Ramai la curent!

Investitii

Start în programul „Noua Casă”. Lista băncilor participante. Cine poate solicita credite şi ce fel de locuinţe pot fi achiziţionate

Publicat

in

Programul ”Noua Casă” începe vineri, când băncile participante în program primesc dosarele de credit, potrivit estimărilor, peste 18.000 de persoane putând beneficia de împrumuturi, în condiţiile unui plafon de garantare de peste 1,5 miliarde de lei, scrie news.ro. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a anunţat joi că a finalizat procedura de alocare a plafoanelor anuale ale garanţiilor care pot fi emise de către băncile participante, în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de către fiecare finanţator în anul precedent.
 
Plafonul va fi distribuit cu acordul Ministerului Finanţelor, urmând ca aplicaţia informatică să fie deschisă pentru cele 14 bănci participante în program: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank şi Alpha Bank. 

Beneficiarii pot achiziţiona în cadrul programului următoarele tipuri de locuinţe

  • locuinţe noi, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;
  • locuinţe consolidate, destinate achiziţionării, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;
  • alte categorii de locuinţe, recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţii noi sau de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat. 

Beneficiarii Programului pot fi persoane fizice ce îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: 

  • la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţa, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţa, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţa utilă mai mică de 50 mp;
  • achiziţionează în cadrul Programului o singură locuinţă, aflată pe teritoriul României, înscrisă în cartea funciară în condiţiile legi;
  • are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul.

În anul 2020, FNGCIMM a acordat prin cele două programe, “Prima Casă”, şi “Noua Casă” un număr de 16.102 garanţii, pentru credite de aproximativ 3,6 miliarde de lei. De la lansarea programului “Noua Casă”, in trimestrul al treilea din 2020, au fost acordate 7.882 garanţii, ce susţin finanţări în valoare de 1,95 miliarde de lei. La acestea se adaug[ un număr de 2.188 promisiuni de garantare, emise în anul 2019-2020, în valoare de 299,201,680 lei, din care un număr de 213 promisiuni de garantare, au fost deja onorate pana la 15 martie 2021.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Cu bani privați: Secția de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov se mută în Staționarul Tractorul. Cu bani publici: Clădirea în care funcționează acum Oncologia intră în reabilitare

Publicat

in

Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov va fi mutată din corpul B al Pavilionului Mârzescu în Staționarul Tractorul. Finanțarea va fi asigurată de Fundația Metropolis, din banii strânși inițial din donații pentru renovarea spațiilor din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, unde funționează în prezent „Oncologia”, proiect din care fundația s-a retras la începutul lunii februarie, după ce Consiliul Județean Brașov a anunțat că va reabilita întreaga clădire.

Pentru amenajarea Secției de Oncologie din Staționarul Tractorul, Fundația Metroplis are disponibilă, în prezent, suma de 565.000 de euro.

„Propunerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov este mutarea întregii activități de oncologie într-un alt spațiu – Pavilionul Tractorul – și reorganizarea completă a modului în care sunt tratați pacienții oncologici. Practic, nu mai vorbim doar despre niște saloane renovate, ci despre un model de tip «holding clinic și paraclinic», în care pacientul are acces, în același loc, la secție cu paturi, spitalizare de zi, ambulatoriu, farmacie, laborator clinic, radiologie și, foarte important, un compartiment de paliație, atât de necesar. Proiectul este însă mai mare decât cel de la Mârzescu. Mult mai mare. Și mai scump. Cu banii pe care îi avem nu putem moderniza toată secția. Avem nevoie, mai mult ca oricând, de sprijinul comunității din Brașov și al mediului de business local”, a declarat președintele Fundației Metropolis, Codin Maticiuc.

Clădirea Staționarului Tractorul este în proprietatea Municipiului Brașov, iar reprezentantul Fundației Metropolis a menționat că „echipa Fundației Metropolis a avut o întâlnire cu primarul Brașovului, George Scripcaru. Discuția a fost clară și directă, iar deschiderea pentru acest proiect există”.

În Staționarul Tractorul, pacienții cu afecțiuni oncologici vor avea acces și la alte specialități și vor beneficia de un suport medical mai complex decât au în prezent – medicină internă, ATI, investigații – fără ca pacientul să mai fie plimbat între clădiri sau chiar între spitale, așa cum se întâmplă acum.  

Inițiativa Metroplis rezolvă o problemă a Consiliului Județean Brașov

Proiectul Fundației Metropolis completează planurile Consiliului Județean Brașov, care urmează să reabiliteze Corpul B din Pavilionul Mârzescu. De altfel, administrația județeană brașoveană a anunțat că ministrul Dezvoltării, ministrul Cseke Attila, a emis Ordinul nr. 429/08.04.2026 care prevede includerea proiectului „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieşire urgenţă” în Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Lucrările la Corpul B al Pavilionului Mârzescu sunt estimate la 60.172.218 lei (cu TVA), iar durata de realizare în cazul fiecărui obiectiv este de 24 luni.

În prezent, în Corpul B al Pavilionului Mârzescu funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dar și spații ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. În momentul începerii lucrărilor de reabilitare cele două unități medicale trebuie să elibereze spațiile, iar proiectul Fundației Metroplis rezolvă problema eliberării etajului ocupat de Oncologie.

Citește mai departe

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va primi peste 23,3 milioane lei de la Consiliul Județean. Din acești bani ar trebui finanțată și o parte a lucrărilor de extinderea platformei de îmbarcare debarcare, estimate la 49 milioane de lei

Consiliul Județean Brașov intenționează să aloce peste 23 de milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, în timp ce regia aeroportului pregătește o investiție majoră pentru extinderea platformei de îmbarcare. Proiectul depinde însă de identificarea sursei de finanțare.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov are în plan să transfere în acest an către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav suma de 23.318.600 lei. Suma este prevăzută în poiectul de buget al Consiliului Județean Brașov aflat în transparență decizional[.

Suma pe care Consiliul Județean Brașov are în plan să vireze regiei în acest an este comparabilă cu cea prevăzută în bugetul pe anul 2025, respectiv 23.685.760 lei.

Pe de altă parte, față 2025, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav are planificată pentru acest an o investiție majoră: extinderea plantformei de îmbarcare debarcare.

Proiectul este estimat la 49.080.431 lei (fără TVA) și nu va fi derulat și finanțat de Consiliul Județean Brașov (cum a fost cazul altor investiții la aeroport), ci de către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, care va trebui să prevadă în bugetul propriu bani pentru aceste lucrări.

Contractul de lucrări va fi semnat când vor fi bani

Licitația pentu extinderea platformei de îmbarcare/debarcare a fost lansată în luna februarie a acestui an, iar potrivit anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, procedura de atribuire este inițiată sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de identificarea sursei de finanțare.

Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, ceea ce înseamnă că în acest trebuie asigurată doar o parte a sumei necesare implementării investiției.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending