Consiliul Județean Brșaov a aprobat miercuri hotărârile aferente înființării noului Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, rezultat în urma preluării „Infecțioaselor” de Spitalul de Pneumoftiziologie.
Înființarea noii unități nu va avea un impact major asupra pacienților, fuziunea celor două unități fiind una administrativă.
Care va fi structura noului spital
Noul spital va avea o capacitate de 257 de locuri de spitalizare continuă. Dintre acestea 107 vor fi pentru boli infecțioase: 59 – infecțioase adulți (din care 6 de terapie acută), 38 – infecțioase copii, 10 – HIV/SIDA. Pentru pneumologie sunt alocate 150 de paturi: 116 – pneumologie adulți, 25 – pneumologie copii și 9 pentru îngrijiri paliative.
Unitatea va dispune de 22 de paturi de spitalizare de zi, dintre care 12 pentru infecțioase și 10 pentru pneumologie.
De asemenea, se vor păstra cabinetele de specialitate și laboratoarele existente în cele două unități, înainte de fuziune. De asemenea, vor funcționa în continuare și cele două dispensare TB (cel de la Săcele și cel din Brașov).
Pentru Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase au fost aprobate 410,5 de posturi, dintre care 20 de conducere și 390,5 de execuție.
Totodată, consilierii județeni brașoveni au aprobat preluarea clădirilor și a terenului de pe strada Mihai Viteazul de către noua unitate sanitară.
Fii primul care comentează