Ramai la curent!

Cotidian

Marius Dunca, președintele PSD Brașov: „Investiția în educație este cheia dezvoltării economice viitoare”

Publicat

in

Președintele organizației județene PSD Brașov, Marius Dunca, subliniază importanța alocării de fonduri naționale și europene pentru investițiile în educație. Acesta arată, printr-o enumerare de proiecte, investițiile realizate de primarii PSD din tot județul pentru creșterea calității actului educațional. Totodată, Dunca avertizează că aceste investiții nu trebuie oprite pe motive de austeritate, întrucât investiția făcută în educația copiilor este cheia pentru creșterea economiei în anii care vin.

„Educația este temelia pe care se construiește viitorul unei comunități. Din acest motiv, pentru PSD, investițiile în școli și grădinițe nu sunt doar obiective pe hârtie, ci acțiuni concrete. Prin fondurile obținute prin PNDL și PNRR, primarii noștri au demonstrat că, atunci când există implicare și seriozitate, proiectele devin realitate. Cred cu tărie că banii alocați educației nu sunt o cheltuială, ci cea mai bună investiție pe care o putem face pentru copiii noștri și pentru dezvoltarea județului. Fiecare școală modernizată, fiecare clasă renovată și fiecare condiție mai bună pentru elevi înseamnă șanse reale pentru un viitor mai bun”, spune Dunca, oferind exemple concrete ale investițiilor realizate de primarii PSD din județul Brașov.

Investiții realizate de primarii PSD din județul Brașov:

  • La Zărnești, primarul Alexandru Igrișan a atras 5,1 milioane lei pentru eficientizarea energetică a Liceului Teoretic Mitropolit Ion Mețianu (Corpul A), proiect finalizat în data de 5 septembrie 2025. În plus, Grădinița nr. 2 a trecut prin același proces de eficientizare energetică, printr-un proiect de 1,4 milioane de lei, finalizat în noiembrie 2024. Sursa ambelor programe de finanțare fiind PNRR. Tot la Zărnești, printr-un proiect de 8 milioane de lei din PNRR, toate unitățile de învățământ vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale, pentru creșterea calității actului educațional. La Zărnești, Compania Națională de Investiții a alocat 18,14 milioane de lei pentru construirea de la zero a unei creșe medii, pentru 70 de copii, proiect aflat în implementare;
  • La Codlea, primarul Mihai Cîmpeanu a inaugurat la Colegiul Tehnic „Simion Mehedinți” o cantină modernă, cu peste 100 de locuri, ateliere și laboratoare pentru pregătire practică. În paralel, printr-un proiect european de 24,4 milioane de lei vor fi reabilitate două clădiri importante pentru procesul educațional din oraș;
  • În Orașul Victoria, primarul Camelia Bertea a atras finanțări importante pentru realizarea lucrărilor de eficientizare energetică la Colegiul Tehnic Dr. Alexandru Bărbat, aflate într-un stadiu tehnic de execuție de peste 60%. Mai mult, tot la Victoria urmează să fie construită prima creșă din localitate, un proiect în valoare de peste11 milioane de lei, finanțat prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”, gestionat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții;
  • La Vulcan, educația este o prioritate pentru primarul Marius Doda, care prin programul PNDL a finalizat extinderea școlii gimnaziale, printr-un proiect de 4,63 milioane de lei. Mai mult, prin PNRR au fost atrase fonduri importante, de 1,15 milioane de lei pentru dotarea cu mobilier și echipamente digitale a aceleiași școli. Alți 1,36 milioane de lei din PNRR au fost investiți pentru dezvoltarea unui sistem complementar de educație timpurie pentru copiii din comună;
  • În comuna Mândra, primarul Emil Morar investește în dotarea cu echipamente digitale și mobilier în valoare de 569.000 lei, finanțate prin PNRR;
  • La Homorod, primarul Doru Șona investește fonduri de 2,69 milioane de lei pentru lucrări de modernizare și de creștere a eficienței energetice la grădinița cu program normal și la Școala Primară din comună;
  • În comuna Lisa, primarul Gheorghe Moga a implementat proiecte privind dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ de pe raza comunei. Fondurile alocate acestui proiect depășesc 600.000 lei. În același timp, administrația locală a demarat și un proiect pentru reducerea abandonului școlar din cadrul Școlii Gimnaziale Lisa, în valoare de 619.160 lei;
  • Sergiu Arsene, primarul comunei Bod, investește peste 22 de milioane de lei în construcția și dotarea școlii primare cu program „after-school”, a două terenuri de sport multifuncționale în aer liber (pentru fotbal, handbal, volei și baschet), o sală de sport și o altă sală multifuncțională pentru activități extracurriculare;
  • Boalii Gheorghe, primarul comunei Teliu, investește 500.000 lei din fonduri europene pentru dotarea cu mobilier, rechizite, echipamente IT, echipamente sportive și cărți pentru bibliotecă;
  • În comuna Ucea, sub conducerea primarului Ștefan Marius, sunt investiții solide în proiecte care privesc creșterea eficienței energetice pentru școala din comună, proiect în valoare de 7,4 milioane de lei. Mai mult, printr-un alt proiect în valoare de 971.094 lei și finanțat din PNRR se dotează cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale Școala Gimnazială Ucea de Jos;
  • La Cincu, primarul Mirca Gheorghe are în derulare proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar” în valoare estimată de 850.000 lei.

„În același timp, avertizez că aceste investiții nu trebuie puse pe pauză din cauza unor politici de austeritate. Oprirea proiectelor aflate în derulare ar însemna să sacrificăm șansele unei întregi generații. PSD va continua să apere educația ca prioritate absolută și să se asigure că resursele necesare ajung acolo unde este cea mai mare nevoie. Viitorul județului Brașov și al României depinde de școala de astăzi. Tocmai de aceea, vom continua să susținem investițiile în infrastructura educațională și să facem din educație motorul dezvoltării economice”, a adăugat președintele social-democraților brașoveni.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Făgărașul deschide Ghișeul Unic de Eficiență Energetică. Municipiul devine, pentru două zile, punct de referință pentru soluțiile verzi

Publicat

in

Municipiul Făgăraș deschide Ghișeul Unic de Eficiență Energetică (GUEE), un serviciu nou, gândit ca un punct de sprijin pentru locuitorii care vor să-și modernizeze locuințele, să reducă facturile și să înțeleagă mai bine opțiunile din zona energiei verzi.

GUEE va funcționa ca un centru de informare și consiliere, dezvoltat în cadrul proiectului CETAC – Clean Energy Transition Assistance Centre. Rolul său este de a „traduce” informațiile tehnice în soluții practice ușor de aplicat de către cetățeni, fie că este vorba despre izolarea locuinței, instalarea de panouri solare sau accesarea unor programe de finanțare, spun reprezentanții Primăriei Făgăraș și ai Asociației Orașe Energie România (OER), care au avut această inițiativă.

Conferința Anuală a Asociației Orașe Energie în România 2026, la Făgăraș

Deschiderea ghișeului are loc în contextul în care Făgărașul va găzdui Conferința Anuală a Asociației Orașe Energie în România 2026, în perioada 7–8 mai. Evenimentul reunește reprezentanți ai administrațiilor locale, specialiști în eficiență energetică și parteneri din sectorul privat, într-un cadru dedicat schimbului de idei și proiecte aplicate.

A doua zi a conferinței aduce în prim-plan interacțiunea directă cu publicul, prin organizarea Târgului „Casa eficientă”, în Piața Republicii. Evenimentul propune soluții din domeniul energiei regenerabile, tehnologiei și mobilității sustenabile, oferind vizitatorilor ocazia de a discuta direct cu furnizori și specialiști.

Citește mai departe

Cotidian

Bugetul pe 2026 al județului Brașov, în dezbatere publică cu două ore înaintea plenului

Consiliul Județean Brașov se întrunește joi în ședință ordinară, precedată de dezbaterea publică a bugetului județean pentru anul 2026.

Publicat

in

Consilierii județeni din Consiliul Județean Brașov sunt convocați joi, 7 mai, de la ora 12:00, într-o ședință ordinară care va avea loc în Sala 120 a instituției, pentru a vota proiectul de buget pentru anul 2026.

În prealabil, cu două ore înainte de ședința în care va fi supus aprobării, proiectul de buget va fi dezbătut în ședință publică. Ordinea de zi și proiectele ce vor fi supuse dezbaterii și aprobării pot fi consultate online, AICI.

  • Conform proiectului hotărârii de Consiliu Județean, anul acesta, administrația județeană brașoveană ia în calcul venituri la bugetul local în valoare de 558.129.670 lei și cheltuieli în valoare totală de 692.160.630 lei. Diferența dintre venituri și cheltuieli va fi acoperită din excedentul înregistrat la finalul anului trecut. Din cheltuielile totale, suma de 343.787.830 de lei (49,67%) este alocată Secțiunii de dezvoltare (pentru investiții), iar diferența de 348.377.800 de lei (50,33%) este alocată cheltuielilor curente (Secțiunea de funționare).

Brașov Metropolitan a făcut o analiză a bugetului și a sumelor alocate, pe domenii, în anul 2026, pentru județul Brașov. Mai multe detalii puteți accesa AICI.

Ședința în care se încheie oficial mandatul vicepreședintelui Șerban Todorică

Tot în ședința de mâine se încheie oficial și mandatul vicepreședintelui Consiliului Județean, Șerban Todorică. Acesta și-a pierdut funcția începând cu 1 mai, pe fondul aplicării  art. 204 alin. 2, lit. f din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia mandatul unii consilier județean încetează de drept dacă acesta nu și-a exercitat atribuțiile pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive. Șerban Todorică se află în această situație încă din octombrie 2025.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe strada Plugarilor din Brașov. Până la finalul lunii iunie, pe un tronson se lucrează la rețeaua de canalizare

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că în perioada 7 mai – 30 iunie , vor fi executate lucrări de extindere și reabilitare a rețelei publice de canalizare pe strada Plugarilor. Tronsonul afectat este cel cuprins între podul de pe râul Ghimbășel și intersecția cu str. Plugarilor nr. 3 – 3A, iar în perioada amintită, traficul va fi restricționat pe acest sector.

„Lucrările vor fi semnalizate corespunzător. Ne cerem scuze pentru disconfort participanților la trafic și locuitorilor din zonă”, a anunțat Compania Apa Brașov.

Lucrările fac parte dintr-un proiect cu finanțare europeană ce vizeaază extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare în Stupini și zona centrală a Brașovului, precum și extinderea conductei de aducțiune Rulmentul – Zizin. Valoarea proiectului este de 118,51 milioane de lei, fără TVA.

Citește mai departe

Trending