Capcanele din Centrul Istoric: Cad caramizi, cad ţigle, cade tencuiala! Cine răspunde?

„ATENŢIE! Accesul interzis pietonilor. Cad cărămizi”, „ATENŢIE! Parcarea interzisă. Cad ţigle” sau „ATENŢIE! Accesul intezis pietonilor. Cad ţigle”.  Sunt indicatoare care în centrul Braşovului au devenit banale. Având deja ceva vechime pe străzi şi stând de multă vreme în aceleaşi locuri, semnele sunt ignorate de acum de trecătorii care mizează pe faptul că nu li se poate întâmpla tocmai lor un  accident.

Pentru a evita accidentele, indicatoarele au fost „dublate” mai nou,  de bare de protecţie sau de garduri, ca pietonilor să le fie imposibil să mai treacă prin zonele de pericol. Aceste semnalizări ar trebui să fie soluţii temporare, pentru că proprietarii au obligaţia legală să întreţină imobilele în care locuiesc, şi să evite producerea unor accidente. Deocamdată, puţini îşi dau seama de pericolul real.
Până una-alta, oraşul se umple se bariere, panglici şi atenţionări

* Bancomat periculos, pe Strada Mureşenilor
Imobilul de pe Strada Mureşenilor nr. 5, unde este şi un bancomat, s-a pricopsit cu un întreg set de semnale de atenţionare în urmă cu câteva luni. DSC_0423 Braşovenii care vor să facă operaţiuni la bancomant riscă să fie accidentaţi în orice moment de bucăţile de tencuială. Reprezentanţii Primăriei Braşov spun că au sesizat Inspectoratul de Stat în Construcţii faptul că acest imobil reprezintă un pericol, iar ISC a trecut la treabă. În primă fază a dispus ca autorităţile locale să semnalizeze zona, apoi i-au înştiinţat pe proprietari că trebuie să repare faţada în regim de urgenţă. Primul pas este ca proprietarul să apeleze specialist autorizat, care să elaboreze o expertize apoi să înceapă lucrările. „Expertiza va fi elaborată în scurt timp”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

* Si unul din imobilele de pe strada  Michael Weiss este încadrat de ani buni în categoria clădirilor periculoase. La prima ploaie mai serioasă, din zid se desprind bucăţele care îi pot lovi pe trecători .  DSC_0410

* Nici proprietarii unui imobil de pe strada Nicolae Bălcescu nu par a fi deranjaţi prea tare de lege sau de faptul că imobilul lor stă să cadă de aproximativ patru ani.  Singurele evenimente care par a-i mai sensibiliza sunt accidentele mortale, pentru că după accidentul mortal din primăvara trcut, de pe Strada Lungă, şi faţada imobilului de pe Bălcescu a fost cârpită

* De de faţada Prefecturii, de mai mulţi ani, se desprind bucăţi de tencuială, iar acoperişul nu rezistă unui vânt mai puternic. Subprefectul Braşovului, Ana Elisabeta Fleşeriu, a precizat că în momentul de faţă se lucrează la proiectul tehnic pentru reabilitarea imobilului. „După ce proiectul va fi gata sperăm să obţinem şi banii necesari efectuării lucrărilor. Investiţia va trebui suportată de toate instituţiile care îşi desfăşoară activitatea în această clădire, respectiv Curtea de Apel, Prefectura şi Consiliul Judeţean Braşov”, a declarat Fleşeriu. prefe_atentionare_landscapeClădirea are o vechime de 111 ani şi a mai fost reabilitată complet în anii ’70. Faţada a mai fost reparată în anul 2000. În rest au fost făcute doar lucrări de întreţinere. În ultimii ani, de pe faţadă s-au desprins bucăţi de tencuială, motiv pentru care, de câteva ori, pentru a evita producerea unor accidente, Prefectura a fost „izolată”, iar muncitorii au îndepărtat porţiunile de faţadă care nu erau bine fixate.De asemenea, pe clădire sunt instalate panouri prin care trecătorii sunt avertizaţi: „Atenţie! Cade tencuiala”.

* Dintre intituţiilepublice, în aceeaşi situaţie este şi Liceul Sportiv de pe Strada Poarta Schei şi un corp de clădire al Şcolii Generale nr. 12, de pe Strada De Mijloc. Anul acesta, cele două imobile au fost prinse în bugetul primăriei, pentru reparaţii.

Este de menţionată că, în cazul Liceului Sportiv, existau şi panouri de avertizare care atrăgeau atenţia cetăţenilor că trebuie să ocolească zona periculoasă de lângă ziduri. Înaintea festivităţii de deschidere a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), ce s-a desfăşurat pe arena sportivă a liceului, au fost demontate indicatoarele de avertizare.

* Doar somaţii…
În ceea ce priveşte măsurile, autorităţile locale le trimit proprietarilor… somaţii, prin care li se comunică faptul că au obligaţia să efectueze lucrări de consolidare a imobilelor. „Dacă nu se conformează în termenul stabilit prin aceste documente, vor fi sancţionaţi contravenţional. Amenzile pot ajunge la 5.000 de lei, sumă ce trebuie plătită, de toţi locatarii imobilului, nu doar de către cei care au spaţiile locative în zona degradată, deoarece faţada este proprietate comună”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

De altfel, de la 1 februarie 2013, serviciile de specialitate din Primăria Braşov au trimis 71 de somaţii proprietarilor a 11 clădiri aflate într-un stadiu avansat de degradare. În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Primăriei a precizat că serviciul de specialitate din cadrul Poliţiei Locale Braşov a transmis adrese către Direcţia Fiscală Braşov, pentru a identifica proprietarii altor 35 de clădiri care au nevoie de reparaţii urgente.

* Şi dacă nu?
În cazul în care proprietarii nu se conformează, suportă consecinţele ce recurg din nerespectarea prevederilor legale. Totuşi, aceste „consecinţe” nu par a-i impresiona pe locatari, din moment imobilele stau în paragină de ani buni.

weiss
Pe scurt, soluţiile par imposibil de identificat. Locatarii spun că nu au bani sau că nu se înţeleg cu vecinii pentru a suporta împreună cheltuielile de reparaţii. Instituţiile responsabile, fie nu au cadrul legal necesar, fie spun că iau toate măsurile legale, dar rezultatele  acestor măsuri se lasă aşteptate. Iar în încearcarea se a găsi rezolvarea miraculoasă a problemei, mai nou, se organizează „dezbateri publice”, la finalul cărora se ajunge la concluzia că este nevoie de alte discuţii…

m.weiss

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*