Ramai la curent!

Cotidian

Cum obții un compost sănătos, în propria gospodărie, urmărind semnele care apar în compostor

Publicat

in

Aproape orice familie care locuiește la curte poate transforma circa 30-40% din deșeurile pe care le generează, în fertilizator natural pentru plante. Pentru aceasta este nevoie doar de atenție în sortarea resturilor menajere și de grădină, precum și de un recipient compostor, care permite depozitarea, aerarea și extragerea facilă a compostului, susține managerul general al companiei de salubritate Brai Cata, Bogdan Constantinescu. 

 

Când legea potrivit căreia vom plăti pentru cât aruncăm va fi aplicată, colectarea separată a deșeurilor reciclabile, a celor compostabile și a celor reziduale ne va ajuta să facem o economie importantă la bugetul de familie. 

„Având în vedere faptul că aproximativ 50% din deșeurile generate într-o gospodărie din zilele noastre reprezintă materiale reciclabile, iar 30-40%, materiale compostabile, am plăti pentru cel mult 20% din întreaga cantitate pe care o producem. Efortul nu este mare și poate deveni rapid o obișnuință, pentru orice om care, cum se spune la noi, ține cu casa. Mai mult, nici în privința mirosului nu există motive de îngrijorare, pentru că un compost sănătos, în care au fost amestecate doar resturi vegetale alimentare sau de grădină, miroase asemănător cu stratul superficial de sol dintr-o pădure”, a declarat Bogdan Constantinescu, managerul general al companiei de salubritate Brai Cata, care a realizat un ghid complet pentru obținerea compostului în gospodării, ce include detalierea fiecărei etape de preparare și care poate fi consultat pe blogul verde al braicata.ro (accesibil pe următorul link: https://www.braicata.ro/compost-ca-la-carte-manualul-pentru-obtinerea-compostului-in-gospodarii-distribuit-gratuit-de-brai-cata/ ).

După parcurgerea pașilor de preparare și sortarea corectă a deșeurilor, tot ce trebuie să facem pentru obținerea unui îngrășământ de calitate este să urmărim semnele care pot apărea pe parcursul procesului de compostare. Pentru aceasta, specialistii în colectarea separată a deșeurilor au întocmit o listă de „Soluții ușoare, pentru problemele obișnuite” care pot apărea, pornind de la efect, explicând cauza și oferind soluția. 

Iată ce este de făcut în diferite situații:

Temperatura nu crește – înseamnă că este prea puțin material, deci trebuie adăugate resturi vegetale și apoi acoperit recipientul (adăugați materiale bogate în azot, precum iarbă, fructe sau legume).

Temperatura este prea mare – înseamnă că este prea mult material, așa că trebuie micșorată cantitatea în amestec și aerată compoziția, prin întoarcere.

Materialul este rece și umed – este semn că există prea multă apă în compoziție, așa că trebuie întors amestecul și adăugat în el rumeguș și ramuri mici sau frunze uscate.

Materialul este rece și uscat – înseamnă că este lipsă de apă și trebuie stropit puțin, până se umezește.

Mirosuri urâte – semnalează fie lipsa aerului, caz în care trebuie întors și amestecat compostul, fie exces de apă, situație care impune amestecarea în compoziție a unor vegetale uscate, precum crengi mici ori paie.

Miros de amoniac – înseamnă că în compoziție sunt prea multe materiale bogate în azot, precum fructele și legumele, așa că soluția este amestecarea cu materiale uscate, bogate în carbon, precum rumegușul, bețișoarele sau frunzele uscate.

Multe muște – sunt semn că există exces de apă în compoziție, iar soluția este introducerea resturilor alimentare de la suprafață în interiorul amestecului, adăugarea de deșeuri de grădină sau paie și acoperirea compostului cu hârtie.

Mulți viermi albi – aceștia sunt larve de muște și sunt semn că trebuie redusă cantitatea de apă, prin mijloacele deja enumerate.

Prezența rozătoarelor – poate fi cauzată de unele deșeuri aflate la suprafață, de aceea trebuie amestecat bine materialul și acoperit cu un strat de compost extras de la baza recipientului. Mai mult, perimetrul din jurul compostorului poate fi împrejmuit cu o plasă deasă, din sârmă.

Pânză albă la suprafața materialului – indică prezența unor ciuperci și este semn bun.

Au apărut insecte – poate fi din cauza condițiilor de mediu, prin urmare, nu este motiv de îngrijorare. 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending