În jur de 200 de familii care locuiesc în zona Fundătura Hărmanului – Timiș – Triaj sunt fără curent de două zile, iar administratorii rețelelor nu reușesc încă să dea de capăt problemei. În lipsa curentului, familiile care locuiesc în zonă nu beneficiază nici de căldură, majoritatea având centrale pe curent și gaz.
Unii dintre locuitorii din zonă spun că, în ultimele zile, curentul a funcționat pentru scurte perioade de timp, dar numai în anumite zone, iar din cauza deficienței, o parte din locatari reclama că au cedat siguranțele.
Intervenția a întârziat
Locuințele din Fundătura Hărmanului sunt încă racordate la rețeaua CFR, la fel ca în alte cartiere ale orașului unde marile uzine alimentau și blocurile cartier (ex: Uzina Tractrorul, Uzina Roman, Uzina 2).
Avaria a apărut încă de duminică, dar intervenția a întârziat, iar rețeliștii spun că deficiența a fost greu de identificat. Locuitorii zonei susțin că avariile de acest gen sunt frecvente, cam la o lună două, locuințele stând și câte 3 – 4 zile fără curent electric.
În aceast caz, pe fir a intrat și primarul Brașovului, George Scripcaru, care a luat legătura cu CFR și că se lucrează la reparația deficienței. Tot edilul este cel care dă promisiuni că „astăzi, în câteva ore, locuințele vor avea din nou curent:.
De asemenea, Scripcaru a promis că în urma unei discuții cu Electrica „vom începe procedurile pentru transferul consumatorilor în rețeaua publică de distribuție. Am mai făcut asta în trecut, cu rețeaua de gaz, și o vom face și acum”.
Fii primul care comentează