Ramai la curent!

Cotidian

Incendiu devastator în „Delta din Carpați”: 4 hectare de stuf, din aria protejată, distruse de flăcări. Focul afectează inclusiv specii rare de păsări

Publicat

in

Un incendiu puternic izbucnit în noaptea de duminică spre luni, 9/10 martie, a mistuit patru hectare de stuf în zona lacului Dumbrăvița, cunoscută drept „Delta din Carpați”. Zona afectată adăpostea specii rare de păsări, iar aproape jumătate din suprafața distrusă se află în aria protejată.

Pompierii au fost alertați în jurul orei 19:00, iar la fața locului au intervenit cinci autospeciale de stingere – trei aparținând ISU Brașov și două din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență.

„Am acționat cu 5 autospeciale de stingere, dintre care 3 aparținând ISU Brașov și 2 aparținând serviciilor voluntare pentru situații de urgență, încadrate cu un total de 25 de pompieri, atât militari cât și voluntari. Suprafața totală afectată a fost de 10 hectare, dintre care, din păcate, 4 aparținând rezervației naturale, a precizat Kinga Bordea, purtător de cuvânt al ISU Brașov.

Potrivit primelor informații, focul ar fi fost provocat de localnici care obișnuiesc să-și curețe terenurile agricole prin incendiere, o practică periculoasă ce amenință grav ecosistemul protejat al Deltei din Carpați. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili exact cauzele incendiului și posibile măsuri de prevenire a unor astfel de evenimente în viitor.

Pot să mă gândesc că ar fi fost cineva care să-şi cureţe terenul. Este o mână criminală să spunem aşa. Nu am la cunoştinţă ca cineva să fie tras la răspundere. Am încercat în localitate să punem camere video, a declarat Viorel Strâmtu, viceprimar Dumbrăviţa, citat de Observator.

Pompierii de la ISU Braşov trag un semnal de alarmă cu privire la pericolul reprezentat de incendiile de vegetație. Doar pe parcursul zilei de duminică, ISU Braşov a avut 13 intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată.

Semnal de alarmă! Doar azi (n.r.- duminică), 13 incendii de vegetație și fond forestier au mistuit zeci de hectare, doar în județul Brașov. În spatele acestor cifre sunt ore întregi de luptă cu flăcările, eforturi supraomenești și mâini arse de trudă. Așa arată realitatea pentru colegii noștri care intervin zi de zi pentru a proteja vieți, case și natura.
(…) Arderile necontrolate NU sunt o soluție! Ele pot scăpa de sub control și pot transforma gospodării întregi în cenușă, punând în pericol oameni, animale și mediul înconjurător. Este interzis prin lege! Facem apel la simțul civic al fiecăruia: NU aprindeți vegetația uscată! Un moment de neglijență poate avea consecințe tragice. Ajutați-ne să protejăm ceea ce contează!”, au transmis duminică seara, pompierii de la ISU Braşov.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Bugetul pe 2026 al județului Brașov, în dezbatere publică cu două ore înaintea plenului

Consiliul Județean Brașov se întrunește joi în ședință ordinară, precedată de dezbaterea publică a bugetului județean pentru anul 2026.

Publicat

in

Consilierii județeni din Consiliul Județean Brașov sunt convocați joi, 7 mai, de la ora 12:00, într-o ședință ordinară care va avea loc în Sala 120 a instituției, pentru a vota proiectul de buget pentru anul 2026.

În prealabil, cu două ore înainte de ședința în care va fi supus aprobării, proiectul de buget va fi dezbătut în ședință publică. Ordinea de zi și proiectele ce vor fi supuse dezbaterii și aprobării pot fi consultate online, AICI.

  • Conform proiectului hotărârii de Consiliu Județean, anul acesta, administrația județeană brașoveană ia în calcul venituri la bugetul local în valoare de 558.129.670 lei și cheltuieli în valoare totală de 692.160.630 lei. Diferența dintre venituri și cheltuieli va fi acoperită din excedentul înregistrat la finalul anului trecut. Din cheltuielile totale, suma de 343.787.830 de lei (49,67%) este alocată Secțiunii de dezvoltare (pentru investiții), iar diferența de 348.377.800 de lei (50,33%) este alocată cheltuielilor curente (Secțiunea de funționare).

Brașov Metropolitan a făcut o analiză a bugetului și a sumelor alocate, pe domenii, în anul 2026, pentru județul Brașov. Mai multe detalii puteți accesa AICI.

Ședința în care se încheie oficial mandatul vicepreședintelui Șerban Todorică

Tot în ședința de mâine se încheie oficial și mandatul vicepreședintelui Consiliului Județean, Șerban Todorică. Acesta și-a pierdut funcția începând cu 1 mai, pe fondul aplicării  art. 204 alin. 2, lit. f din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia mandatul unii consilier județean încetează de drept dacă acesta nu și-a exercitat atribuțiile pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive. Șerban Todorică se află în această situație încă din octombrie 2025.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe strada Plugarilor din Brașov. Până la finalul lunii iunie, pe un tronson se lucrează la rețeaua de canalizare

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că în perioada 7 mai – 30 iunie , vor fi executate lucrări de extindere și reabilitare a rețelei publice de canalizare pe strada Plugarilor. Tronsonul afectat este cel cuprins între podul de pe râul Ghimbășel și intersecția cu str. Plugarilor nr. 3 – 3A, iar în perioada amintită, traficul va fi restricționat pe acest sector.

„Lucrările vor fi semnalizate corespunzător. Ne cerem scuze pentru disconfort participanților la trafic și locuitorilor din zonă”, a anunțat Compania Apa Brașov.

Lucrările fac parte dintr-un proiect cu finanțare europeană ce vizeaază extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare în Stupini și zona centrală a Brașovului, precum și extinderea conductei de aducțiune Rulmentul – Zizin. Valoarea proiectului este de 118,51 milioane de lei, fără TVA.

Citește mai departe

Cotidian

Consiliul Județean Brașov a rămas fără un vicepreședinte. Mandatul lui Șerban Todorică a încetat din cauza anchetei DNA  

Publicat

in

Începând din 1 mai, Consiliul Județean Brașov a rămas fără vicepreședintele Șerban Todorică de la PNL. De la aceeași dată, el și-a pierdut și mandatul de consilier județean.

Mandatele lui au încetat ca urmare a faptului că nu și-a putut participa la ședințele de plen ale Consiliului Județean și nu și-a putut îndeplini atribuțiile de vicepreședinte timp de șase luni, din cauza interdicțiilor impuse de instanță, el fiind trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA), sub acuzația de abuz în serviciu, în „Dosarul Compania Apa”.

Hotărârea privind încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calității de consilier județean și de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov a lui Şerban Todorică urmează să fie adoptată de aleșii județeni brașoveni în ședința de plen de joi.

„În conformitate cu dispozițiile art. 204 alin. 2, lit. «f» din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea de consilier județean încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în situația imposibilității exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepția cazurilor prevăzute de lege (…) Din coroborarea măsurilor judiciare cu evidențele de prezență (procese-verbale, condică) ale consilierilor județeni la şedinţele autorității deliberative, se constată că domnul Şerban Todorică-Constantin s- a aflat în imposibilitate continuă de a-şi exercita mandatul de consilier județean pentru o perioadă ce excede pragul legal de 6 luni consecutive. În intervalul 30.10.2025 – 01.05.2026, alesul județean a absentat de la totalitatea şedințelor autorității deliberative”, se arată în proiectul hotărârii de Consiliu Județean.

Acuzat că ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat

Potrivit procuorilor anticorupție, în perioada 20 martie 2024 – 18 septembrie 2025, Todorică Constantin Şerban, profitând de prerogativele funcţiilor de demnitate publică de vicepreşedinte şi preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, precum şi a celei publice de preşedinte al ADIDAJ Braşov, „ar fi iniţiat şi constituit, împreună cu Dragomir, Cocoş şi Ţop Ferghete un grup infracţional organizat, la care ar fi aderat ulterior inculpaţii B.C.T. şi Suciu, cu scopul de a dobândi controlul asupra resurselor materiale gestionate de SC Compania Apa Braşov SA. Astfel, prin încălcarea prevederilor legale, inculpatul Şerban Todorică Constantin ar fi viciat procedura de numire a inculpaţilor Cocoş Liviu şi Ţop Ferghete Florentina Carmen ca membri în Consiliul de Administraţie al Companiei Apa Braşov SA”.

Citește mai departe

Trending