Fapt divers
Percheziție DIICOT la Brașov într-un caz grav ce implică un minor: suspect acuzat de pornografie infantilă, viol și lipsire de libertate
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au efectuat azi o percheziție domiciliară într-o cauză privind pornografie infantilă, lipsire de libertate și viol asupra unui minor.
Din cercetări a reieșit că, în luna mai 2025, o persoană ar fi determinat o minoră să întrețină relații sexuale și ar fi filmat aceste acte. Ulterior, victima ar fi fost lipsită de libertate în mod ilegal. În luna noiembrie, la refuzul victimei de a continua relația, suspectul ar fi amenințat-o cu distribuirea imaginilor în mediul online. Persoana cercetată este audiată în prezent la sediul DIICOT Brașov. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Burebista” Brașov, după cum anunță autoritățile.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Fapt divers
Conflict violent într-o locuință din județul Brașov: o tânără de 18 ani, acuzată de tentativă de omor după ce și-ar fi înjunghiat partenerul
Un scandal izbucnit pe neașteptate într-o locuință din localitatea Budila s-a transformat într-un episod dramatic, care a ajuns pe masa procurorilor. O tânără de 18 ani este acuzată că și-ar fi înjunghiat iubitul, în vârstă de 23 de ani, în urma unui conflict spontan.
Potrivit informațiilor transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, incidentul a avut loc pe 21 februarie, în imobilul în care cei doi locuiau împreună. Ancheta arată că, pe fondul unei dispute izbucnite brusc, fata l-ar fi lovit pe partener cu un cuțit în zona toracică. Lovitura i-a provocat tânărului leziuni grave, medicii legiști stabilind că viața acestuia a fost pusă în pericol. Victima a suferit pneumotorax masiv și hemopericard, au anunțat procurorii, complicații care necesită intervenție medicală de urgență.
Tânăra este cercetată pentru violență în familie, în forma tentativei de omor, și a fost reținută. Instanța urmează să decidă dacă va admite solicitarea procurorilor de arestare preventivă. Ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Fapt divers
Accident pe pârtie închisă din Predeal. Jandarmii montani au intervenit de urgență
Intervenție de urgență pe o pârtie închisă din județul Brașov, după ce un schior a fost rănit în timp ce se afla pe traseu. Alarma a fost dată de un alt bărbat aflat în zonă, care a observat victima și a solicitat sprijinul autorităților.
Un echipaj de jandarmi montani a ajuns rapid la fața locului, a evaluat starea persoanei accidentate și a menținut legătura permanentă cu salvatorii montani. Forțele de intervenție au acordat sprijin atât în timpul operațiunii de prim ajutor, cât și la transportul victimei către echipajul SMURD sosit în zonă.
Incidentul a avut loc pe pârtia Subteleferic din Predeal, o pârtie închisă în această perioadă, aspect subliniat și de reprezentanții IJJ, care atrag atenția asupra riscurilor majore la care se expun turiștii ce ignoră restricțiile.
Având în vedere faptul că pârtia pe care schiorul se afla era închisă pentru practicarea sporturilor de iarnă, pentru evitarea producerii unor noi accidentări, recomandăm turiștilor următoarele: să nu se aventureze pe pârtiile de schi închise, să nu se aventureze pe pârtiile de schi care nu sunt conform nivelului lor de pregătire, să folosească pe lângă echipamentul de schi adecvat, echipament de protecție suplimentar, inclusiv pentru protecția coloanei vertebrale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, maior Luiza Dănilă.
Fapt divers
A răspuns unei provocări pe rețelele de socializare, a intrat în colimatorul anchetatorilor. Un adolescent s-a ales cu dosar penal după ce a incendiat o mașină și a distrus alta
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a anunțat că în 15 februarie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un minor în vârstă de 15 de ani, care a dobândit calitatea de inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de distrugere.
„Ca urmare a unei provocări primite pe o rețea de socializare, în noaptea de 13.02.2026, în jurul orei 03:05, un minor în vârstă de 15 ani a lovit, cu o cărămidă, luneta, geamul stânga față, precum și parbrizul unui autoturism parcat în mun. Brașov, str. Constantin Lacea nr.3, provocând spargerea lunetei și fisurarea geamului și a parbrizului. În continuare, în aceeaşi noapte, intervalul orar aproximativ 03:14-03:18, minorul s-a deplasat pe Aleea Tiberiu Brediceanu nr.3 unde, tot ca urmare a provocării anterior amintite, a spart cu o piatră luneta unui alt autoturism, apoi a incendiat mașina, distrugând-o în totalitate. Incendiul astfel produs s-a propagat la un alt autoturism, ce se afla parcat lângă cel dintâi, degradând mai multe elemente ale caroseriei de pe partea dreaptă. În timp ce autoturismele erau mistuite de flăcări, minorul a distribuit în timp real, pe rețelele de socializare, filmări cu mașinile, pentru a dovedi că a îndeplinit provocarea”, au transmis a precizat Anca Loredana Gheorghiu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Ea a precizat că tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de către organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov, iar apoi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a întocmit referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. În urma aprecierii probatoriului, necesității și proporționalității, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis propunerea Parchetului și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru o perioadă de 30 zile.
Actele de urmărire penală au fost realizate de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Secției 1 Poliție Brașov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
„Dorim să atragem atenția asupra pericolelor la care pot fi expuși minorii în mediul online și subliniem necesitatea unei supravegheri atente din partea părinților ori altor persoane în grija cărora se află. În plus, recomandăm monitorizarea activităților digitale ale minorilor, pentru a evita interacțiunile cu persoane necunoscute sau potențial periculoase”, a mai spus reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
-
Prima Paginao lună agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan
-
Cotidiano săptămână agoÎncă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
-
Sport7 zile agoLovitură de imagine pentru CSO Teutonii Ghimbav: Mihaela Bejinariu preia funcția de Director tehnic
-
Cotidian6 zile agoParcare în curtea Bisericii „Buna Vestire” de lângă Parcul Central din Brașov? Comisia Monumentelor a spus „nu”
-
Investitii2 săptămâni agoFOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
-
Prima Paginao săptămână agoFOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
-
Cotidian6 zile agoDe la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
-
Investitii7 zile agoRegia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată



