Festivalul narciselor revine, la Vad, în Țara Făgărașului

Festivalul Narciselor găzduit de localitatea braşoveană Vad, din Ţara Făgăraşului, va avea loc, duminică, 14 mai, după doi ani de pauză cauzată de pandemie.

Ediţia din acest an va avea loc mai devreme ca de obicei, conform tradiţiei evenimentul fiind organizat în preajma Sărbătorii Sfinţilor Constantin şi Elena, din 21 mai.

Pe lângă spectacolul oferit de natură, organizatorul – Primăria comunei Şercaia – a pregătit pentru cei care vor ajunge în Poiana Narciselor şi un concert de muzică populară, cu muzică şi dansuri din Ţara Făgăraşului.

“Reluăm evenimentul după doi ani de pauză, puţin mai devreme ca de obicei, însă nu pot intui cum evoluează natura. Majoritatea florilor vor fi, probabil îmbobocite, nu se va vedea, probabil, un covor alb, însă vor fi flori. În ultimii doi ani, eu am încercat să întreţin locul, care, de obicei, este cu apă, însă anul acesta este mai uscat. De ce organizăm mai devreme? Un eveniment de genul acesta trebuie pregătit din timp, cel puţin cu trei săptămâni înainte, ca să ne asigurăm că artiştii pe care dorim să-i invităm nu au alte angajamente”, a explicat, pentru AGERPRES, primarul comunei Şercaia, Cristinel Paltin.

Costurile evenimentului – 16.000 de lei – vor fi suportate din bani de la Consiliul Judeţean Braşov.

La Vad sunt aproape 400 de hectare pe care creşte această specie de floare, aflate în arie protejată, însă doar 7 hectare sunt ale comune, celelalte având proprietari privaţi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.