PARLAMENTARE 2024. Cele mai importante informații ale zilei

Brașov Metropolitan urmărește din teren aceste alegeri parlamentare pentru mandatul 2024 – 2028 și vă oferă cele mai importante informații referitoare la acest scrutin.

După mai bine de 3 ore de la deschiderea urnelor de vot, 8,84 % dintre cetățenii români cu drept de vot și-au ales parlamentarii. Conform datelor Autorității Electorale Permanente, pe liste sunt înscriși 18.008.555 de alegători, iar până în jurul orei 10.15 au votat 1.604.627 de persoane.

Ora 17.00

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că de la deschiderea secțiilor de votare primit 262 de sesizări cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni, însă nu au fost înregistrare incidente majore, care să afecteze buna desfășurare a procesului electoral. Din numărul total de sesizări, 69 nu s-au confirmat, iar 15 sunt în curs de verificare. În 45 de situații a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea unor posibile infracțiuni. De asemenea, au fost aplicate 18 amenzi, în valoare de 61.000 de lei. Totodată, 4 sesizări nu erau de competența MAI, fiind redirecționate spre soluționare către Biroul Electoral Central sau la birourile județene. Printre altele, au fost reclamate voturi multiple sau tentative de corupere a alegătorilor sau folosirea unor cărți de persoane aparținând altei persoane.

Până la ora 17.00, MAI nu a raportat incidente în județul Brașov.

Ora 11.00
Majoritatea votanților din localitățile cu procente bune de participare au vârste de peste 45 de ani.

La această oră, o singură localitate a trecut de 14% prezență la vot, respectiv Șinca Nouă (14,39%). Cele mai bune prezențe se înregistrează în următoarele unități administrativ teritoriale:

  • Șinca Nouă – 14,39%; (majoritatea cu vârste peste 45 de ani)
  • Ghimbav – 13,83; (majoritatea cu vârste de 45 – 64 de ani)
  • Poiana Mărului – 13,7%;
  • Or. Zărnești – 13,37%;
  • Or. Predeal – 28%.

Cele mai slabe prezențe, în schimb, s-au înregistrat, la această oră, la:

  • Bunești – 5,14%;
  • Budila – 5,30%;
  • Racoș – 5,42%.

10.15. Beclean, Șinca Nouă, Poiana Mărului și Drăguș – prezență peste 10%

La nivelul județului Brașov, cea mai mare prezență (10,80%) era în comuna Beclean. O prezență mai mare de 10% se înregistra și în Șinca Nouă (10,58%, Predeal (10,57%), Poiana Mărului (10,21%), Drăguș (10,54%). La polul opus, cu o prezență de 3,35% era comuna Bunești. De asemenea, o prezență mai mică de 4%, mai exact 3,48% era și la Budila.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.