Vântul puternic din noaptea de vineri spre sâmbătă a provocat pagube în municipiul Brașov. Astfel, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, în urma vântului puternic, un stâlp s-a prăbuşit pe Calea Feldioarei, blocând un sens de mers. Circulația rutieră a fost oprită temporar, până la remedierea problemei
De asemenea, pe Bulevardul Griviței a fost doborât un aparat de aer condiționat, iar echipele de intervenție au mers la fața locului pentru da jos fragmentele care mai riscau să cadă.
ISU Brașov a avut o intervenție și pe Bulevardul Victoriei, unde a fost identificat un arbore care risca să cadă în orice moment.
Amintim că în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, Brașovul a fost sub avertizare meteorologică de vânt puternic. Rafalele s-au oprit spre dimineață, când a început să ningă.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!


Fii primul care comentează