Ramai la curent!

Prima Pagina

Compania Apa Brașov preia alimentarea cu apă a comunei Feldioara. Operatorul și-a stabilit strategia de ajustare a tarifelor pentru noii consumatori

Publicat

in

Compania Apa Brașov va prelua, din 1 ianuarie 2025, alimentarea cu apă a locuitorilor comunei Feldioara. În această perioadă, operatorul face demersurile pentru semnarea contractelor cu beneficiarii, astfel încât, de la 1 ianuarie 2025, de alimentarea cu apă să beneficieze cât mai mulți abonați. Prețul apei potabile va fi adus la nivelul celui din municipiul Brașov și celelalte localități deservite de operatorul regional, însă acest lucru se va face etapizat.

„Până în prezent, aproximativ jumătate dintre proprietarii din comuna Feldioara au depus cereri pentru încheierea unui contract de servicii cu operatorul de apă. Probleme mai mari sunt în cazul blocurilor, pentru că nu au fost constituite asociațiile de proprietari. Așteptăm să se finalizeze aceste demersuri, pentru a se putea încheia, apoi, contractele”, a explicat purtătorul de cuvânt al Companiei Apa Brașov, Alina Bălătescu.

Preluarea alimentării cu apă consumatorilor din Feldioara se face după ce, în comună, au fost făcute Îinvestiții în valoare de 18,1 milioane de lei (fără TVA) în modernizarea și extinderea rețelei de apă. Mai exact, a fost realizată o aducțiune nouă Bod – Feldioara (10 km de rețea), 14 km de rețea nouă de canalizare, 5 kilometri de rețea de apă a fost reabilitată și extinsă. De asemenea, au fost realizate trei stații de pompare a apei uzate și au fost montate peste 750 de contoare electronice.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Educație

„Zbor Meets Basketball”: Sportivi și specialiști din Federația Română de Baschet, față în față cu tinerii din Brașov

Tinerii din Brașov sunt invitați la un eveniment dedicat baschetului, unde pot întâlni sportivi profesioniști și specialiști din domeniu. „Zbor Meets Basketball” promite povești reale, inspirație și acces direct la culisele sportului de performanță.

Publicat

in

         Zbor Hub Brașov, spațiul de explorat dedicat tinerilor brașoveni, organizează vineri un eveniment dedicat pasionaților de baschet și tinerilor interesați de sportul de performanță. Numită „Zbor Meets Basketball”, activitatea aduce în prim-plan sportivi profesioniști și specialiști din culisele performanței, într-o întâlnire menită să inspire și să conecteze comunitatea locală a tinerilor din Brașov.

        Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu sportivi de la CSM Corona Brașov, în cadrul unei sesiuni de tip Meet & Greet, unde vor putea afla detalii despre viața de sportiv profesionist, antrenamentele zilnice și provocările competițiilor.

        Unul dintre punctele centrale ale evenimentului este sesiunea „Meet The Pro’s”, unde invitați din cadrul Federației Române de Baschet vor împărtăși experiențe din cariera lor. Printre aceștia se numără Sarah Dumitrescu, fostă jucătoare în NCAA și Euroligă, în prezent coordonatoarea proiectului „Her World Her Rules”, dedicat fetelor care vor să descopere baschetul, Toni Pavel, component al lotului național de 3×3, și Alex Cîrciu, triplu campion național la atletism, specialist în marketing sportiv și doctor în domeniul sportului.

        Discuțiile vor aborda teme precum drumul către performanță, disciplina necesară în sport, dar și oportunitățile și provocările întâlnite de-a lungul carierei.

        Evenimentul este deschis tinerilor interesați de sport, dezvoltare personală și implicare în comunitate, dar și tuturor celor care își doresc să descopere oportunități de învățare din experiențele unor profesioniști.

        Participarea este gratuită, iar locurile pot fi rezervate prin aplicația Zbor. Cei care vor veni la acest eveniment vor beneficia și de invitații la meciul de baschet dintre CSM Corona Brașov și CSU Sibiu, programat sâmbătă.

        Citește mai departe

        Investitii

        O treime din bugetul Brașovului, alocat investițiilor. Lista principalelor proiecte aflate pe agenda municipalității brașovene

        Aproape o treime din bugetul Brașovului pe 2026 este direcționată către investiții, cu peste 500 de milioane de lei alocați pentru proiecte majore. De la școli și spitale, până la infrastructură rutieră și dezvoltarea turismului, autoritățile locale pregătesc un an intens de lucrări și modernizări

        Publicat

        in

        Consiliul Local Brașov va aproba în această lună bugetul local pe anul în curs, apoi va putea începe realizarea investițiilor planificate pentru acest an. De asltfel, potrivit proiectului bugetului local, în acest an, 33,76% din cheltuieli sunt alocate secțiunii de dezvoltare (investiții).

        Mai exact, din cheltuielile prevăzute în bugetul local, estimate la 1.519.854.000 lei, pentru secțiunea de dezvolare este prevăzută suma de 513.138.050 lei, diferența, un cuantum de 1.006.716.060 lei urmând a fi folosită pentru cheltuielile de funcționare (gospodărirea orașului, salarii, utilități, bunuri și servicii).

        Conform listei de investiții pe anul în curs, pentru proiectele din domeniul educației este alocată suma de 80,59 milioane lei, pentru dezvoltare publică – 97,15 milioane lei, pentru protecția mediului – 48,58 milioane lei, pentru străzi – 26,10 milioane lei, iar pentru turism – 11,22 milioane lei.

        Obiective de investiţii majore în anul 2026 :

        UNITĂȚI DE ÎNVĂŢĂMÂNT: 80,59 milioane lei

        1. Continuarea lucrărilor de reparații capitale/investiții la obiectivele de investiții:

        – Construire Grădinița în cartier Astra

        – Construire Grădinița și amenajări- Conexe- str. Ioan V.Socec nr.4

        – Construire creșe (str. Lebedei, Str. I.V. Socec, str. Fundăturii)- parteneriat CNI

        – Consolidare, extindere și eficientizare energetică Grădinița nr. 5

        – Extindere și mansardare Grădinița nr.7

        – Construire Sala Sport Școala Gimnazială  nr.4

        – Extindere Școala Gimnazială nr.14- corp A

        •  Încheiere și derulare contracte de servicii de proiectare:

        – Documentații tehnice construire școală și sală sport str. Zaharia Stancu

        – Documentații tehnice extindere Școala Gimnazială nr.14 și Sala Sport str. Agricultorilor

        – Documentații tehnice construire grădinițe în cartiere (Stupini, Triaj)               

        – Documentații tehnice înființare spațiu de învățământ Creșa și școala buffer- str. Panselelor nr.23

        – Documentații tehnice reabilitare Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu corp B-str. Școlii

        – Documentații tehnice pentru obținere autorizație ISU la unități de învățământ

        3. Demararea procedurilor pentru achiziția contractelor de lucrări

        – Construire sala sport Liceul Tehnologic Dr. Nicolae Rucăreanu

        – Construire grădinița str.Tudor Arghezi

        – Extindere Grădinița nr.26

        – Reabilitare sală Sport Colegiul Tehnic Mircea Cristea

        – Eficientizare energetică în unități de învățământ preuniversitar

        – Construire corp clădire nou Școala Gimnazială nr.8

        – Mansardare Școala Gimnazială nr.9-corp B

        4. Investiții în unități de învățământ- finanțate prin contract BERD ( Colegiul National Andrei Șaguna corp A, B, Scoala Gimnazială nr.12-corp B, Scoala Gimnazială nr.1-corp B, Imobile Str. Fundăturii nr.2)

        •  DEZVOLTARE  PUBLICĂ: 97,15 milioane lei

        1. Documentații tehnice pentru- Actualizare PUG Municipiul Brașov

        2. Ansambluri locuri de joacă, parcuri sportive, elemente urbanistice

        3.Construire Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase

        4.Complex Multifuncțional- Sala Polivalentă Brașov

        5. Construire Stadionul Tineretului-Municipiul Brașov

        6. Documentații tehnice Eficientizare energetică clădiri rezidențiale multifamiliale

        7. Regenerare clădiri publice – schimbare de destinație din centrala termică în centru multifuncțional

        8. Documentații tehnice pentru înființare Centrul de recuperare adicții – strada Mărășești

        9. Documentații tehnice Amenajare zona adiacentă Complexului Sportiv Ion Țiriac

        10. Documentații tehnice Amenajare Promenada zona Castanilor

        PROTECŢIA MEDIULUI: 48,58 milioane lei

        1.Închiderea depozitului de deşeuri Timiş – Triaj (menajer și industrial)

        2. Extinderea rețelelor de alimentare cu apa și canalizare în cartierele Stupini și Tractorul 1 și str. Narciselor în Mun. Brașov

        3. Înființare centru integrat de colectare separată prin aport voluntar

        4. Achiziție ecoinsule

        STRĂZI: 26,10 milioane lei

         Încheiere și derulare contracte de servicii de proiectare si execuție pentru infrastructură:

        -Extindere, consolidare și modernizare infrastructură rutieră și pietonală

        -Documentații tehnice Pasaj rutier de acces cartier Tractorul-Coresi

        – Construire pasaj rutier cartier Tractorul-B-dul Grivitei si legaturi catre  str. I.C.Bratianu si B-dul Grivitei

        -Extindere şi modernizare sistem de iluminat public

        -Achiziție autobuze

        -Extindere la câte 3 benzi pe sens str. 13 Decembrie, DN 13

        -Documentații tehnice pasaj pietonal subteran Calea București-Str. Uranus, Calea Bucuresti-str. Poienelor

        -Documentații tehnice Pasaj suprateran str. De Mijloc – Borzești

        -Documentații tehnice Pasaj rutier hobanat str. Minerva

        -Reabilitare și extindere strada Vasile Goldiș, municipiul Brașov

        -Lărgire str. Institutului -drum de legătură și amenajare intersecție cu Ocolitoarea Brașov

        -Expertize străzi și poduri

        -Stații de încărcare pentru autoturisme

        – Modernizare str. Narciselor

        – Resistematizare intersecții.

        TURISM: 11,22 milioane lei

        1. Extinderea şi eficientizarea domeniului schiabil în Poiana Braşov-etapa II

        2. Extindere traseu mountain bike Poiana Brașov

        3. Sanie de vara.

        Citește mai departe

        Trending