Simona Halep a reușit să o învingă pe Beatriz Haddad Maia cu un scor de 6-3, 2-6, 6-3, în finala turneului WTA de la Toronto. Aceasta a învins-o pe tenismena de origine braziliana după un meci ce a durat 2 ore și 18 minute, obtinând astfel cel de al 24-lea titlu din carieră. După câștigarea acestui turneu, aceasta le a mulțumit tuturor pentru sprijinul acordat, și de asemenea a ținut să îi mulțumească antrenorului său Patrick Muratolgu dar și adeversarei sale.
„Vă mulțumesc tuturor! Este foarte dificil să încep de undeva pentru că sunt multe de spus. Azi a fost o mare bătălie. Mulțumesc, Beatriz, pentru lupta de pe teren, felicitări pentru jocul tău, mi-ai dat mult de muncă.
Patrick, îți mulțumesc pentru că ai crezut în mine chiar dacă nu am jucat foarte bine. Acum câteva luni nu mă gândeam că aș putea câștiga acest titlu, dar iată că s-a întâmplat. Sper că te-am făcut mândru, nu am jucat cum mi-am dorit, dar am luptat, a afirmat Simona Halep după câștigarea turneului
Pentru câștigarea acestui turneu, Halep se va clasa incepând de mâine pe locul 6 WTA și va fi recompensată cu 439.700 dolari și 900 puncte WTA.
Fii primul care comentează