Sectorul de autostradă Sâmbăta de Sus – Făgăraș a intrat în construcție. Lucrările trebuie terminate în anul 2027

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov a anunțat că de câteva zile au început lucrările efective de construcție pe încă un lot al autostrăzii A13 Sibiu – Făgăraș, mai exact cel dintre Sâmbăta de Sus și municipiul Făgăraș. Dacă va fi respectat graficul de lucrări, acest sector de autostradă va fi inaugurat în anul 2027.

Tronsonul are o lungime de 16,26 de km de drum la regim de autostradă și 5,6 km la regim de drumului expres, în zona municipiului Făgăraș, unde se va realiza legătura cu DN 1. Lucrările sunt realizate de Asocierea turcă Makyol– Yapi, valoarea contractului fiind de 1,19 miliarde de lei (fără TVA).

Două poduri cu deschiderea de 160 km

Pe acest lot se vor construi doua noduri rutiere (la Sâmbăta și la Făgăraș), doua poduri cu arce, asemănătoare celui de la Voila, cu deschidere de peste 160 de metri. De asemenea, vor fi construite mai multe podețe, dar și un centru de întreținere.

Sectorul Sâmbăta de Sus – Făgăraș face parte din Autostrada Sibiu – Făgăraș (68,04 km), compus din 4 tronsoane:

  • Lotul 1 Boița (Autostrada Sibiu – Pitești) – Avrig – Mârșa (DJ105G) (14,25 km);
  • Lotul 2 Avrig – Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) (19,92 km);
  • Lotul 3 Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B) (17,61 km);
  • Lotul 4 Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraș (16,26 km) și drum de legătură cu DN1 (5,6 km.)

„Până în acest moment se lucrează pe Loturile 2, 3, și 4, Lotul 1 fiind în fazele finale de proiectare și avizare”, au precizat reprezentanții DRDP Brașov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.