecta în prezent partea carosabilă”. În urma verificărilor, a fost instituită o restricție parțială pe banda sensului Brașov–Ploiești, semnalizată corespunzător.

Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu atenție sporită în zona Comarnic și să respecte limitările impuse, până la finalizarea expertizelor și demararea lucrărilor de consolidare.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

FOTO. Haos în Livada Poștei din Brașov. Luatul copilului de la școală suspendă orice regulă

Published

on

Terminalul RATBV de la Livada Poștei din Brașov este cel mai aglomerat din oraș, iar blocajele sunt la ordinea zilei. Acolo ajung autobuzele din toate cartierele Brașovului, însă nu mijloacele de transport în comun blochează circulația. O fac autoturismele părinților care vin să își lase copiii la școală sau să îi ia acasă când se termină cursurile.

În teorie, în zonă nu ar trebui să fie probleme, pentru că sunt reguli: părinții pot intra și opri la peronul al doilea (destinată autocarelor cu turiști) între orele 7.00 -8.00 și 11.00-12.00.

În practică, conform principiului „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate”, situația este total diferită: când merg să își ia copiii de la școală, unii părinți ajung mai repede. Intră în zona ce le e destinată, coboară din mașină și merg să îi aștepte pe cei mici.

Le ia multe minute, așa că banda de la „peronul părinților” se umple imediat. Ceilalți părinți parchează unde pot. Unii intra la peronul unu (unde vin autobuzele de pe linia 20), ignorând indicatorul ”Accesul interzis! Cu excepția RAT Brașov”. Aprind avariile și, în cel mai fericit caz așteaptă.

Cei care nu se încumetă să intre pe primul peron opresc în zona trecerii de pietoni dinspre Biblioteca Județeană și așteaptă, chiar dacă asta înseamnă blocarea autobuzelor.

O altă strategie a părinților este să oprească pe marginea Drumului Poienii, în zona ultimului peron pentru mijloacele de transport.

Tot acest haos este lăsat „la liber”. Șoferii autobuzelor RATBV se ceartă cu părinții, părinții se claxonează între ei, iar agenții Poliției Locale, care ar trebui să mai dea o „mână de ajutor” traficului sunt pe nicăieri, la propriu.

(Foto: Brasov Mtropolitan)

Continue Reading

Cotidian

Începe campania de curățenie de primăvară în municipiul Brașov

Published

on

Începând cu data de 09.03.2026, în Municipiul Brașov se derulează campania de curățenie de primăvară, etapizat, în toate cartierele din oraș. În cadrul acesteia,  se va interveni cu activități specifice de salubrizare, în acord cu graficele de lucru stabilite de către autoritatea contractantă. Respectarea graficului de lucrări este condiționată de evoluția temperaturilor și a condițiilor meteorologice din perioada următoare, au ținut să precizeze reprezentanții operatorului de salubritate din municipiul Brașov.

Preliminar acestei campanii, sâmbătă, 07.03.2026, echipajele operative au desfășurat lucrări pregătitoare, cum ar fi ras rigolă, stropit, măturat manual și măturat mecanizat. Această amplă acțiune a avut drept scop curățarea zonelor după sezonul rece. 

În cadrul acestui program special de salubrizare, pe domeniul public sunt amplasate recipiente de mari dimensiuni în punctele stabilite de către Primăria Brașov, destinate exclusiv deșeurilor voluminoase din gospodării, precum mobilier, covoare, saltele, obiecte mari de folosință îndelungată, altele decât deșeurile de echipamente electrice și electronice, ce sunt preluate pe fluxuri separate de către operatorul autorizate pentru colectarea acestora. Pentru ridicarea deșeurilor vegetale (crengi / iarbă / etc) sau a deșeurilor rezultate din activități de reamenajare sau construcție (moloz), vă recomandăm să solicitați o ofertă de preț operatorului delegat, folosind formularul ”Solicită servicii” din pagina principală a site-ului www.comprest.ro

Continue Reading

Cotidian

FOTO. O altfel de declarație pentru mama. 8 Martie de „Cartea Recordurilor” la Școala Gimnazială nr. 2 din Brașov

Published

on

Elevii din ciclul primar de la Școala Gimnazială nr 2 „Diaconu Coresi”, alături de cadrele didactice, au decorat și în acest an gardul unității lor de învățământ, cu zeci de mii de inimioare albe și roșii, în culorile mărțișorului. Activitatea, care poate fi considerată în acest moment, un record în ceea ce privește numărul de figurine din hârtie utilizat, face parte din Proiectul educațional „Inimioare pentru mama”, aflat la a treia ediție.

Prof. înv. primar: Diumea Andreea-Roxana spune că aceasta este o activitate prin care cadrele didactice au încercat să îi facă pe elevi să lucreze cât mai bine în echipă și să colaboreze pentru a realiza o activitate inedită dedicată mamei, cea mai importantă ființă din viața fiecărui copil, din suflet pentru suflet. Și de această dată, proiectul a avut un impact deosebit asupra elevilor, mamelor, bunicuțelor  și trecătorilor, care s-au oprit să admire gardul lung de aproximativ 350 de metri, plin de cele mai frumoase și calde inimioare, care au bătut astăzi pentru toate mamele.

Proiectul educațional „Inimioare pentru mama” se află la a treia ediție și a reușit și anul acesta să aducă bucurie în inimi și zâmbet pe buze. Impactul asupra comunității locale este unul major. Acesta are rolul de a promova valorile și cultura instituțională pe care, cu mândrie, le susținem și le transmitem și elevilor noștri, elevi care vor deveni adulți la un moment dat. Bucuria celor din jur ne motivează creativitatea și trezește dorința de a fi mai buni zi de zi. Dorim ca acest proiect să rămână o tradiție, ca multe altele, și să încântăm an de an sufletele tuturor femeilor, a menționat doamna Agurița Dorinela Șerban, directorul Școlii gimnaziale nr. 2.

Continue Reading

Trending