Biserica Neagră recrutează, ca în fiecare an, în această perioadă, ghizi voluntari pentru acest obiectiv turistic al orașului. Cei interesați de această activitatea sunt așteptați să trimită...
Fostul deputat PSD Roxana Mînzatu a fost numită în funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanțate din fonduri publice...
Primarul Brașovului a reușit miercuri contraperformanța de a nu ajunge la o întâlnire convocată tocmai de el. Mai mult decât atât, o parte dintre parlamentari au...
Locatarii din zona Garii din Brasov anunţă o pană de curent, care a debutat în jurul orei 14.30, aceasta fiind cea mai lunga avarie din ultimii...
Fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, a decis miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a menținut astfel...
Pompierii brașoveni au descins miercuri la hotelul Ramada de la marginea Municipiului Brașov. Din fericire pentru persoanele cazate și pentru proprietarii hotelului a fost doar un...
Începând din această săptămână, 43 de copii din Ucraina refugiați la Brașov au început cursurile la grădiniță. Municipalitate, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și 3 grădinițe din...
Compania COMPREST SA Brașov a anunțat că angajează lucrători pentru activitatea de salubrizare stradală. CV-urile se pot depune la punctul de lucru de pe Str. Mică...
Ministerul Transporturilor vrea să construiască un pasaj rutier, sub forma unui sens giratoriu suspendat, în Predeal, la intersecția DN 1 cu DN 73A, în județul Brașov....
Efectele războiului din Ucraina sunt vizibile în numeroase domenii, unul dintre cel mai afectate fiind industria alimentară. Prețurile laptelui sunt în creștere, în contextul în care piața...