Ramai la curent!

Cotidian

Gunoi mai scump în municipiul Brașov. În facturi se vor regăsi noi costuri

Publicat

in

Consilierii locali brașoveni vor dezbate în ședința extraordinară de plen din 11 noiembrie un proiect de hotărâre privind majorarea tarifelor de salubritate pentru persoane fizice și juridice. În calculul noilor tarife a fost luată în calcul evoluția indicelui prețului de consum total (IPC total) și au fost incluse unele costuri ce nu se regăseau până acum în facturi. În cazul în care hotărârea va fi aprobată, noile tarife vor intra în vigoare începând cu data de 1 noiembrie 2024.

Care sunt noile tarife

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, pentru persoanele fizice, tariful va crește cu 3,6 lei, de la 26,53/lună/persoană cu tot cu TVA (22,29 lei, fără TVA) la 30,13 lei/lună/persoană cu TVA (25,32 lei fără TVA).

Pentru persoanele juridice, creșterea va fi de 148,52 lei, de la 262,30 lei/mc, fără TVA (312,137 lei, cu tot cu TVA) la 387,11 lei/mc (460,66 lei, cu tot cu TVA).

Ce costuri vor fi incluse în factură

PERSOANE FIZICE:

  • Tariful de sortare: 2,20 lei/persoană/lună (0,88 lei/persoană/lună + 1,32 lei/persoană/lună regularizare pentru perioada ianuarie- septembrie 2024);
  • Depozitare refuz sortare: 0,15 lei/persoană/lună (0,06 lei/persoană/lună + 0,9 lei/persoană/lună regularizare pentru perioada ianuarie-septembrie 2024);
  • Contribuția pentru Economie Circulară (CEC) pentru refuz sortare 0,11 lei/persoană/lun (0,04 lei/persoană/lună + 0,07 lei/persoană/lună – perioada ianuarie – septembrie 2024 ).

PERSOANE JURIDICE

  • Tariful de facturare sortare 106,17 lei/mc (42,47 lei/mc + 63,70 lei/mc regularizare pentru perioada ianuarie – septembrie 2024);
  • Depozitare refuz sortare 6,93 lei/mc (2,77 lei/mc + 4,16 lei/mc regularizare pentru perioada ianuarie – septembrie 2024);
  • Contribuția pentru Economia Circulară (CEC) pentru refuz sortare 5,35 lei/mc (2,14 lei/mc + 3,21 lei/mc perioada ianuarie – septembrie 2024).

Tarifele de sortare, tarifele de depozitare refuz sortare și contribuția pentru Economia Circulară (CEC) pentru refuz de sortare au fost stabilite de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (din care face parte municipiul Brașov). Sumele vor fi încasate de către operatorii de salubrizare S.C.
COMPREST S.A. și S.C. BRAI-CATA S.R.L., într-un cont distinct. Sumele încasate vor fi
transferate către Asociația de Dezvoltare Intercomunitara „ISO MEDIU” Brașov, într-un cont
creat special în acest sens.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Cetatea Făgăraș și Castelul Bran intră în lupta pentru „Destinația Anului”, ca „sanctuare ale istoriei”. Se bat cu Enisala, Bánffy, Cetatea Sighișoara, Cetatea de Scaun și alte monumente de patrimoniu din țară

Publicat

in

Unul dintre cele mai importante monumente istorice din județul Brașov, Cetatea Făgăraș, a ajuns în finala competiției naționale „Destinația Anului 2026”, la categoria „Sanctuare ale istoriei”, unde concurează cu unele dintre cele mai cunoscute obiective de patrimoniu din țară.

În finală a ajuns, și un alt monument istoric din județul Brașov, Castelul Bran.

Concurența va fi însă una acerbă, având în vedere că în finală au ajuns mai multe destinații turistice, văzute de vizitatori sau de propriii localnici ca „sanctuare ale istoriei”: Cetatea Enisala (Tulcea), Castelul Bánffy din Bonțida (Cluj); Rezervația naturală Orheiul Vechi, satul Butuceni – com. Trebujeni din Republica Moldova, Mânăstirile cu fortificații ale Municipiului Iași; Biserica Evanghelică din Alma Vii, Sibiu; Ulpia Traiana, Hunedoara; Cetatea de Scaun a Sucevei; Monumentul Tropaeum Traiani (Adamclisi), Constanța; Castelul Mocioni (Foeni), Timiș; Castelul Peleș, Sinaia, Prahova; Cetatea de Scaun a Sucevei; Cetatea Oradea, Bihor; Cetatea Alba Iulia, Alba; Cetatea Sighișoarei, Mureș;

Competiția „Destinația Anului”, care aduce în prim-plan cele mai importante destinații istorice și turistice din România se află acum în faza finală, în care voturile venite din partea publicului contează pentru stabilirea ierarhiei finale. Brașovenii interesați să susțină una dintre aceste destinații o pot face AICI.

Citește mai departe

Cotidian

Când mai poți face cumpărăturile de Paște în Brașov. Program special la AFI, Coresi, Carrefour, Auchan și cinematografe

Publicat

in

Brașovenii care lasă cumpărăturile pe ultima sută de metri trebuie să țină cont că marile centre comerciale din oraș vor avea program redus în ajunul Paștelui, iar în prima zi de sărbătoare cele mai multe spații comerciale vor fi închise. Mallurile, hipermarketurile și cinematografele din AFI Brașov și Coresi Shopping Resort revin la program normal în a doua zi de Paște.

Pentru cei care mai au de cumpărat produse pentru masa de Paște, cadouri sau vor să își facă planuri pentru ieșirile din weekend, sâmbăta dinaintea Paștelui va fi ultima zi cu acces limitat la magazine, în timp ce duminică, de Paște, majoritatea spațiilor comerciale vor fi închise.

AFI Brașov: program redus sâmbătă, închis de Paște

La AFI Brașov, centrul comercial va fi deschis sâmbătă, 11 aprilie, între orele 10:00 și 19:00, va fi închis duminică, 12 aprilie, iar luni, 13 aprilie, va reveni la programul normal, între 10:00 și 22:00.

Și Carrefour din AFI își modifică programul în perioada premergătoare Paștelui. Hipermarketul va funcționa sâmbătă, 11 aprilie, între 07:00 și 19:00, va fi închis în ziua de Paște, iar luni va reveni la programul obișnuit.

Pentru cei care își planifică și o ieșire la film, Cinema City din AFI va funcționa sâmbătă până la ora 18:00, duminică se va deschide de la ora 13:00, iar luni de la ora 10:00.

Coresi: magazinele se închid mai devreme în ajunul Paștelui

Și Coresi Shopping Resort va avea program special în perioada Paștelui. Centrul comercial va fi deschis vineri, 10 aprilie, între 10:00 și 22:00, sâmbătă, 11 aprilie, între 10:00 și 18:00, va fi închis duminică, iar luni, 13 aprilie, va reveni la programul normal.

La Auchan Coresi, programul se modifică astfel încât ultima zi pentru cumpărăturile de Paște va fi sâmbătă, 11 aprilie, când magazinul va fi deschis doar până la 18:00. Duminică va fi închis, iar luni va redeschide.

În ceea ce privește ieșirile din zilele de sărbătoare, Cinema One Laserplex din Coresi va fi deschis și în ziua de Paște, însă cu program redus, între 14:00 și 22:00.

Sâmbătă este ultima zi în care se pot face cumpărături la marile centre comerciale

Practic, pentru cei care nu vor să se trezească în fața ușilor închise, sâmbăta dinaintea Paștelui este ultima zi în care se mai pot face cumpărături în marile centre comerciale, însă cu un interval mai scurt decât de obicei.

În schimb, pentru cei care vor să iasă din casă în prima sau a doua zi de Paște, cinematografele vor rămâne printre puținele opțiuni deschise parțial sau integral.

PROGRAMUL DE PAȘTE LA MARILE CENTRE COMERCIALE

AFI Brașov

  • 11 aprilie: 10:00 – 19:00
  • 12 aprilie: Închis
  • 13 aprilie: 10:00 – 22:00

Carrefour AFI

  • 11 aprilie: 07:00 – 19:00
  • 12 aprilie: Închis
  • 13 aprilie: Program normal

Cinema City AFI

  • 11 aprilie: până la 18:00
  • 12 aprilie: de la 13:00
  • 13 aprilie: de la 10:00

Coresi Shopping Resort

  • 10 aprilie: 10:00 – 22:00
  • 11 aprilie: 10:00 – 18:00
  • 12 aprilie: Închis
  • 13 aprilie: 10:00 – 22:00

Auchan Coresi

  • 10 aprilie: 07:00 – 23:00
  • 11 aprilie: 07:00 – 18:00
  • 12 aprilie: Închis
  • 13 aprilie: 10:00 – 22:00

Cinema One Laserplex

  • 10 aprilie: 10:00 – 00:00
  • 11 aprilie: 10:00 – 18:00
  • 12 aprilie: 14:00 – 22:00
  • 13 aprilie: 10:00 – 00:00

Citește mai departe

Cotidian

Program special pe liniile RATBV, în weekendul de Paște

Publicat

in

RATBV S.A. anunță că în perioada 10 – 13 aprilie 2026, mijloacele de transport public de călători vor circula în municipiul Brașov și Zona Metropolitană Brașov conform unor orare adaptate la cerințele de mobilitate existente în aceste zile, după cum urmează:

  • vineri, 10 aprilie – program de circulație corespunzător unei zile de duminică;
  • sâmbătă, 11 aprilie – program de circulație corespunzător unei zile de sâmbătă;
  • duminică, 12 aprilie – program de circulație corespunzător unei zile de duminică;
  • luni, 13 aprilie – program de circulație corespunzătoare unor zile de duminică.

Programarea menţionată se referă atât la liniile urbane, cât şi la cele din zona metropolitană Braşov. De marți, 14 aprilie, mijloacele de transport circulă potrivit orarelor obișnuite, spun reprezentanții operatorului de transport public din Brașov și zona metropolitană. De asemenea, de miercuri, 15 aprilie se reia serviciul de transport pentru elevi.

Pentru a evita confuziile legate de graficul de circulație a autobuzelor și troleibuzelor din această perioadă, călătorii pot consulta orarele postate pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea „Trasee și orare” și care sunt afișate și în stații.

„Pentru a preîntâmpina apariția oricărei situații neplăcute cu privire la achiziționarea de titluri de călătorie RATBV, îi informăm pe clienții noștri cu privire la faptul că pot utiliza pentru plata oricărui tip de bilet sau abonament aplicația 24 pay, disponibilă în toate mijloacele de transport din municipiul Brașov și zona metropolitană, precum și, pentru achiziția călătoriilor, plata cu cardurile bancare Visa/Mastercard”, au mai recizat reprezentanții RATBV.

Citește mai departe

Trending