Primarul Allen Coliban: Sper ca oamenii să înţeleagă că acest vot se desfăşoară în siguranţă şi că este prea importat ca să stea acasă

foto: Arhivă Alegeri locale 2020

Primarul Braşovului, Allen Coliban a votat azi la una dintre secţiile amenajate la Colegiul Naţional “Unirea”, în jurul orei 11.00. Edilul spune că a votat cu gândul că aceasta este un gest esenţial pentru ceea ce va însemna dezvoltarea viitoare a României şi a lansat un însemn către braşoveni să vină la urne: “Sper ca oamenii să înţeleagă că aceste alegeri se desfăşoară în condiţii de maximă siguranţă (din punct de vedere al pandemiei, n.n), şi că este un vot esenţial, prea important ca să stea acasă”. 

“Următorii patru ani vor fi importanţi pentru România. Vor fi patru ani esenţiali pentru  ceea ce va însemna dezvoltarea ţării, mai ales din perspectiva fondurilor europene. Vom beneficia de cele mai mari sume pe care România a beneficiat până acum, de accea este foarte important să trimitem în Parlament şi în Guvern oameni competenţi şi să eliminăm hoţia din gestionarea banului public”, a declarat Allen Coliban, la ieşirea din secţia de vot. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.