FOTO. O nouă filă Erasmus pentru Școala Gimnazială Ghimbav

Școala gimnazială din Ghimbav se prezintă din nou în străinătate. În perioada 12–16 mai 2025 a avut loc a doua întâlnire transnațională a proiectului Our Sustainability and Eco-School Adventure with GreenWeb Games (KA210-SCH-000243956), desfășurată la școala „Andreja Upīša” din Skrīveri, Letonia. Școala Gimnazială Ghimbav a fost reprezentată de patru cadre didactice: prof. Cristina Nicolaescu, prof. înv. primar Ioana Costea, prof. înv. primar Oana Mihalcea și prof. limba engleză Gabriela Nonoșel, alături de parteneri din Italia, Turcia și Letonia.

Scopul întâlnirii a fost promovarea unui comportament responsabil față de mediu, prin activități axate pe durabilitate, biodiversitate și impactul acestora asupra societății, economiei și sănătății. Evenimentul a debutat cu un spectacol muzical-coregrafic susținut de elevii școlii gazdă, oferind o incursiune în cultura și tradițiile letone. De asemenea, echipa noastră a cunoscut Consiliul Eco al școlii, implicat activ în sensibilizarea elevilor față de protecția mediului. Participanții au vizitat capitala Riga, unde au explorat simboluri precum Opera Națională, Universitatea, Monumentul Libertății, Biblioteca Națională, Domul și Casa Capetelor Negre. Curățenia orașului și abundența spațiilor verzi ne-au impresionat, subliniind rolul fiecăruia în construirea unui viitor sustenabil.

Întâlnirea a inclus și activități în aer liber, alături de un specialist în educația ecologică. În Parcul Dendrologic Skrīveri și valea râului Daugava, am explorat ecosisteme locale și idei pentru integrarea biodiversității în procesul educațional prin jocuri. Atelierele tematice cu elevii din ciclul primar au adus lecții despre degradarea deșeurilor, fauna, flora și măsurarea copacilor.

Vizita în Koknese, cu ruinele castelului și Grădina Destinului, a oferit un nou prilej de a observa preocuparea pentru conservarea patrimoniului natural și cultural. Ultima zi a fost dedicată prezentării unor jocuri digitale axate pe protecția mediului și consumul responsabil. Săptămâna s-a încheiat cu un spectacol de cântece și dansuri tradiționale și entuziasmul revederii din octombrie 2025, când Școala Gimnazială Ghimbav va găzdui următoarea întâlnire transnațională.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.