Consiliul Județean Brașov a lansat licitația privind proiectarea și execuția reabilitării Corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Proiectul presupune efectuarea unor lucrări de consolidare a structurii de rezistență a imobilului, dar și reamenajarea saloanelor și înlocuirea instalațiilor. Valoarea totală a contractului este estimată la 21,24 milioane de lei (fără TVA), din care 890.180 de lei pentru proiectare și inginerie, 18,97 milioane de lei fără TVA pentru investiția de bază, 189.710 lei (fără TVA) pentru organizarea șantierului, iar 1,19 milioane de lei (fără TVA) reprezintă valoarea cheltuielilor neprevăzute, adică 6% din valoarea estimată a contractului, suma putând fi decontată doar dacă apar cheltuieli cu produse/servicii/lucrări care pot fi incidente pe parcursul derulării contractului și care nu reprezintă modificări substanțiale ale contractului de achiziție publică. Data limită de depunere a ofertelor este 2 aprilie, iar criteriul principal de atribuire a contractului este prețul cel mai scăzut.
Lucrările vor dura trei ani
Durata contractului va fi de 36 de luni, din care perioada alocată proiectării va fi de maxim 60 de zile, iar cea pentru execuția lucrărilor va fi de maxim 24 luni de la eliberarea autorizației de construire și întreprinderea măsurilor premergatoare de înștiintare a autorităților în materie – prin grija antreprenorului general și emiterea ordinului de începere.
Investiția va fi finanțată din bugetul județului Brașov, iar plata contractului se va face în 36 de luni de la semnarea acestuia, în funcție de bugetul alocat pentru fiecare an în parte. Pentru anul 2014 este prevăzută suma de 6,98 milioane de lei cu TVA. De altfel, pentru a finanța lucrările prevăzute pentru acest an, administrația județeană derulează o licitație electronică privind contractarea unui împrumut. În cazul în care se vor identifica surse suplimentare de finanțare se vor întocmi acte adiționale de diminuare a perioadei.
Fii primul care comentează