După mai multe licitații anulate din cauza lipsei ofertelor, Direcția de Asistență Socială Brașov a reușit să atribuie contractul pentru reabilitarea fostului punct termic de pe strada Dobrogei din Brașov și transformarea lui într-un centru social. Conform datelor disponibile pe platforma electronică de achiziții publice, lucrările vor fi executate de firma TPC Digging Construct SRL din Brașov, care va încasa suma de 5 milioane de lei.
Fostul punct termic de pe strada Dobrogei, scos din funcțiune în urmă cu mulți ani, în primă fază se vor face lucrări de consolidare și de etajare. Apoi, spațiile interioare vor fi recompartimentate, astfel încât să corespundă noilor funcțiuni.
În fostul punct termic se va amenaja un centru de zi pentru consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copiii aflaţi în situaţii de vulnerabilitate.
6 ani pentru punerea în aplicare a unei promisiuni din 2018
Acest proiect este în planul municipalității brașovene încă din anul 2018, ideea fiind susținută și de fosta conducere a primăriei (care insista mai mult pe centre medicale de permanență), dar și de cea care după 2020 a preluat frâiele administrației (care insista mai mult pe centre de asistență socială). (Detalii AICI)
Proiectul s-a împotmolit în proceduri birocratice și în perioada 2020 – 2024 nu a avansat aproape deloc.
De altfel, înainte de alegerile din 2020 și apoi după începerea mandatului, viceprimarul Flavia Boghiu vorbea de un program amplu de transformarea a mai multor puncte termice scoase din uz, în centre de zi pentru asistență socială sau centre de permanență medicală. Cu toate acestea, proiectul care vizează transformarea punctelor termice în centre de zi este primul din lunga listă promisă…
Fii primul care comentează