Ramai la curent!

Investitii

Primaria Brașov se va împrumuta pentru a realiza două proiecte cu finanațare europeană. Ce sume trebuie asigurate de la bugetul local

Publicat

in

Banii europeni accesați în anul 2020 construirea parcării din Bartolomeu și a unui nou garaj acoperă acoperă acum doar o parte din cheltuieli. Pentru a  finaliza lucrările Primăria Brașov are în plan să semneze un contract de împrumut cu o valoare totală de 100 milioane de lei, câte 50 de milioane de lei pentru fiecare dintre cele două investiții, iar pentru a putea începe negocierile, municipalitatea va trebui să obțină acordul Consiliului Local, în ședința de plen din 26 aprilie. 

Valoarea celor două proiecte a crescut anul trecut, după ce au fost realizate documentații tehnice. Pentru ambele investiții diferența se regăsește în cheltuieli neeligibile,  sumele nerambursabile rămânând aceleași.

„În vederea finalizării proiectelor de investiții cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, a căror indicatori tehnico-economici au fost actualizați și majorați mult peste posibilitățile de finanțare din bugetul local al Municipiului Brașov, se impune contractarea unui împrumut intern rambursabil, garantat cu veniturile proprii ale municipiului”, se arată în documentația eferentă proiectului de hotărâre.  

Ce sume trebuie asigurate de la bugetul local pentru cele două proiecte 

Infrastructura de garaj pentru transportul public (garajul RATBV)

  • Sursă de finanțare: Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională – Contract de finantare nr.5428/13.05.2020;
  • Valoare totală proiect în anul 2020: 76.440.247 lei, din care 5.122.874 lei – cheltuieli ale beneficiarului (Primăria Brașov);
  • Actualizare valoare proiect conform HCL 839/31 octombrie 2022: 212.460.431 lei, din care 141.143.057 lei cheltuieli ale beneficiarului;
  • Creștere costuri proiect136.020.183 lei, sumă ce trebuie asigurată integral de Municipiul Brașov. Din această sumă, 50.000.000 lei va fi asigurată din viitorul credit. Diferența este asigurată de la bugetul local. 

Construire park & ride – Bartolomeu 

  • Sursă de finanțare: Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – Contract de finantare nr. 5159/ 09.03.2020; 
  • Valoare totală proiect în anul 2020: 54.667.427 lei, din care 1.631.908 lei cheltuieli ale beneficiarului (Primăria Brașov); 
  • Actualizare valoare proiect conform HCL 494 din 29 iunie 2022: 139.917.591 lei, din care 86.882.072 cheltuieli ale beneficiarului; 
  • Creștere costuri proiect: 85.250.164 lei, sumă ce trebuie asigurată integral de Municipiul Brașov. Din această sumă, 50.000.000 lei va fi asigurată din viitorul credit. Diferența este asigurată de la bugetul local. 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Lucrări întârziate la Pavilionul din Zărnești al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. Pacienții vor sta până la finalul anului la Căminul pentru persoane vârstnice din Noua

Publicat

in

Încheiat pentru o perioadă de un an, respectiv 11 iunie 2025 – 11 iunie 2026, protocolul încheiat între Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov și Direcția de Asistență Socială Brașov va fi prelungit până la data de 31 decembrie 2026.

În baza acestui protocol, pacienții internați la Pavilionul din Zărnești al spitalului brașovean au fost mutați temporar în mai multe spații din Căminul pentru Persoane Vârstnice Brașov, astfel încât să se asigure front de lucru pentru firma care reabilitează clădirea de la Zărnești.

Prelungirea acestui protocol urmează să fie aprobată în ședința de plen a Consiliului Județean Brașov din 7 mai, dar și de Consiliul Local Brșaov, cel mai probabil în ședința de plen din luna mai.

Lucrările vor fi gata în luna iulie

Solicitarea de prelungire a protocolului a fost depusă la Consiliul Județean Brașov de conducerea Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, care a anunțat că  lucrările de reabilitare a clădirii din Zărneşti nu au fost finalizate până în prezent, termenul estimat pentru rerminarea acestora acestora fiind data de 31 iulie 2026.

„Ulterior finalizării lucrărilor, pentru reluarea activității în locaţia din Zărneşti este necesară parcurgerea procedurilor legale privind obținerea autorizației de securitate la incendiu (ISU) şi a autorizației sanitare de funcționare, demersuri care necesită un interval suplimentar de timp. În vederea asigurării continuității activității medicale şi a serviciilor acordate pacienților internați în cadrul Secției Psihiatrie Cronici Zărneşti, vă rugăm să analizați şi să aprobați prelungirea duratei Protocolului de colaborare până la data de 31 decembrie 2026”, au precizat reprezentanții spitalului brașovean.

Secţia exterioară din Zărneşti a spitalului a intrat reabilitare la începutul anului trecut. Prin acest proiect se realizează lucrări de eficientizare energetică a clădirii cu parter, două etaje şi pod, în care sunt internaţi pacienţii. 

Pentru finanţarea lucrărilor la clădirea de la Zărneşti, Consiliul Judeţean Braşov a obţinut o finanţare europeană nerambursabilă, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. 

Citește mai departe

Investitii

Afacerea SAFE: Ministerul Apărării Naționale promite că IAR Brașov este inclusă în proiectul elicopterului multi-misiune. Pentru aparatele de zbor H225M, România va plăti peste 850 milioane de euro

Publicat

in

Elicopterul multi-multimisiune H225M, achiziționat de Armata Română prin Programul SAFE va fi produs parțial la IAR Ghimbav. Promisiunea a fost făcută de ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, după ce programul, finanțat dintr-un împrumut de 16,6 miliarde de euro, a obținut aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru cele 21 proiecte SAFE.


Prin acest program, printr-o achiziție comună cu Franța, România va achiziționa 12 elicoptere H225M ale companiei franceze Airbus, echipate în configurație de atac, valoarea estimată a contractului fiind de 852 milioane de euro.
Ministrul Apărării a anunțat că în acest proiect vor fi incluse două companii românești, respectiv IAR Brașov și Turbomecanica București.


„Un procent de 15% din fuselaj pentru toate țările se va produce la IAR Brașov. De asemenea, la Brașov se va face personalizarea aparatelor de zbor cu dotarea de luptă cerută de Armata Română. Tot la IAR Ghimbav se va realiza un centru de mentenanță pentru Europa Centrală și de Est, dar și un centru de excelență pentru pregătirea tehnicienilor. Totodată, mentenanța motoarelor va fi asigurată la compania bucureșteană «Turbomecanica»”, a anunțat ministrul.

Condiția pentru transferarea licenței de producție: încă 30 de aparate de zbor

România ar putea produce integral aparatul de zbor, însă acest lucru se va întâmla doar în cazul în care țara noastră va respecta cerința companiei franceze. Airbus a anunțat la începutula acestui an că este dispusă să transfere licența de producție în cazul în care România va achiziționa, în total, 42 de aparate de zbor.
Ministrul Apărării Naționale pare dispus să accepte această cerință, ministrul Apărării declarând că cele 12 aeronave sunt incluse în cele 42 de elicoptere.


„Dacă vom ajunge la 42 de produse incluzându-le pe cele 12 comandate, vom primi și licența”, a anunțat Miruță.

Pentru cele 30 de aparate de zbor ce ar mai trebui comandate de Armata Română, finanțarea va fi asigurată din bugetul național.

Citește mai departe

Investitii

Brașovul a primit banii pentru noul Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. Contractul de finanțare a fost semnat în cursul nopții

Brașovul a obținut finanțarea pentru noul Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, un proiect de peste 580 milioane lei care va include 279 de paturi și secții moderne pentru pacienți.

Publicat

in

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat astăzi, timpul șediței de plen a Consiliului Local Brașov, că municipiul Brașov a obținut finanțarea pentru proiectul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov.

„Azi noapte am semnat contractul de finanțare cu ministrul Dragoș Pîslaru , prin Prigramul de Investiții în Infrastructura de Sănătate. Banii erau prevăzuți în Legea bugetului de stat pe anul 2026. La rectificarea bugetului local din luna iunie vom face actualizările necesare”, a declarat primarul Brașovului.

El a ărecizat că valoarea totală a proiectului este de 584.089.096 de lei, din care valoarea eligibilă este de 577.766.476 lei, iar valoarea eligibilă este de 577.766.576 lei, iar contribuția proprie a municipiului Brașov este de 6.412.639 lei.

Noul spital va fi construit pe un teren de pe strada Institutului din Brașov, lângă terenul alocat viitorului Spital Clinic Regional de Urgență Brașov

Noul spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov va avea o capacitate de 279 de paturi, dintre care 242 de paturi pentru spitalizare continuă, 15 paturi de terapie intensivă și 22 de paturi pentru spitalizare de zi.

Citește mai departe

Trending