FOTO. Noua piațetă din Centrul Istoric al Brașovului, gata în 2020. Aceasta va face legătura între Piața Sfatului și Aleea După Ziduri

Lucrările de amenajare piațetei care face legătura dintre Piața Sfatului și Aleea După Ziduri sunt în plină desfășurare, iar potrivit Primăriei Brașov, noua piațetă (situată în spatele imobilului de la adresa Piața Sfatului nr. 27) va fi inaugurată anul acesta. În acest moment se lucrează la montarea pavajului din piatră naturală din granit, iar peretele de cărămidă, construit ilegal, care bloca accesul dinspre Aleea După Ziduri a fost dezafectat. După finalizarea montării pavajului în viitoarea piațetă, lucrările vor continua și în gangul de legătură cu strada Mureșenilor. În paralel, se vor executa lucrări de restaurare ale zidului de apărare și de instalare a iluminatului public, inclusiv cel arhitectural.

Conform proiectului, acest spațiu va fi remodelat, prin reorganizarea circulației și reducerea numărului de mașini cu acces în zonă, în vederea asigurării unui mediu optim pentru locuințele cu front la zona studiată. În acest sens, se va executa înlocuirea îmbrăcăminții din calupuri de bazalt care în prezent este degradată, cu un pavaj identic, din calupuri de bazalt de 9 x 9 cm. 

În piațetă vor fi plantați mai mulți arbori de înălțime medie și arbuști, iar pe o latură va fi creată o zonă verde, pe care, de asemenea, vor fi plantați mai mulți arbori. Vor fi amplasate mai multe bănci, care să se încadreze cu specificul arhitectural al piațetei.

Pentru a oferi siguranță, precum și pentru buna funcționare a spațiului studiat, se propune amplasarea unor corpuri de iluminat care să asigure o vizibilitate optimă.

Zidul cetății, cât și turnul existent se propun a se ilumina cu reflectoare amplasate la baza acestuia. Iluminatul general va fi asigurat de corpuri de iluminat înalte.

Se va avea în vedere și racordul la rețeaua de apă și canalizare, pentru a asigura atât cișmele, cât si posibilitatea realizării unei eventuale fântâni arteziene.

Pavaj în „coadă de păun”

Reprezentanții constructorului au precizat că cele mai complexe lucrări din această amenajare sunt cele de montare a pietrei naturale, care se va face sub forma unui arc de cerc.

„În acest moment lucrăm la montarea pavajului, care este o lucrare destul de complexă, având în vedere că modelul este în formă de coadă de păun. A fost redeschisă deja legătura dintre Aleea După ziduri și piațetă. De asemenea această zonă, ca și gangul de acces dinspre Piața Sfatului, vor fi pavate cu granit, tot cu modelul în coadă de păun folosit în piațetă. Practic este o reamenajare completă, din strada Mureșenilor până la Aleea După Ziduri. Reamenajarea piațetei presupune și restaurarea zidului și montarea iluminatului arhitectural. Va fi o piațetă foarte frumoasă pentru centrul istoric al Brașovului“, a declarat Gheorghe Neagu, șef de șantier RS Activ SRL, firma care execută lucrările.

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru a amintit că acest proiect „se corelează cu reamenajarea fostului Cinematograf Popular, ca și investiție a municipiului Brașov. Corelăm cele două componente pentru că accesul la fostul Cinema Popular se va face pe Aleea După Ziduri și este un lucru benefic să creăm și această zonă de relaxare între Piața Sfatului și Aleea După Ziduri, prin deschiderea piațetei. Se lucrează la ambele proiecte în perioada aceasta, iar în scurt timp vom face și o curățenie a cursului de apă din zonă, pârâul Graft. Totodată, vom moderniza și iluminatul public. Ulterior, împreună cu o asociație culturală, un ONG, vom gândi un proiect de exploatare turistică și culturală a întregii zone, inclusiv a catacombelor și turnurilor, pentru a-i da o altă funcționalitate și un alt aspect acestei părți a orașului, față de ce este în prezent”. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.