Ramai la curent!

Stiri Brasov

Cele mai tari concerte ale anului. Ed Sheeran, Florence+The Machine și The Cure, în premieră în România. Metallica, Bon Jovi, Lenny Kravitz și Mariza revin

Publicat

in

Artişti precum Mariza, Godsmack, Goran Bregović, André Rieu, John McLaughlin, Lenny Kravitz, Tom Jones, Whitesnake, Slayer, Bon Jovi, Dream Theater, Metallica şi Status Quo revin, în 2019, în concert în România. Pe de altă parte, David Duchovny, Disturbed, Ed Sheeran, Florence + The Machine şi The Cure vor cânta pentru prima dată în ţara noastră.

Michale Graves, solist al trupei Misfits în perioada 1995 – 2000, va cînta în clubul Quantic din Bucureşti pe 9 ianuarie. Şi-a început cariera solo în 2005 şi colaborează cu Marky Ramone. În deschidere va cânta grupul german The Crimson Ghosts. Biletele sunt disponibile în reţeaua iabilet.ro, la preţul de 40 de lei. În ziua concertului, ele vor costa 50 de lei.

Actorul David Duchovny, cunoscut din serialele „X Files” şi „Californication”, va concerta pe 10 februarie 2019 la Sala Palatului din Bucureşti. Concertul va face parte din turneul „Every Third Thought”, prin care americanul îşi va promova cel de-al doilea album, apărut în 2018. Biletele pentru concertul de la Bucureşti pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro, la mai multe categorii de preţ: 90, 120, 150, 250 şi 350 de lei.

Britanicul indie pop Tom Odell va cînta pe 16 februarie 2019, la Arenele Romane din Bucureşti, în cort încălzit. Evenimentul este prilejuit de lansarea, în luna octombrie 2018, a celui de-al treilea album de studio al său, „Jubilee Road“. Biletele pentru acest concert pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro, iar preţul lor variază în funcţie de categorie: 99 (acces general) şi 159 de lei (golden circle). În ziua concertului, ele vor costa 130 şi 200 de lei.

Trupa Alternosfera va lansa, pe 22 februarie, cel de-al şaselea album de studio – „Lucis şi Fântânile” – care va marca 20 de ani de la înfiinţarea grupului. Lansarea albumului este marcată printr-un concert care va avea loc la Arenele Romane, în cort încălzit. Biletele pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro, la preţurile de 90 şi 125 de lei, urmând ca în ziua concertului să coste 100 şi 140 de lei.

Cântăreaţa portugheză de fado Mariza va concerta la Sala Palatului din Bucuresti, pe 6 martie, pentru a îşi va promova cel mai nou album, al optulea, care a fost lansat în 2018. Biletele pot fi cumpărate de pe ticketstore.ro şi au preţuri cuprinse între 99 şi 349 de lei.

Trupa americană Godsmack va susţine două concerte la Bucureşti – pe 31 martie şi 1 aprilie –, ele fiind parte din turneul pentru promovarea celui de-al şaptelea album, „When Legends Rise”. Primul dintre show-urile de la Bucureşti este sold out, iar pentru cel de-al doilea mai sunt disponibile aproximativ 50 de bilete, pe iabilet.ro, la preţurile de 145 şi 185 de lei.

Goran Bregović va concerta pe 2 aprilie, la Sala Palatului din Bucureşti, alături de o orchestră simfonică formată din 42 de instrumentişti şi de un cor. Biletele pentru concert pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro şi au preţuri cuprinse între 99 şi 320 de lei, în funcţie de locul ocupat şi de perioada în care acestea sunt achiziţionate.

Violonistul olandez André Rieu va susţine, între 4 şi 7 aprilie, patru spectacole pe BT Arena din Cluj-Napoca. Concertul din 6 aprilie este sold out, iar pentru celelalte trei mai sunt disponibile bilete la preţuri cuprinse între 380 şi 680 de lei.

Musicalul „We Will Rock You“ va fi prezentat pe 10 aprilie, la Sala Palatului din Bucureşti, în regia şi coregrafia lui Răzvan Mazilu. Spectacolul, creat de trupa Queen şi scris de Ben Elton, este produs în România de Wondertheatre şi beneficiază de participarea directorului muzical al spectacolului londonez, Stuart Morley, şi a antrenorului vocal Mary Hammond, care conduce catedra de musical theatre la Royal Academy of Music din Londra. Biletele costă între 80 şi 299 de lei şi pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro.

John McLaughlin, unul dintre cei mai versatili şi creativi chitarişti contemporani, pionier al jazz-rockului, şi grupul The 4th Dimension vor concerta la Sala Palatului din Bucureşti, pe 18 aprilie, în cadrul seriei de evenimente Jazz Night Out. Biletele sunt disponibile în reţeaua iabilet.ro, la preţurile de 135, 165, 195, 255 şi 350 de lei.

Muzicianul american Lenny Kravitz va concerta pe 6 mai, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, eveniment ce va face parte din turneul prin care îşi va promova cel mai recent album lansat, al 11-lea, „Raise Vibration”. Biletele au preţuri cuprinse între 275 lei şi 545 lei şi pot fi cumpărate online, de pe lennykravitz.emagic.ro, eventim.ro şi iabilet.ro.

În parcarea C a complexului Romexpo, va avea loc, între 21 şi 23 iunie, festivalul Forever Young, la care au fost anunţaţi CC Catch, Ace of Base şi Ice MC, între alţii. Abonamentele pot fi cumpărate din reţelele iabilet.ro, eventim.ro şi myticket.ro, la preţurile de 150 şi 400 de lei.

Britanicul Tom Jones va cânta pe 26 iunie la Cluj-Napoca, pe BT Arena. Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro, eventim.ro şi tomjones.emagic.ro şi au preţuri cuprinse între 145 şi 475 de lei.

Trupa americană heavy metal Disturbed va concerta pentru prima dată la Bucureşti pe 27 iunie, iar biletele pentru show-ul de la Arenele Romane au fost puse în vânzare prin iabilet.ro. În prezent, mai sunt disponibile tichete doar la categoria VIP, în valoare de 249 de lei.

Trupa britanică Whitesnake va concerta la Arenele Romane din Bucureşti pe 1 iulie, în cadrul turneului mondial „Flesh & Blood”. Biletele pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro, la preţuri cuprinse între 170 şi 370 de lei, la care va fi adăugată o taxă de 10 lei.

Ed Sheeran va cînta pentru prima dată în România, pe 3 iulie, pe Arena Naţională. Evenimentul face parte din turneul european pe care el îl va începe în luna mai. Biletele pot fi cumpărate exclusiv de pe eventim.ro, la preţuri cuprinse între 199 şi 399 de lei.

Trupa thrash metal Slayer va concerta pe 10 iulie la Arenele Romane din Bucureşti în cadrul evenimentului Metalhead Meeting 2019. Evenimentul este anunţat ca fiind ultimul concert la Bucureşti al grupului american. Concertul face parte din turneul de adio al trupei. Biletele pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro, iar preţurile variază de la 190 la 330 de lei, la care este adăugată o taxă de 10 lei.

Grupurile Florence + The Machine, Thirty Seconds to Mars şi Bring Me the Horizon vor fi capetele de afiş ale festivalului Electric Castle 2019, care va avea loc în perioada 17 – 21 iulie, pe domeniul Castelului Banffy din judeţul Cluj. Biletele costă 249 de lei (prima zi) şi 299 de lei (celelalte patru zile), iar abonamentele, între 599 şi 999 de lei.

Trupa Bon Jovi va concerta pe 21 iulie în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în cadrul turneului „This House Is Not For Sale”. Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim şi au preţuri cuprinse între 230 şi 2.500 de lei. Acesta va fi al doilea concert pe care grupul rock îl va susţine la Bucureşti. Bon Jovi a mai cântat în Piaţa Constituţiei în luna iulie a anului 2011.

Grupurile The Cure, care sărbătoreşte patru decenii de activitate, şi God Is An Astronaut vor concerta, pe 22 iulie, în Piaţa Constituţiei. Biletele pot fi cumpărate din reţeaua Eventim, la preţurile cuprinse între 220 şi 420 de lei.

Cea de-a 14-a ediţie a festivalului ARTmania va avea loc în perioada 26 – 27 iulie, în Piaţa Mare din Sibiu. Până în prezent, au fost anunţate, între altele, trupele Dream Theater, Opeth, Madrugada, Wardruna şi Myrkur. Abonamentele costă 290 de lei şi pot fi cumpărate de pe artmaniafestival.ro.

Cea de-a noua ediţie a festivalului Summer Well va avea loc în zilele de 10 şi 11 august, pe domeniul Ştirbey din Buftea. Printre primele nume anunţate se află The National, The 1975, Maribou State, Pale Waves, Black Honey şi Tender. Abonamentele sunt disponibile pe summerwell.ro, la preţul de 295 de lei, căruia îi este adăugată o taxă de 6%.

Metallica va concerta pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 14 august, iar show-ul – al patrulea pe care grupul îl va susţine la Bucureşti – face parte din turneul „Worldwired” şi este sold out.

Triggerfinger şi Netsky se numără între primele nume anunţate pentru lineup-ul celei de-a treia ediţii a festivalului Awake, care va avea loc în perioada 15 – 18 august, pe domeniu Teleki din Gorneşti, Mureş. Biletele pentru Awake 2019 sunt disponibile online, pe iabilet.ro, eventim.ro şi tickets.awakefestival.ro, de unde pot fi cumpărate la preţul de 169 de lei, campingul fiind inclus.

Trupa britanică Status Quo va concerta la Arenele Române din Bucureşti pe 26 august. Biletele pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro şi au preţuri cuprinse între 119 şi 300 de lei, în funcţie de locul ocupat, la care va fi adăugată o taxă de 10 lei.

Cântăreaţa britanică crossover Sarah Brightman va concerta pe 21 octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti, evenimentul făcând parte din turneul mondial „Hymn”. Biletele costă între 150 şi 750 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală şi sunt disponibile la casa de bilete a Salii Palatului şi online, pe vandbilete.ro, entertix.ro, iabilet.ro, eventim.ro, bilete.salapalatului.ro.

Sursa: News.ro

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Dublarea străzii 13 Decembrie din Brașov, la al doilea calcul. Valoarea lucrărilor s-a redus considerabil

Publicat

in

Proiectul de dublare a străzii 13 Decembrie din Brașov, o investiție pentru care Primăria Brașov va primi bani de la bugetul de stat prin Planul Național de Dezvoltare Locală este, în continuare, în etapa calculelor.

Pentru această investiție, Consiliul Local Brașov a aprobat anul trecut valoarea estmată a lucrărilor, dar calculele au fost refăcute, astfel că în ședința de plen a Legislativului local de mâine va supus aprobării un nou deviz de lucrări, suma necesară implementării proiectului fiind mult mai mică.

Astfel, dacă anul trecut valoarea totală a proiectului era estimată la 55.442.577 lei (TVA de 19% inclus), după refacerea calculelor valoarea totală a investiției scăzut la 29.242.408, inclusiv TVA 21%.

Proiectul prevede extinderea la patru benzi a străzii 13 Decembrie pe tronsonul cuprins între str. Vasile Goldiș şi str. Orizontului, dublarea podului peste râul Timiș, realizarea unei piste duble de cicliști, refacerea rețelei de contact RATBV, colectarea şi evacuarea apelor din precipitații de pe suprafața aferentă acesteia şi completarea iluminatului stradal.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov caută o firmă care să preia deșeurile periculoase. În doi ani ar urma să plătească cel mult 3 milioane de lei

Publicat

in

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov ar putea plăti cel mult 3.069.492 lei, fără TVA, pentru preluarea deșeurilor periculoase rezultate din urma activității medicale.

Suma reprezintă costul estimat pentru doi ani, perioadă în care este estimată o cantitate totală de 1.800 de kilograme de deșeuri.

Pentru semnarea unui contract cu o firmă de specialitate, unitatea sanitară a lansat o licitație pe platforma electronică de achiziții publice, astfel că valoarea serviciilor ar putea scădea.

Conform anunțului licitației, firma care va obține contractul va trebui să preia deșeurile periculoase din spațiile de depozitare din pavilioanele spitalului. Pe lista deșeurilor periculoase sunt incluse medicamente, instrumentar medical, resturi organice umane, obiecte de îmbrăcăminte, echipament de protecție sau sumstanțe chimice. Acestea vor fi preluate de operator și neutralizate cu respectarea condițiilor impuse de legislație.

Citește mai departe

Cotidian

Primăria Brașov vrea să mai cumpere 10 autobuze electrice. Pentru acest proiect a fost solicitată o finanțare europeană

Publicat

in

Flota RATBV ar urma să primească încă 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Pentru achiziționarea acestora, Primăria Brașov a solicitat o finanțare europeană nerambursabilă, iar pentru a putea semna un contract de finanțare urmează să fie aprobată o hotărâre în ședința de plen Consiliului Local de mâine.

Proiectul prevede achiziția a 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Cele 10 autobuze electrice vor funcționa pe Linia 2B – 6 autobuze și pe Linia 28 – 4 autobuze. În caz de nevoie, urgențe justificate acestea pot fi relocate pe alte linii cu cerere ridicată de transport și cu un deficit de capacitate.

Valoarea totală a proectului este de 49.231.875 lei (inclusiv TVA), din care Municipiul Brașov plăti suma de 984.638 (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Citește mai departe

Trending