Connect with us

Cotidian

Încrederea mediului de afaceri în economia națională scade abrupt: Indicele CONFIDEX coboară la nivelul din 2021

Published

on

Indicele CONFIDEX, barometrul încrederii oamenilor de afaceri în economia românească, a înregistrat cea mai puternică scădere din ultimii ani – de la 51,3 la 47,2, o diminuare de aproape 7 puncte procentuale revenind la niveluri comparabile cu prima jumătate a anului 2021.

Rezultatele celei de-a 13-a ediții CONFIDEX, realizată de Impetum Group, în parteneriat cu Romanian Business Leaders, reflectă un climat dominat de instabilitate politică și economică, volatilitate geopolitică, presiuni macroeconomice regionale și o lipsă persistentă de predictibilitate legislativă și fiscală pe plan intern. Așteptările privind ajustările bugetare și reducerea investițiilor publice accentuează sentimentul de prudență din mediul privat.

Prudență generalizată, optimism în retragere

În ultimele șase luni, 40% dintre manageri spun că situația propriei companii s-a înrăutățit, iar optimismul față de economie este în continuă scădere. Percepția generală asupra economiei – la nivel sectorial, național, european și global – este una preponderent prudentă, uneori chiar pesimistă. Cu toate acestea, cel mai redus nivel de îngrijorare rămâne legat de propriul business, unde managerii consideră că au un grad mai mare de control. Chiar și așa, 30% anticipează scăderi de profitabilitate și în 2026.

Diferențele între sectoare sunt semnificative. Agricultura și IT-ul se numără printre cele mai pesimiste domenii, afectate de volatilitatea costurilor și presiunile externe, în timp ce Serviciile și Comerțul rămân cele mai optimiste, susținute de o cerere relativ stabilă și de capacitatea de adaptare.

2026: taxe mai mari, investiții mai puține, dar mai multă încredere în Guvern

Pentru următoarele șase luni, tabloul macroeconomic rămâne dominat de prudență: 78% dintre manageri se așteaptă la un mediu legislativ și fiscal mai puțin favorabil, 64% anticipează deprecierea leului, iar 52% prevăd reducerea investițiilor publice. Doar 19% mizează pe o scădere a inflației. În acest context, un semnal surprinzător este creșterea încrederii în Guvern, de la 3% la 18%, față de ediția anterioară.

„Nu este un moment de «freeze», ci de «fight»”, spune Andrei Cionca, CEO Impetum Group, care vorbește despre o maturizare a mediului de afaceri, capabil să meargă mai departe chiar și în condiții dificile.

Principalele temeri pentru 2026 rămân scăderea vânzărilor și a numărului de clienți (43%), în timp ce instabilitatea politică și economică coboară în topul îngrijorărilor, fiind percepută tot mai mult ca un risc structural. În schimb, cresc temerile legate de majorarea taxelor și impozitelor (22%).

Încrederea în mediul de afaceri și rolul antreprenorilor

Pe zona de oportunități, antreprenorii mizează pe diversificarea produselor, accesul la piețe internaționale, digitalizare, controlul costurilor și procese de consolidare. În 2026, prioritățile vizează creșterea vânzărilor, îmbunătățirea relației cu clienții și vizibilitatea brandului.

În pofida contextului dificil, încrederea în antreprenorii români rămâne ridicată – 56%, iar mediul de afaceri, în ansamblu, beneficiază de un nivel de încredere de 46%. Relația cu statul rămâne însă problematică: 39% dintre antreprenori consideră că autoritățile nu sunt deloc orientate spre soluții, iar 78% cred că mediul privat ar trebui să se implice mai mult în rezolvarea problemelor pe care statul nu le gestionează eficient.

În acest context, Romanian Business Leaders este percepută drept organizația care reprezintă cel mai bine interesele antreprenorilor, într-un moment în care prudența domină, dar reziliența mediului de business pare mai solidă ca oricând.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Bătaie între două studente pe Colina Universității din Brașov. Incidentul, filmat de colegi, a ajuns în atenția poliției

Published

on

Foto: Mihaela Parghel/ Braşov Metropolitan

Un conflict izbucnit între două studente pe Colina Universității Transilvania din Brașov a atras atenția poliției, dar și a comunității online, după ce imaginile filmate de martori au început să circule pe internet. Incidentul a avut loc joi, 12 martie, în jurul orei 13.30.

Potrivit polițiștilor, cele două tinere, în vârstă de 20, respectiv 24 de ani, ar fi avut un schimb de replici în zona campusului universitar, care a degenerat rapid într-o confruntare fizică. La fața locului au fost trimiși polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar al Poliției Municipiului Brașov, după ce autoritățile au fost sesizate cu privire la conflict.

Ce a atras însă atenția este faptul că mai mulți colegi, deși au observat conflictul, nu au luat nicio măsură pentru a interveni între cele două studente, preferând, în schimb, să filmeze întreg incidentul.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cele două s-au agresat reciproc, iar pentru a evalua situația au fost aplicate procedurile prevăzute de lege.

„Având în vedere cele constatate, în conformitate cu Legea 26/2024, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, din care a reieșit faptul că nu există risc iminent de violență”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov pentru Educație Privată.

Deși nu a fost identificat un pericol imediat, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de lovirea și alte violențe. Ancheta este în desfășurare sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

La finalul cercetărilor, polițiștii urmează să stabilească ce măsuri legale vor fi luate în acest caz.

Studenții nu au intervenit, în schimb, au filmat conflictul

Între timp, reacțiile nu au întârziat să apară pe rețelele sociale, mai ales din partea studenților care au criticat nu doar comportamentul celor două tinere, ci și atitudinea colegilor care au asistat la scenă fără să intervină.

„Trist că niște «bărbați» au ales să stea, să râdă și să filmeze, în loc să intervină”, a scris un utilizator.

Cea mai dură reacție a venit din partea unui student care s-a declarat dezamăgit de atmosfera din mediul universitar: „Cică «universitate», de fapt o adunătură de copile și copii (…) care s-au gândit să se joace de-a școala și sunt mereu într-o competiție cu ceilalți din jur, nu cu ei înșiși (…) Ar trebui să se arate cu degetul astfel de situații ca să nu se mai simtă în largul lor să facă intriga asta”.

Continue Reading

Cotidian

ANALIZA BVM Bugetul de stat pe 2026: Județul Brașov, penultimul în topul alocărilor pentru echilibrarea bugetelor locale

Published

on

Guvernul României a aprobat joi seara Legea bugetului de stat pe anul 2026, astfel că actul normativ poate intra în Parlament, pentru votul final, care ar urma să fie dat la începutul săptămânii viitoare.


În actul normativ sunt prevăzute și sumele pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru acoperirea unor cheltuieli curente (cum sunt cele cu utilitățile sau dalariile) sau pentru finanțarea unor investiții ce nu pot fi acoperite din alte surse.

Astfel, din sumele defalcate din TVA, administrațiile locale din județul (inclusiv Consiliul Județean Brașov) nostru ar urma să primească pentru echilibrarea bugetelor locale suma totală de 34.932.000 lei. Din această sumă, 1.532.000 urmează să fie primită de Consiliul Județean Brașov, iar diferența de 33.400.000 va fi repartizată primăriilor comunelor, orașelor și municipiilor.

Doar Ilfovul este sub Brașov

Banii pentru echilibtarea bugetelor locale reprezintă o măsură de susținere a administrațiilor locale care se confruntă cu probleme financiare, iar conform logicii Guvernului, județul nostru nu are mare nevoie de un astfel de sprijin. Astfel, într-un top al alocărilor pentru echilibtarea bugetelor locale, județul nostru ocupă penultimul loc, după Ilfov, care are alocată suma totală de 11.913.000 lei.

La polul opus, cu cea mai mare alocare, este județul Suceava, cu 219.376.000 lei, cu precizarea că o parte din sumă, 30.085.000 lei, este cu destinație specială: finanţarea cheltuielilor determinate de achitarea obligațiilor de plată ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Suceava, aferente împrumutului extern contractat pentru realizarea Programului „Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava”.

În total, pentru echilibrarea bugetelor locale, îm proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026 este propusă suma totală de 3.842.712.000 lei.

Continue Reading

Cotidian

A doua încercare: Consiliul Județean Brașov a votat din nou preluarea Spitalului CFR. De acum totul stă în pixul Guvernului

Published

on

Aleșii județeni brașoveni s-au reunit joi într-o ședință de îndată pentru a vota, pentru a doua oară, transferarea Spitalului CFR de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Județean Brașov. Pentru ca unitatea sanitară să fie preluată de administrația județeană brașoveană, va mai fi nevoie de aprobarea unei Hotărâri de Guvern. Unitatea sanitară va fi preluată cu tot cu dotări, iar obligația Consiliului Județean Brașov va fi să îi păstreze destinația medicală.

Aceasta este a doua hotărâre privind preluarea Spitalului CFR adoptată de Consiliul Județean Brașov, după cea din anul 2023.

Prima hotărâre de Consiliu Județean nu a putut fi pusă în aplicare

Demersurile oficiale pentru transferul Spitalului CFR către administrația județeană brașoveană a început în anul 2022, când Ministerul Transporturilor a anunțat predarea unităților sanitare pe care le administerază către autoritățile locale sau către instituțiile de învățământ unuversitar. În anul 2023, Consiliul Județean a aprobat o hotărâre privind preluarea spitalului, iar în același an Camera Deputaților a aprobat o lege în acest sens.

Transferul nu a putut fi realizat, pentru că spitalul din Brașov deținea și un spațiu medical în Târgu Mureș, acesta fiind solicitat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. În aceste condiții a fost nevoie ca Ministerul Transporturilor să reorganizeze Spitalul CFR Brașov și să reglementeze situația juridică a terenurilor.

Continue Reading

Trending