O firmă din Făgăraș, SC Aqua Mall SRL, vrea să reamenajeze fostul lac de agrement de lângă Făgăraș (de pe raza comunei Beclean). Însă, până să ajungă la aceste lucrări, în prima fază, firma respectivă va deschide o balastieră, din care va exploata agregate minerale cel puțin un an.
Documentația pentru reamenajarea zonei într-una de agrement a fost depusă la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, proiectul fiind acum în etapa obținerii acordului de mediu.
Terenul pe care se va amenaja zona de agrement are o suprafață totală de 420.600 de metri pătrați și a fost preluat de firma amintită printr-un contract de concesiune pe 49 de ani, semnat anul trecut cu Primăria Beclean. Pe acest teren, pe o parcela de 29.188 mp (lacul propriu-zis), în primă fază, investitorul va deschide o balastieră, ceea ce va permite și decolmatarea lacului.
„Valoarea totală a lucrărilor de deschidere și pregătire, inclusiv cheltuielile pentru reconstrucţia ecologică a terenurilor afectate va fi de aproximativ 200.000 lei. Investitorul își propune începerea lucrărilor de deschidere și pregătire în luna iunie 2022. Durata programata de construcție va fi de 1 an calendaristic, dar se poate prelungi daca sunt cerințe de agregate. La finalul exploatării resurselor de nisip și pietriș, se vor executa lucrările pentru refacerea mediului reprezentate prin lucrările de geometrizare maluri, execuția de pontoane de lemn , debarcader pentru bărcuțe de agrement”, se arată în documentația depusă la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov.
În memoriul tehnic depus la agenție se arată că investitorul va depune o garanție pentru refacerea mediului.
Fii primul care comentează