Connect with us

Cotidian

Cutremur de 4,4 grade la câțiva zeci de kilometri de Brașov.

Published

on

 
Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 s-a produs, la 16 ianuarie 2022, la ora locală 15:43, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la o adâncime de 140 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 70 km est de Braşov, 101 km sud de Bacău, 91 km nord-est de Ploieşti, 123 km vest de Galaţi, 124 km nord-vest de Brăila şi 143 km nord de Bucureşti.

Mai multe seisme cu magnitudinea peste 4 grade pe scara Richter s-au produs în România din 2020 până în prezent:

* 2021
17 decembrie – Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 s-a produs, la ora 2:04, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la o adâncime de 103 kilometri. Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 69 km est de Braşov, 80 km nord-est de Ploieşti, 113 km sud de Bacău, 122 km vest de Brăila, 122 km vest de Galaţi şi 132 km nord de Bucureşti.

1 septembrie – Un cutremur cu magnitudinea revizuită la 4,5 s-a produs la ora 13:32, în judeţul Buzău, la o adâncime de 145 de kilometri.

12 iulie – Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, la ora locală 3:09, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 112 kilometri.
6 iulie – Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, la ora locală 14:20, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Seismul a avut loc la o adâncime de 135 de kilometri.

25/26 mai – Un cutremur mediu, cu magnitudinea 4,7, s-a produs, la ora 00:30, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 128 de kilometri şi a fost resimţit şi la Bucureşti.

9 aprilie – Un cutremur cu magnitudinea 4,5 s-a produs la ora 21:36, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la o adâncime de 120 de kilometri.

7 martie – O mişcare seismică cu magnitudinea 4,1 a avut loc la ora locală 11:52, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la o adâncime de 145 de kilometri.

27 februarie – O mişcare seismică cu magnitudinea 4,2 a avut loc la ora locală 23:13, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Seismul a avut loc la o adâncime de 126 de kilometri.

* 2020
30 octombrie – Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,2 pe scara Richter s-a produs în noaptea de 29 spre 30 octombrie, la ora 0:39, în zona Moldovei, judeţul Vaslui, la o adâncime de 8 kilometri.

25 iunie – Un seism cu magnitudinea 4,6 pe scara Richter s-a produs la ora 20:30 în Banat, Mehedinţi, la adâncimea de 16 km.

2 iunie – Un cutremur cu magnitudinea 4,5 pe scara Richter s-a produs la ora 14:12, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 101 kilometri.

24 mai – O mişcare seismică cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter s-a produs la ora locală 15:07, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la o adâncime de 139 de kilometri.

25 aprilie – Un cutremur cu magnitudinea 5 s-a produs la ora 1:04, în zona seismică Vrancea, judeţul Galaţi, la o adâncime de 22 de kilometri.

19 martie – În zona seismică Făgăraş-Câmpulung, judeţul Dâmboviţa, s-a produs un seism cu magnitudinea 4,2, la ora 13:51, la o adâncime de 64 de kilometri.
11 martie – Un seism cu magnitudinea 4,4 s-a produs, la ora 22:23, în zona seismică Vrancea, Buzău, la o adâncime de 118 kilometri.
8 martie – Un cutremur cu magnitudinea 4,3 s-a produs, la ora 20:24, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la adâncimea de 129 de kilometri.

31 ianuarie – Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter s-a produs, la ora 3:26, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la adâncimea de 121 de kilometri.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Teatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar

Published

on

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov revine în centrul unui conflict care mocnește de ani buni între conducere și angajați. Sindicatul Independent al Salariaților (SIS) cere înlocuirea actualului manager interimar, Florin Coșuleț, și organizarea „transparentă și corectă” a concursului pentru ocuparea postului de manager, acuzând o stare de tensiune și decizii care ar fi afectat activitatea instituției.

Într-o conferință de presă organizată luni, 9 februarie, liderul sindical Ovidiu Grădinar a vorbit despre „nemulțumiri multiple” generate, în opinia sa, de prestația managerilor din ultimii ani și de lipsa de implicare a administrației locale în rezolvarea problemelor teatrului. Deși primarul George Scripcaru a fost invitat la discuții, acesta nu a participat și nici nu a delegat un reprezentant al Primăriei.

„Solicităm categoric numirea unui nou manager interimar, până la organizarea concursului. Practica prelungirii interimatului din trei în trei luni este ilegală, iar consecințele sunt suportate de salariați”, a declarat Grădinar.

Sindicaliștii susțin că actuala conducere ar fi luat decizii discreționare, care au dus la concedieri contestate în instanță, desființarea unor posturi-cheie și angajări fără concurs pe funcții care nu ar fi fost prevăzute în organigramă sau pentru care noii veniți nu ar avea pregătirea necesară.

Actrița Carmen Moruz, cu 26 de ani vechime în instituție, afirmă că nivelul artistic ar fi avut de suferit:

„Au fost puține montări, iar spectacolele nu sunt la nivelul pe care ni-l dorim. Oamenii cu experiență au plecat, iar astfel de profesioniști se formează în ani”.

Printre problemele semnalate se numără și lipsa autorizației ISU și desființarea formației de pompieri, situație pe care sindicaliștii o consideră gravă. De asemenea, aceștia reclamă atribuirea unor sarcini suplimentare unor angajați fără modificarea salariului, dar și posibile suprapuneri de contracte în cazul managerului, care este cadru didactic la Universitatea din Sibiu. În acest context, sindicatul anunță sesizări către Inspectoratul Teritorial de Muncă și Camera de Conturi Brașov. Deocamdată, o grevă nu este luată în calcul, pentru a nu afecta activitatea artistică.

Managerul Florin Coșuleț respinge acuzațiile

De cealaltă parte, managerul interimar Florin Coșuleț respinge acuzațiile. Acesta susține că nu a concediat pe nimeni, precizând că peste zece angajați au ieșit la pensie, iar alții au plecat de bunăvoie.

„Pentru eficientizare, în anumite cazuri au fost propuse variante de reangajare. Noile colaborări sunt pe contracte, iar posturile vor fi scoase la concurs când cadrul legal o va permite”, afirmă Coșuleț.

În ceea ce privește calitatea spectacolelor, managerul invocă o creștere de 25% a vânzărilor de bilete față de lunile decembrie din anii anteriori și faptul că două producții – „Steaua fără nume” și „Viața mea din flori” – au fost prezentate în țară și în străinătate. Totodată, el menționează că un audit realizat la teatru nu a semnalat probleme legate de contractul său de cadru didactic.

Municipalitatea, prin viceprimarul Dan Ghiță, responsabil de segmentul cultural, transmite că situația din domeniu este atent monitorizată, subliniind importanța actului cultural pentru oraș.

Sindicatul din TSA are un nou lider

În interiorul sindicatului are loc, la rândul său, o schimbare: Laura Vătavu a fost aleasă noul președinte, însă validarea în instanță a mandatului este încă în așteptare. Până atunci, Ovidiu Grădinar, care urmează să se pensioneze anticipat, rămâne la conducerea organizației.

Între acuzații și dezmințiri, Teatrul „Sică Alexandrescu” pare din nou un butoi cu pulbere. Rămâne de văzut dacă administrația locală va opta pentru o schimbare de management sau va miza pe stabilitate, într-un moment în care scena brașoveană are nevoie, poate mai mult ca oricând, de echilibru și credibilitate.

Continue Reading

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Published

on

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

Trending