Ramai la curent!

Cotidian

Scandal în Parlament pe tema majorării alocațiilor. PNL a cerut retrimiterea la comisie a ordonanței care propune creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii

Publicat

in

Deputații au început miercuri dezbaterea proiectului de lege care aprobă OUG privind creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii. PNL a cerut retrimiterea la comisie a proiectului, dar solicitarea a fost respinsă la vot. Parlamentarii PSD, PNL și USR continuă dezbaterea în plen și se acuză reciproc de populism, corupție și miciună.
Propunerea PNL a fost respinsă cu 78 de voturi „pentru”, 127 – „împotrivă” şi 5 abţineri.
 
Alfred Simonis, PSD: „Aş vrea ca tot cei care ne urmăresc azi să ştie că PNL a cerut retrimiterea la Comisiei. Practic alocaţiile nu vor fi dublate. Vom vota împotriva acestei solicitări, iar proiectul pentru respingerea OUG va fi votat. Grupul PSD va vota împotriva retrimiterii la Comisie a acestui proiect de lege”.

Pavel Popescu, PNL:
 „Tot în spiritul adevărului, în grupul PNL am decis cererea de retrimitere la Comisie a OUG tocmai pentru a nu o respinge în plen, pentru că această OUG vizează creşterea alocaţiilor pentru copii, în mod sustenabil şi responsabil. Tot de la acest pupitru am mărit am dublat alocaţiile copiilor, prin acel amendament al d-lul Dragnea. Dvs respingeţi această OUG, practic prorogaţi mărirea alocaţiilor şi în mod politicianist cereţi majorarea alocaţiilor copiilor”.

 


Alfred Simonis, PSD
: „Aţi recunoscut că PSD a dublat anul trecut alocaţiile. Vă mulţumesc. De data aceasta Parlamentul a mai încercat să dubleze o dată alocaţiile, în ianuarie. Aţi tot încercat să tergiversaţi majorarea. Această majorare înseamnă să fie de 100%. Dvs le măriţi doar cu 20%. Deci tăiaţi cu 80% alocaţii. Avem varianta de a dubla alocaţiile, la propunerea PSD sau să respingere creşterea etapizată a alocaţiilor prin OUG”.

Cătălin Drulă, USR
: „Vom susţine retrimiterea la Comisie a OUG privind alocaţiile. Al doilea proiect există un amendament prin care armele letale vor fi mai uşor obţinute de infractori. Vom vota pentru retrimiterea la Comisie a celor două proiecte de lege”.

Marton Arpad, UDMR:
 „Nu putem accepta o strategie de tergiversare a acestei legi votate de Parlament. Deci vom vota împotriva retrimiterii la Comisie. În ceea ce priveşte punctul 4, e corect dacă există o problemă să fie clarificată, mai ales că e vorba de armele letale, e bine să fie retrimisă la Comisie ca să se dezbată mai bine legea”.


Florin Roman, PNL:
 „Să nu facem din alocații un subiect de campanie. Aceste alocații au fost mărite doar de PNL. Mai întâi de Pocora, apoi Sighiartău, acum de Guvern după pandemie. Dvs cei de la PSD introduceți tema alocațiilor ca temă politică. Înțeleg jocul și dacă dvs considerați că înseamnă voturi în plus, cetățenii vă vor taxa la locale și parlamentare, nu acceptă ca alocațiile să fie abordate politic. Vă doriți o lege inaplicabilă și imperfectă”.
 
Alfred Simonis PSD: „PNL duce minciuna la nivel de artă. Inventează situații, spun neadevăruri. Ne întreba cineva de studii. Oameni, nu e nevoie de studii să înțelegi că 150 de lei pentur un copil e puțin. Avem cele mai mici alocații din UE, ce studiu mai vreți? Guvernul amână de 9 luni de zile și tergiversează dublarea alocațiilor. Domnilor din PNL, nu negociem drepturile copiilor cu dvs. V-am dat lege, aveți obligația să le dublați”.
 
Comisia pentru muncă din Camera Deputaților a dat un raport pentru respingerea ordonanţei de urgenţă care vizează creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ANALIZA BVM. Minus 145 de posturi din organigrama Primăriei Brașov și a unor servicii din subordinea Consiliului Local

Publicat

in

Primăria Brașov și instituțiile și serviciile publice din subordinea Consiliului local vor avea organigramele mult diminuate, din schemele de personal urmând să fie tăiate 145 de posturi.

Numărul maxim de posturi maxim de posturi la nivelul municipiului,a fost transmis de Prefectura Brașov, iar Consiliul Local Brașov va trebui să aprobe hotărâre aferentă în ședința de plen din 31 martie.

Conform calculului Prefecturii, anaizat de Brașov Metropoluitan, în organigramele Primăriei Brașov (aparatul de specialitate al primarului), Direcției Fiscale Brașov, Serviciului Public Administrare Piețe, Direcției Administrare Infrastructură Sportivă, Grădinii Zoologice și Clubului Sportiv Municipal Brașov (doar activitatea administrativă, fără secțiile sportive) trebuie să includă un număr total de 523 de posturi. În prezent, în organigramele acestor instuții sunt 668 de podturi, însă nu toate sunt ocupate.

Posturi vor fi tăiate din fiecare instituție:

  1. 1. Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brașov: 65 de posturi – de la 336 la 271;
  2. 2. Direcția Fiscală Brașov: 33 de posturi – de la 151 la 118;
  3. 3. Serviciul Public Administrare Piețe Brașov: 13 posturi – de la 52 la 39;
    4. Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov: 12 posturi – de la 51 la 39;
  4. 5. Grădina Zoologică Brașov: minus 20 de posturi– de la 63 la 43;
  5. 6. Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov: minus 2 posturi– de la 15 la 13 posturi.

Citește mai departe

Cotidian

Compania Apa Brașov vrea să rezolve problema apei cu turbiditate. La Uzina de Apă Tărlung va fi adăgată o nouă treaptă de tratate

Publicat

in

Apa tulbure nu va mai curge la robinetele brașovenilor. Astfel, printr-un proiect cu finanțare europeană, prin Programul de Dezvoltare Durabilă, Compania Apa Brașov va realiza la Uzina de Apă Tărlung un decantor lamelar, care va permite tratarea apei foarte tulburi (cu o turbiditate mai mare de 80 NTU). În aceste condiții, uzina de la acumularea Tărlung va putea furniza apă și în perioadele în care sunt viitori, iar apa din lac devine extrem de tulbure.

Pentru montarea și punerea în funcțiune a decantorului, operatorul regional de apă a lansat o licitație cu o valoare estimată de 20.752.117 lei, fără TVA.

Decantorul va procesa 510 litri de apă pe secundă

Noul echimament va avea o capacitate de procesare de 510 l/s și va completa actualul sistem de tratare a apei de la uzina de apă.

În prezent, în cazul în care apa din lac devine foarte tulbure și nu mai poate fi tratată, Compania Apa Brașov apelează la sursele subterane, însă costurile sunt mai mari.
Din lacul de acomulare de pe pârâul Tărlung este alimentat municipiul Brașov și localitățile din Zona Metropolitană deservite de operatorul regional de apă.

Citește mai departe

Cotidian

Închiderea gropii de deșeuri industriale de la Timiș-Triaj, mai costisitoare pentru bugetul local al Brașovului. Cofinanțarea municipiului crește cu aproape 21%

Publicat

in

Transformarea fostului depozit de deșeuri industriale nepericuloase din zona Timiș – Triaj a municipiuliui Broșov va pune o presiune suplimentară pe bugetul local, față de estimarea inițială.

Pentru acest proiect,estimat la 135.453.971 lei (TVA inclus), Primăria Brașov a depus o cerere de finanțare europeană prin Programul Regiunea Centru, iar la momentul respectiv municipalitatea brașoveană a luat în calcul o contribuție de 50.698.443,00 lei (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului.

Între timp, Primăria Brașov a primit o adresă de la autoritatea finanțatoare, prin care se solicită Primăriei Brașov „modificarea contribuției proprii în conformitate cu prevederile ghidului solicitantului, respectiv majorarea contribuției proprii de la 2% la 22,71%”. În aceste condiții, suma ce trebuie asigurată de la bugetul locoal va fi de 68.607.073 lei (inclusiv TVA), majorarea fiind de 17.908.630 lei.

Proiectul are ca obiectiv reabilitarea ecologică și reconversia amplasamentului fostului depozit, prin transformarea acestuia într-un spațiu verde urban.

Citește mai departe

Trending