Connect with us

Sport

Sacrificiile pe timp de pandemie, ale Aniei Caill și Ioan Achiriloaie, care ne reprezintă cu cinste în competiții internaționale

Published

on

Situația de la nivel mondial a dat peste cap și activitatea sportivă, dar cu toate acestea, sportivii de la CSM Corona Brașov, și nu numai ei, caută soluții pentru a se antrena cât mai bine, în speranța că se va respecta măcar o parte a calendarului competițional și pot reprezenta, din nou, cu succes, Brașovul și implicit România, la nivel înalt.

Pentru a fi siguri că își pot face pregătirea, sportiva CSM Corona Brașov, Ania Caill, cea mai importantă schioare a României, și antrenorul ei, Ioan Valeriu Achirioaie, au luat decizia de a rămâne în Austria chiar dacă asta înseamnă să stea câteva luni departe de casă.

„Am închiriat un apartament la Wagrain, și chiar ne gândim să rămânem aici până în aprilie. Avem nevoie să avem o siguranță în ceea ce privește pregătirea, iar dacă venim acasă nu știm cum va fi cu călătoriile în această perioadă delicată la nivel mondial. Nu este ușor, pentru că multe stațiuni s-au închis dar am convingerea că ne vom descurca și vom găsi cea mai bună variantă pentru ca Ania să fie în continuare pe pârtie”, spunea Ania.

Ania Caill și Ioan Achiriloaie au încheiat un stagiu de pregătire la Piztal, în Austria, de care antrenorul este foarte mulțumit.

„Suntem foarte bine, și foarte mulțumiți de pregătirea pe pârtie. Acum, pentru o săptămână ne vom muta în sala de forță, iar apoi vom căuta din nou stațiuni deschise pentru a ne putea continua antrenamentele. Sperăm ca totul să decurgă normal, să ne putem pregăti iar competițiile programate să se desfășoare”, a spus Ioan Achiriloaie, antrenorul Aniei Caill.

Sportiva Coronei, Ania Caill, spune că acest an a fost într-adevăr atipic, dar că s-a adaptat repede și a găsit de fiecare dată soluțiile cele mai bune pentru ea.

„A fost un an diferit, dar asta ne-a motivat să căutăm mereu soluții și să ne facem planurile în așa fel încât activitatea să nu îmi fie afectată prea tare. În primăvară, pe perioada carantinei, eu am ales să stau în în Slovenia, acolo unde situaţia nu era atât de rea şi am avut şi așa cum am mai spus, am avut şansa să încep pregătirea fizică cu preparatorul fizic al slovenului Zan Kranjec, locul 4 mondial. Acum, am ales din nou ce mai sigură variantă pentru noi, și anume să rămânem în Austria, chiar și pentru câteva luni, pentru că aici avem mai multe șanse să găsim pârtii pe care să ne putem antrena. În acest moment îmbinăm pregătirea pe pârtie, cu antrenamentele din sala de forță și sper din suflet ca toate competițiile programate în perioada următoare să se țină, pentru că îmi lipsesc concursurile și îmi este dor de acea atmosferă”, a spus schioarea Coronei. 

Ania Caill și Ioan Achiriloaie speră ca la sfârșitul acestei luni, pe 24 noiembrie, să participe la primul concurs FIS al noului sezon, la Davos, în Elveția, iar apoi, pe 28 noiembrie, să se deplaseze la Val Gardena, în Italia. Prima Cupă Mondială este programată la St Moritz, în Elveția, pe 5 decembrie.

Cei doi au spus că este foarte greu să își fixeze obiective în această perioadă încertă în ceea ce privește competițiile, dar că, desigur, își doresc foarte tare ca Ania să se apropie de apropie de Top 30 şi să urce pe podium in Cupa Europei.

„Atunci când nu știi ce concursuri se țin, e greu să îți propui ceva, însă mi-ar plăcea să reușesc cel puțin cât am făcut sezonul trecut sau chiar mai bine. Am muncit enorm în acest an și voi da totul în competițiile care se vor desfășura”, a spus Ania Caill.

În această vară, Ania Caill s-a pregătit și alături de campioana mondială Ilka Stuhec, în Elveția.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prima Pagina

Turturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor

Published

on

Handbaliștii de la Clubul Sportiv Orășenesc Teutonii Ghimbav au debutat cu o victorie în play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor. Primul meci a fost pe teren propriu, cu Dynamic Zalău, iar partida a fost câștigată de handbaliștii ghimbășeni la șase goluri diferență.

Partida a fost una în care cele două echipe și-au împărțit minutele de dominare. Confruntarea a început în forță, cu multe reușite din partea ambelor echipe. Teutonii s-au distanțat destul de repede, apoi a urmat o perioadă în care oaspeții au recuperat din teren, însă Teutonii s-au regrupat repede și au dominat finalul primei reprize. La fel s-a desfășurat și cea de-a doua repriză, când oaspeții au pierdut orice șansă să schimbe soarta partidei cu mai bine de 3 minute înainte de finalul partidei.

Piesa de rezistență a Teutonilor a fost portarul Radu Turturică, intervențiile lui fiind decisive în momentele mai dificile pentru handbaliștii ghimbășeni. Prin paradele lui, el a ridicat tribunele în picioare, iar numele lui a fost scandat de mai multe de ghimbășenii care au umplut sala de sport de la Ghimbav. În ceea ce privește atacul, cel mai bun marcator al Teutonilor a fost Mihaly Balasz, cu 10 reușite. Scorul final a fost 36-30 (la pauză 19-15).

Teutonii vor avea următorul meci acasă cu CSA Steaua București, sâmbătă, 14 februarie, de la ora 18.00.

Continue Reading

Prima Pagina

Două sportive de la ACS Transilvania Brașov, convocate la lotul național de cadete pentru Jocurile Mediteraneene

Published

on

Brașovul este din nou pe harta handbalului juvenil românesc, iar meritul aparține muncii consecvente depuse la nivel de club. Două sportive legitimate la ACS Transilvania Brașov, Ana Chirițoiu și Denisa Filip, au fost convocate la lotul național de cadete, fiind singurele jucătoare din județul Brașov selecționate pentru această acțiune a Federației Române de Handbal.

În perioada 02 – 08.02.2026 lotul național de cadete se va afla în pregătire centralizată la Plopeni, iar în perioada 08 – 15.02.2026 vor participa la Jocurile Mediteraneene, la Pristina, în Kosovo.

Această convocare reprezintă o confirmare clară a calității procesului de formare desfășurat la ACS Transilvania Brașov, un club care investește constant în inițiere, educație sportivă și dezvoltarea pe termen lung a tinerelor handbaliste.

Cele două sportive sunt crescute, inițiate și formate în cadrul ACS Transilvania Brașov, parcurgând toate etapele de pregătire încă de la primele contacte cu handbalul. Rezultatul de astăzi nu este întâmplător, ci vine ca urmare a unui proiect coerent, axat pe muncă, disciplină și performanță.

„Pentru noi, această convocare este mai mult decât o reușită individuală. Este dovada că la ACS Transilvania Brașov se construiește performanță, pas cu pas, cu răbdare și profesionalism. Ne dorim să formăm sportivi, dar mai ales caractere, iar rezultatele se văd, an de an, la cel mai înalt nivel. Felicitări fetelor și mult succes!”, a spus Fetti Marius,presedinte ACS Transilvania.

De asemenea, pivotul Alessia Olaru a fost convocată la echipa națională de junioare, pentru un stagiu de pregătire ce va avea loc la Râmnicu Vâlcea, în perioada 6-8 februare.

(Ana Olaru – pivot)

Faptul că Brașovul este reprezentat la nivel național exclusiv prin sportive formate la ACS Transilvania subliniază rolul important pe care clubul îl are în dezvoltarea handbalului juvenil din regiune și valoarea școlii de handbal ACS Transilvania.

Denisa Filip

Continue Reading

Prima Pagina

Județul Brașov are două echipe în Play-off-ul Diviziei A la handbal

Published

on

Sezonul regulat al Diviziei A de handbal masculin s-a încheiat în acest weekend, stabilind formațiile care vor continua competiția în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională. Județul Brașov este reprezentat de două echipe în primele 8 ale Diviziei A.

CSO Teutonii Ghimbav a câștigat sezonul regulat

Sezonul regulat al Diviziei A de handbal masculin s-a încheiat în acest weekend, stabilind formațiile care vor continua competiția în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională.

La finalul meciurilor din faza regulată, opt echipe au obținut calificarea în play-off. Conform regulamentului, au mers mai departe primele două clasate din fiecare serie, alături de cele mai bune două echipe clasate pe locul al treilea, departajarea fiind realizată în funcție de rezultatele obținute în confruntările directe cu formațiile din partea superioară a clasamentului.

Din cauza prezenței unor echipe fără drept de promovare, clasamentele seriilor A și C au fost refăcute, pentru stabilirea corectă a formațiilor eligibile pentru play-off. Astfel, la final, județul Brașov a ajuns să fie reprezentat în Play-off de două echipe: CSO Teutonii Ghimbav, care a a a avut un parcurs excepțional în Seria A, reușind un sezon perfect, cu 12 victorii din 12 posibile și CSM Făgăraș, calificată de pe locul 3.

Echipele calificate în play-off-ul de promovare

În urma recalculării clasamentelor, în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională s-au calificat următoarele echipe:

  • Teutonii Ghimbav
  • CSM Odorheiu Secuiesc
  • Steaua București
  • CS Medgidia
  • CSM Făgăraș
  • CSM Oradea
  • CSU Pitești
  • Dinamyc Zalău

Miza: promovarea în Liga Națională

Meciurile din play-off vor stabili echipele care vor promova în Liga Națională de handbal masculin, competiția urmând să se desfășoare într-un sistem ce va fi comunicat de Federația Română de Handbal.

Continue Reading

Trending

Brasov Metropolitan All rights reserved