Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a transmis Primăriei o adresă prin care anunță că până în 25 iulie 2015 Brașovul va avea un plan de mobilitate, în conformitate cu documentele Comisiei Europene și practicilor europene.
Planul de mobilitate, se arată în documentul amintit, va oferi o viziune strategică pe termen lung, iar politicile și măsurile definite în acesta trebuie să se adreseze tuturor modurilor și formelor de transport din întreaga aglomerație, incluzând transportul public și privat de pasageri și marfă, motorizat și nemotorizat.
Documentul, va fi elaborat de o echipă compusă din experți BERD și firme de consultanță. Din acest grup vor mai face parte un viceprimar al Brașovului, care va fi și coordonatorul echipei, precum și reprezentanți ai primăriilor localităților din Zona Metropolitană, ai Polului de Creștere Brașov sau ai Agenției Metropolitane Brașov.
În baza Planului de mobilitate vor fi elaborate proiectele ce vizează acest domeniu pentru care se va solicita finanțare europeană în ciclul bugetar 2014-2020.
Măsurile pentru mobilitatea urbană pot fi sprijinite prin intermediul fondurilor europene, dacă acestea contribuie la scăderea emisiilor de carbon. Proiectele care pot fi finanțate în cadrul unei strategii de dedvoltare urbană integrate și durabile, care abordează probleme economice, de mediu, climatice, sociale și demografice care afectează zona urbană respectivă. Comisia Europeană recomandă să se adopte un set concret de măsuri, care să trateze chestiuni relrevante precum logistica urbană, reglementarea accesului urban, implementarea soluțiilor pentru sistemele inteligente de transport în mediul urban și siguranța rutieră, urmând să monitorizeze cu atenție acțiunile subsecvente.
Fii primul care comentează