Secția de Ortopedie a Spitalului Clinic Județean de Urgență a fost închisă de conducerea unității, după ce în una dintre sălile din blocul operator al secției...
Municipiul Brașov se alătură, pentru al șaptesprezecelea an, miilor de orașe din întreaga lume care vor participa la Earth Hour (Ora Pământului) – cel mai mare eveniment...
Primăria Brașov a anunțat că operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 47 de utilaje pe străzile Brașovului și Poienii Brașov, astfel încât...
SC HĂRMAN INDUSTRIAL DEVELOPMENT S.R.L. anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare “continuarea procedurii privind emiterea aprobarii de dezvoltare“, pentru proiectul CONSTRUIRE ANSAMBLU HALE ...
Temperaturile ridicate, ploaia din ultimele zile, dar și vântul cald au afectat stratul de zăpadă de pe pârtiile din masivul Postăvarul, astfel că, începând de astăzi,...
Locuitorii orașului Râșnov au stat fără apă timp de trei zile, perioadă în care ei au primit apă de la cisternă sau au cumpărat-o de la...
Asociația DWK Fit for Future și Primăria Brașov au inaugurat vineri căminul Școlii Profesionale Germane din Brașov, un proiect vechi și mult așteptat în zona educațională....
În cursul zilei de joi, 13 martie, Primăria Brașov a fost sesizată cu privire la surparea unei porțiuni a zidului de sprijin de la km 6...
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău ar putea reveni pe scena Teatrului „Sică Alexandrescu” din Brașov, consolidând o colaborare culturală de tradiție între cele două instituții....
Un pompier din Făgăraș și-a transformat timpul liber într-o misiune, spun colegii lui de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. Miercuri, în drumul spre casă,...