Peste 1.300 de persoane din județul Brașov, cu test pozitiv la infecția cu SARS-CoV-2 se află în izolare la domiciliu, unele asimptomatice, altele cu forme ușoare, până la medii de COVID-19, care nu necesită o monitorizare medicală strictă.
Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Brașov și comunicate de Instituția Prefectului, sâmbătă, 24.10.2020, 1.332 de persoane din județul Brașov, cu test pozitiv, se aflau în izolare la domiciliu, numărul fiind în creștere față de ziua anterioară.
De asemenea, 344 de pacienți cu COVID-19 erau internați în spitale, dintre care 23 la secția de ATI a Spitalului Județean, care are o capacitate maximă de 28 de paturi. Așadar, în prezent, secția ATI are câteva paturi libere pentru preluarea pacienților în stare gravă, după ce la începutul săptămânii, toate cele 28 erau ocupate.
1.121 de persoane din județ se aflau sâmbătă în carantină la domiciliu, în timp ce numărul deceselor în rândul unor pacienți testați pozitiv la infecția cu noul coronavirus ajunsese ieri la 267.
De la începtul pandemiei, în județul Brașov s-au înregistrat peste 8500 de cazuri de COVID, 6.720 de pacienți fiind declarați vindecați.
Incidența cumulată a cazurilor confirmate de COVID-19 la 1000 de locuitori pentru ultimele 14 zile în județul Brașov, calculată de Direcția de Sănătate Publică potrivit art. 4 din Anexa 2 a H.G. 856/14.10.2020, era ieri de 2,29.
Fii primul care comentează