Pasionații de alergare montană, așteptați din nou la Brașov Marathon. S-au înscris aproape 1.400 de concurenți

După pauza de anul trecut, când multe competiții sportive au fost suspendate din cauza pandemiei de coronavirus, anul acesta, în 16 și 17 iulie, pe potecile de pe Tâmpa și din Postăvarul se va desfășura, din nou, Brașov Marathon, eveniment ce a ajuns la a IX-a ediție. Pentru prima dată, cursele vor avea loc pe parcursul a două zile, respectiv 16 și 17 iulie. Vor fi trei curse: cros – 9 km, semimaraton – 21 km și maraton –  Până în prezent, la cele trei competiții din cadrul maratonului – cros, semimaraton și maraton – 38 km, iar organizatorii au anunțat că s-au înscris aproape 1.400 de participanți. Competiția este organizată de Clubul pentru Protecția Naturii și Turism (CPNT), cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

„Crosul este recomandat începătorilor. Este un traseu relativ accesibil, urcă din Piața Sfatului pe drumul serpentinelor până pe vârful Tâmpa, apoi coboară pe forestier în Răcădău și  ocolește masivul înapoi către Piața Sfatului. Semimaratonul este o cursă intermediară, pentru cei ce aleargă de cel puțin un an, se antrenează ceva mai mult față de începători, are și o distanță mai mare, de 21 de kilometri, și parcurge de două ori urcarea spre vârful Tâmpa pe diferite trasee și înapoi, finish-ul fiind tot în Piața Sfatului. Iar maratonul este proba cea mai lungă a noastră, are 38 de kilometri distanță, o diferență de nivel apreciabilă, de peste 2.000 de metri pozitiv. Această probă urcă inițial pe vârful Tâmpa, apoi până pe Vârful Postăvaru, la altitudinea de 1799 de metri, deci trebuie o pregătire în prealabil. Este o cursă mult mai solicitantă și nu este recomandată începătorilor”, a precizat Adrian Brănescu, președintele CPNT.

Anul acesta, fără crosul copiilor și crosul pentru persoanele cu dizabilități 

La ediția din acest an va mai fi crosul pentru copii și nici cel pentru persoane cu dizabilități, organizatorii spunând că au renunțat anul acesta la cele două curse din cauza coronavirusului. 

„A trebuit să renunțăm la două curse, a trebuit să împărțim cursele, de asta am ajuns să organizăm în două zile și nu în aceeași zi, ca să păstrăm distanța necesară între participanți la startul competiției din Piața Sfatului. Vom avea două zone îngrădite special amenajate pe pentru acces, și fără spectatori la start, din păcate. Brașovenii îi pot susține pe alergători de pe traseele turistice din jurul Tâmpei sau chiar în străzile adiacente din centru”, a explicat coordonatorul competiției, Mihaela Scântei.

Startul, în ambele zile, va fi dat în Piața Sfatului. Astfel, în 16 iulie, sportivii vor pleca în cursa de cros, la ora 17.00, iar sâmbătă, 17 iulie, se va da startul cursei de maraton (la ora 8.00) și a celei de semimaraton (ora 10.00).

Care vor fi traseele: 

Cros – Distanța parcursă: 9 km, cu punct maxim Vf. Tâmpa, cu o diferență de nivel, pozitivă, de 369 de metri. Numărul maxim de participanți acceptat este de 580 de alergători. Circulația între Poarta Ecaterinei și Aleea Tiberiu Brediceanu va fi blocată în intervalul orar 17.00 – 17.15.

Semimaraton – Distanța parcursă: 21 km, cu punct maxim Vf. Tâmpa, atins de două ori, cu o diferență de nivel, pozitivă, de 1.016 metri. Numărul maxim de participanți acceptat este de 580 de alergători. Circulația între Poarta Ecaterinei și Aleea Tiberiu Brediceanu va fi blocată în intervalul orar 10.00 – 10.15.

 Maraton – Distanța parcursă: 38 km, cu punct maxim Vf. Postăvaru, cu o diferență de nivel, pozitivă, de 2.056 de metri. Numărul maxim de participanți acceptat este de 550 de alergători. Circulația între Poarta Ecaterinei și Aleea Tiberiu Brediceanu va fi blocată în intervalul orar 8.00 – 8.15.

La semimaraton s-a înscris și primarul Allen Coliban, dar și viceprimarul Brașovului Flavia Boghiu. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.