Connect with us

Investitii

De unde vin şi unde se duc banii Braşovului

Published

on

Braşovul are în 2013 VENITURI de 583 de milioane de lei + 14 milioane de lei, reprezentând excedentul înregistrat la finele anului 2012.  Faţă de 2012 se estimează o creştere  cu  13%  (de la 512 milioane de lei, la 583 de milioane de lei):
venituri

Veniturile, pe surse bugetare, comparativ 2013-2012

De unde vin banii:
* Din cotele şi sumele defalcate din impozitul pe venit : 189 de milioane (32,41% din venituri). În 2012 s-au încasat 172 de milioane de lei, adică 29 %;
* Din taxele şi impozitele locale: 177 de milioane de lei (30,37 %). În 2012 s-au încasat 189 de milioane de lei ( 32%);
* Din sumele defalcate din TVA: 111 milioane de lei (19,4%). Anul trecut, s-au încasat tot 111 milioane de lei, sumă ce a reprezentat 19% din totalul veniturilor;
* Subvenţiile de la bugetul de stat: 33 de milioane de lei (adică 5,66%). În 2012, din aceeaşi sursă s-au încasat 27 de milioane de lei (3%);
* Din fonduri europene nerambursabile se estimează încasări în valoare de 73 de milioane de lei (12,52%), faţă de 14 milioane de lei (17%) în 2012.

Unde se duc banii:
Cei mai mulţi bani merg spre educaţie, cultură şi sport, asistenţă socială, iluminat public, transport urban de călători şi ordine publică. Sunt diminuate, în schimb, alocările pentru reparaţii străzi, protecţia mediului, zone verzi şi energie termică:

  • Educaţie: 127 de milioane de lei (21,27 %)
  • Cultura si sportul: 48 de milioane de lei (8,04%).
  • Asistenţa socială va primi 39 de milioane de lei (6,53%).
  • Pentru reparaţia străzilor se vor aloca 83,60 milioane de lei (14 %).
  • Iluminatul public va primi anul acesta 31,45 de milioane de lei (5,26%).
  • Pentru protecţia mediului (salubrizarea domeniului public, întreţinerea spaţiilor verzi, deszăpezire, deratizare şi dezinsecţie ) se vor aloca 21 de milioane de lei (3,51%)
  • Zonele verzi (amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi, achiziţie material dendrologic, mobilier urban) vor beneficia anul acesta de 10,57 milioane de lei (1,51%).
  • Energa termică (subvenţii şi investiţii) va primi 20 de milioane de lei (3,35 %)
  • Transportul urban de călători va beneficia în acest an de o alocare de 26 de milioane de lei (4,35%);
  • Ordinea publică primeşte în acest an 6 milioane de lei (1,01%).

cheltuieli

Cheltuielile pe capitole bugetare, comparativ 2013 – 2012

 

 

 


Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Investitii

Două luni cu restricții de circulație pe strada 13 Decembrie din Brașov

Published

on

În această perioadă se lucrează la rețelele de apă

Compania Apa Brașov a anunțat că începând cu data de 18 martie, timp de aproximativ două luni, pe strada 13 Decembrie din Brașov se circulă cu restricții pe sectorul cuprins între giratoriile de la Onix și Făget. Restricțiile sunt instituite ca urmare a faptului că pe o porțiune de 725 de metri, cuprinsă între cele 2 sensuri giratorii se lucrează la mpdernizarea rețelei de apă.

„Lucrările se vor desfășura pe partea dreaptă a carosabilului, pe sensul de mers către Sânpetru și vor cuprinde următoarele elemente: 5 hidranți, 6 cămine de vane, 26 de branșamente noi și 11 cămine din bolțari. Intervențiile vor fi realizate pe tronsoane de maximum 50 de metri, iar după finalizarea lucrărilor zilnice, partea carosabilă va fi nivelată cu piatră spartă, astfel încât banda de circulație să poată fi utilizată de către conducătorii auto”, au anunțat reprezentanții operatorului de apă.

Zonele de lucru sunt semnalizate, iar termenul estimat de execuție este de 2 luni. Restricțiile sunt valabile doar în intervalul orar 08.30 – 16.00, iar Poliția Locală Brașov va dirija și fluidiza traficul rutier.

Continue Reading

Investitii

Pod modern la Budila, în 11 luni: lucrările au fost atribuite unei firme cu 3 subcontractori

Published

on

Lucrările pentru construirea unui nou pod în comuna Budila vor începe în perioada următoare, după ce luni, 2 martie, președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a semnat contractul de achiziție publică pentru obiectivul „Proiect Tehnic + Execuție Pod pe DJ 103B, km 9+450”.

Contractul a fost atribuit firmei SC Dacia Faber SRL, care va asigura demolarea actualului pod, construirea noii structuri și serviciile de asistență tehnică pe toată durata execuției, conform prevederilor din caietul de sarcini. În implementarea proiectului vor fi implicați și subcontractorii SC Ritmoteh SRL, SC Empo Consult SRL și SC Total Construct SRL, a transmis administrația județeamă. Durata de execuție este de 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a contractului se ridică la 3.945.514,99 lei. Din această sumă, 3.698.446,97 lei sunt destinați execuției propriu-zise, 183.664,02 lei acoperă cheltuielile pentru relocarea și protecția rețelelor electrice și de telecomunicații, iar 63.404 lei reprezintă costurile serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și verificatorului, inclusiv întocmirea documentației „As built”.

Finanțarea este asigurată în principal din bugetul propriu al județului, completată de suma de 1,7 milioane de lei alocată din Fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea efectelor calamităților. În aceste condiții, investiția nu a mai fost inclusă în proiectul REGIO prin care vor fi modernizate mai multe tronsoane de drumuri județene din Brașov.

Actualul pod, situat pe DJ 103B Săcele – Cărpiniş – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită județ Covasna, traversează pârâul Zizin la kilometrul 9+450, în localitatea Budila. Construit în anii 1972-1973, podul are o lungime de 30 de metri și două deschideri de câte 14 metri. În urma degradărilor provocate de intemperii, expertiza tehnică a indicat necesitatea înlocuirii complete a structurii.

Noul pod va fi realizat din beton, va avea o lungime de 38,5 metri, două benzi de circulație cu o lățime a carosabilului de 7,80 metri și trotuare de câte un metru pe fiecare sens, asigurând condiții moderne de trafic și siguranță.

„În perioada imediat următoare dăm startul lucrărilor construcţie a unui pod nou în comuna Budila, ca parte a demersurilor noastre privind îmbunătăţirea calităţii infrastructurii rutiere de interes judeţean. Acest pod nu este doar un simplu obiectiv de investiții, ci asigură o legătură esenţială pentru mobilitatea locuitorilor din zonă. Rămânem dedicați strategiei noastre de a moderniza reţeaua de drumuri județene aflată în administrarea noastră. În acest an vom deschide mai multe şantiere, în toate zonele judeţului, deoarece ne dorim să rezolvăm problemele de conectivitate a comunităţilor locale din mediul rural cu principalele căi de comunicaţie şi centre urbane”, a menţionat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Continue Reading

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Trending