O tradiție a Brașovului. RAT este luat prin surprindere de evenimente anunțate de mult timp

 

Brașovul are multe tradiții. În 6 decembrie, Moș Nicolae aprinde luminițele de Crăciun. Moș RAT uită asta. În Duminica Tomii, junii coboară în Cetate. RAT rămâne „Toma Necredinciosul” și nu crede că brașovenii chiar merg să vadă spectacolul.

Pe scurt, pe lângă cele două tradiții, de câțiva ani a mai apărut o tradiție: sauna în autobuz, cu copii striviți, în timp ce toți merg spre centru. Pe scurt, scenariul, previbil pentru orice ființa umană cu spirit de anticipație, este următorul: cu aproximativ o oră și jumătate înainte de eveniment, brașovenii ies din casă și, fiecare cu ce are, pleacă spre centru. „Muritorii de rând” merg cu RAT-ul, iar pentru ei, acest drum e „moartea căprioarei”. Cei mai norocoși sstau în zonele capetelor de linie, pentru că pot urca în autobuze. Cu puțin noroc, mai rămâne loc pentru pasagerii din stațiile următoare… chiar și pe scară, și tot e bine. Apoi, gata. Șoferii nici măcar nu mai opresc în stații. Scenariul se repetă când se termină evenimentul. Mulți oameni, ca sa fie siguri că pot ajunge acasă, merg la stația de la Primărie, deși ar putea lua autobuzul din Livada Poștei sau de la Dramatic. De altfel, la stațiile mai îndepărtate de Livada Poștei, autobuzele nici măcar nu opresc, iar dacă sunt călători care vor să coboare, oprirea se face la o „distanță” sigură de stație.

Mințile luminate ale regiei 
Astfel de scene puteau fi văzute în fiecare zi cu mulți ani în urmă, dar atunci nimeni din IJTL sau, apoi, din RAT Brașov nu invada mass-media cu materiale de presă în care directorii să spunnă că operatorul de transport public de călători este preocupat de creșterea calității serviciilor. „Venim în întâmpinarea nevoilor călătorilor” , suntem anunțați de multe ori.
Și așa, în urma analizei nevoilor călătorilor, RAT a ajuns la concluzia că este mai conforabil pentru oameni să stea mai mult în stație, pentru că de la începutul acestui an a fost redus numărul de autobuze de pe traseu. Tot pentru a crește calitatea serviciilor, RAT a considerat că unele rute trebuuie scurtate, iar călătorii, mulți dintre ei cu baston, trebuie să coboare și să ia alt autobuz, uneori alergând în trei picioare după el. Tot o transpunere în practică a dorinței de creștere a calității serviciilor pentru călători sunt și modalitățile de informre din stații, unde graficele tipărite și tabelele electronice oferă, de multe ori, prezintă informații derutante, iar nici una dintre versiuni nu este întotdeauna respectată de șoferi, cu tot cu GPS-ul autobuzului.
Tot pentru îmbunătățirea calității serviciilor au fost instalate și automatele de bilete, care, ba merg, ba nu merg… dar controlorilor nu le pasă.

Visând cu ochii larg deschiși 
Și, cu toate acestea, ni se spune că transportul în comun este viitorul, ca RAT va deservi localitățile din Zona Metropolitană și că oamenii vor fi încurajați să renunțe la mașinile personale în favoarea transportului în comun…
Dar, până atunci, poate că RAT ar putea să ia în calcul evenimentele tradiționale ale Brașovului, care se întâmplă în fiecare an și, de fiecare dată, cei de la regie sunt luați prin surprindere.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.