Ramai la curent!

Stiri Brasov

FOTO. Macheta avionului lui Aurel Vlaicu se va regăsi în cadrul terminalului de pasageri al Aeroportului Internațional Brașov

Publicat

in

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a anunțat că în primăvara anului viitor – când vor fi finalizate lucrările de construcţie a terminalului de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov – va avea în vedere amplasarea, în interiorul clădirii, a machetei avionului A. VLAICU-II 1910, în semn de prețuire și respect pentru istoria bogată a Brașovului aeronautic.

Este vorba despre o machetă 1:5, cu o anvergură de 2 metri (lungime – 2,4 metri și înălțime – 860 mm), care a fost realizată în contextul aniversării centenarului nașterii lui Aurel Vlaicu din anul 1982. Macheta va fi donată administrației județene de către reprezentanții Secției de Aeromodelism din cadrul Asociației Sportive ARIPILE Brașov (din cadrul S.C. IAR S.A.). 

Decizia amplasării acestei machete în interiorul terminalului de pasageri a venit în urma întâlnirii pe care președintele Consiliului Județean Brașov a avut-o, la începutul acestei săptămâni, cu inginerul Dumitru Georgescu, membru al Asociației Sportive ARIPILE Brașov – Secția de Aeromodelism, care a avut deosebita ocazie de a-l cunoaște, în anul 1982, pe primul mecanic al lui Aurel Vlaicu – Ion Ciulu. 

Povestea machetei avionului A. VLAICU-II 1910

La sfârșitul anului 1981, din inițiativa și sub îndrumarea ing. Constantin C. Gheorghiu, în cadrul Secției de Aeromodelism de la fosta Casa de Știință și Tehnică pentru Tineret Braşov, a fost constituit un colectiv de aproximativ 15 pasionați ai aeromodelismului, care a reușit să termine cu succes, după aproximativ trei mii de ore de lucru, cea mai fidelă machetă a avionului A. Vlaicu-II din țară. 

Macheta a fost prezentată în cadrul „Sesiunii omagiale Centenarul nașterii lui AUREL VLAICU 1882-1982”, organizată în anul 1982, la Academia Română. 

Cu acest prilej, inginerul Dumitru Georgescu a avut bucuria de a-l cunoaște pe Ion Ciulu, primul mecanic al lui Vlaicu, care a contribuit cu informații tehnice prețioase despre construcția avionului și, în semn de apreciere a muncii depuse de colectivul braşovean, a oferit piesele aproape complete ale unei machete a avionului A. Vlaicu-II, cu rugămintea expresă ca aceasta să fie terminată și apoi donată Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov – locul unde Aurel Vlaicu a făcut primul zbor demonstrativ cu o machetă a viitorului său aeroplan, în toamna anului 1909. 

Dorința lui Ion Ciulu a fost îndeplinită în anul 1983, cu prilejul unei conferințe omagiale în cadrul căreia macheta a fost oferită generațiilor de șaguniști – un prilej de bucurie și mândrie pentru istoria școlii lor!

Inginerul Dumitru Georgescu se mândrește că a participat la realizarea acestei machete, ba mai mult consideră că a contribuit la continuarea visului lui Aurel Vlaicu, acela de a trece Munții Carpați în zbor, deoarece – pe lângă realizarea cât mai fidelă – o machetă a fost concepută și pentru a zbura. Prin adaptarea câtorva componente, un motor de aeromodel și echipament de zbor radiocomandat, în vara anului 1983, după mai multe probe de rulaj pe pista aerodromului Sânpetru din Brașov, inginerul Dumitru Georgescu a reușit să efectueze un zbor frumos, la 5 metri înălțime, dar care s-a terminat cu o mică problemă la aterizare, ce a dus la deteriorarea câtorva piese. Macheta a fost reparată și păstrată pentru concursuri de aeromodele și simpozioane pe teme de aviație.

„În numele colegilor mei de la Secția de Aeromodelism din cadrul Asociației Sportive ARIPILE Brașov, considerăm că cel mai bun loc al machetei avionului A. Vlaicu-II ar fi în holul viitorului Aeroport din Brașov și mă bucur că inițiativa noastră a fost acceptată de domnul Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Judetean Brașov. De asemenea, dorim să contribuim la realizarea și dotarea viitorului Muzeul al Aviaţiei, Ştiinţei şi Tehnicii, care va fi construit în vecinătatea aeroportului, cu o serie de machete de avioane românești și străine – hidroavion Ion Paulat-1911, ICAR-1, Fleet F10G, An-2, Zlin 50-L, IAR-93, precum și o colecție de documente legate de istoria aviației și de tradiția aeromodelismului în Brașov”, a declarat inginerul Dumitru Georgescu.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a spus:

„Ne bucurăm că proiectul Muzeului Aviaţiei, Ştiinţei şi Tehnicii, pe care dorim să-l construim cu fonduri europene, în zona Aeroportului Internațional Brașov, atrage interesul pasionaților de aviație și de istorie a Brașovului. Dorim să realizăm un complex muzeal în care să se regăsească cele mai multe din realizările deosebite ale industriei brașovene – fie că vorbim despre aviație, autocamioane, tractoare, rulmenți etc. -, care să fie păstrate și puse în valoare pentru viitoarele generații”.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Locuitorii din Podu Oltului scapă de ocolul de 30 de km. Oltul va fi traversat pe un pod provizoriu

Publicat

in

După o licitație anulată și tratative interminabile cu localnicii, Consiliul Județean Brașov a anunțat că găsit soluția pentru traversarea râului Olt, în satul Podu Oltului din comuna Hărman, după ce podul existent va fi demolat pentru ca, în locul lui, să fie construit unul nou.

Astfel, înainte ca vechiul pod să fie demolat, va fi construit unul provizoriu, în amonte de cel existent. Administrașia județeană a luat aceastră decizie după ce locuitorii din comuna Hărman nu au fost de acord ca în perioada lucrărilor la noul pod să facă un ocol de aproximativ 30 de kilometri, pe rute ocolitoare. De asemenea, ei nu au fost nici de acord ca în perioada șantierului să treacă râul pe o pasarelă pietonală și să ia mașinile dintr-o parcare amenajată pe malul dinspre satul Hărman. De asemenea, înainte de a lua decizia construirii podului provizoriu, adminstrația județeană a analizat posibilitatea amenajării unui pod de pontoane, însă ideea nu a mai fost pusă în practică.

Acum, odată rezolvată problema traversării Oltului în perioada lucrărilor la noul pod, Consiliul Județean Brașov a lansat și licitația pentru realizarea investiției. Aceasta este doua procedură, după licitația anterioară a fost anulată.

„La momentul declanșării procedurii de achiziție, în caietul de sarcini a fost prevăzută realizarea unei pasarele metalice pietonale. Soluția a fost iniţial acceptată de către Primăria Hărman, însă a fost contestată de către cetățenii din Podu Oltului și apoi chiar de către autoritatea locală care a reclamat faptul că aceasta nu asigura traficul auto pentru cetățeni, precum și pentru autobuzele RAT, autoutilitarele serviciilor de intervenție și cele de salubritate”, a explicat președintele Consiliului Județean.


Investiția este estimată la 18,5 milioane de lei

Reprezentantul Consiliului Județean Brașov a precizat că valoarea contractului de lucrări pentru realizarea noului pod este estimată la 18.533.209,79 lei fără TVA.

Conform contractului, în etapa organizării de șantier, constructorul va realiza un pod provizoriu metalic cu o lungime minimă de 40 metri și lățime totală de 5 metri, care să asigure o parte carosabilă de 3,50 metri și un trotuar pietonal de un metru. Lungimea totală estimată a variantei provizorii de circulaţie va fi de 216 metri.

După ce construcția provizorie va fi gata, constructorul îl va demola pe cel vechi, respectând condițiile impuse de Direcția Județană de Cultură Brașov, care a solicitat realizarea unei scanări digitale a obiectivului în vederea păstrării în arhivele instituţiei a unei copii a acestuia şi de asemenea a recomandat păstrarea unui fragment din suprastructura podului istoric într-un spaţiu protejat (muzeu sau expoziție).

În ultima etapă se va construi noul pod. Acesta va avea trei deschideri cu lungimea totală de 112,15 metri. Lățimea podului va fi de 13,50 metri. Partea carosabilă va avea cu două benzi de circulație cu lățimea totală de 8,60 metri, prevăzută cu două trotuare de 2,20 metri şi două grinzi parapet de 0,25 metri. Infrastructura va fi alcătuită din două culee și două pile din beton armat turnat monolit, fundate indirect prin intermediul piloților forați.

Termenul de finalizare a proiectului este de 20 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Citește mai departe

Cotidian

ATENȚIE! Astăzi se circulă gratis pe liniile RATBV din Brașov și 10 localități din zona metropolitană. Șase primării nu au aderat încă la Programul „Vinerea Verde”

Publicat

in

Începând de astăzi, 3 martie, intră în vigoare Programul „Vinerea Verde”. Astfel, în fiecare zi de vineri, pe liniile metropolitane ale RATBV din localitățile care au aderat la program, transportul va fi gratuit pentru toți călătorii.

Conform anunțului Asociației de Transpot Brașov, în prima vineri a programului, călătorii beneficiază de gratuitate pe toate liniile din municipiul Brașov (inclusiv Linia 20: Livada Poștei – Poiana Brașov), dar și pe cele care fac legătura între municipiul Brașov și localitățile Teliu, Feldioara, Bod, Prejmer, Vama Buzăului, Predeal, Sânpetru, Cristian, Codlea și Tărlungeni.
În „Vinerea Verde”, validatoarele din autobuze vor fi oprite, iar evidența călătorilor va fi ținută cu ajutorul sistemelor de numărare a pasagerilor din autobuze.

Conform aceleiași surse, orașul Râșnov se va alătura inițiativei începând cu luna mai.

Alte primării sunt așteptate să spună „Da”

„În perioada următoare, programul va fi extins și în alte localități membre ale Asociației de Transport Brașov”, au anunțat reprezentanții asociației.

Mai exact, până în prezent nu aprobat hotărâri privind aderarea la program
Consiliile locale din Săcele, Hărman, Hălchiu, Ghimbav, Zărnești și Vulcan.

Pe ce linii se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • Toate liniile din municipiul Brașov;
  • 110 Brașov – Cristian;
  • 220 Brașov – Codlea;
  • 320 Brașov – Feldioara;
  • 410 Brașov – Subcetate Sânpetru;
  • 411 Brașov – Residence Sânpetru;
  • 412 Brașov – Spital Sânpetru;
  • 420 Brașov – Sânpetru – Bod;
  • 520 Brașov – Prejmer;
  • 540 Brașov – Vama Buzăului;
  • 610 Brașov – Zizin – Purcăreni;
  • 611 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni;
  • 612 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni – Zizin – Purcăreni;
  • 810 Brașov – Predeal.

Liniile pe care nu se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • 120: Brașov – Cristian – Vulcan;
  • 140: Brașov – Zărnești;
  • 210: Brașov – Ghimbav;
  • 310: Brașov – Hăchiu;
  • 511: Brașov – Hărman – Podu Oltului;
  • 710: Brașov – Săcele Garaj;
  • 711: Brașov – Gârcini.

Citește mai departe

Fapt divers

Drogat la volan, pe o stradă din Brașov. Șoferul are dosar penal

Publicat

in

Un bărbat în vârstă de 30 de ani este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiștii rutieri sub influența substanțelor psihoactive, în timp ce conducea prin municipiul Brașov.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 30 martie, în jurul orei 08:30, pe Calea Feldioarei, unde șoferul a fost tras pe dreapta în urma unei abateri la regimul rutier.

În timpul verificărilor, polițiștii au observat indicii care au ridicat suspiciuni cu privire la starea conducătorului auto, astfel că acesta a fost testat cu aparatul din dotare. Rezultatul a indicat prezența substanțelor psihoactive în organism.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar analizele toxicologice au confirmat consumul de substanțe interzise.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs fapta.

Citește mai departe

Trending