„Pianul călător” al lui Horia Mihail ajunge la Braşov pe 28 martie. Horia Mihail cântă alături de artiştii Filarmonicii Braşov la Cercul Militar, cu începere de la ora 19.00.
Concertul de va repeta o zi mai târziu, joi 29 martie, în aceeaşi locaţie.
Repertoriul ales este integral Beethoven: „Patetica“, „Sonata Lunii“, „Appassionata“ şi „Concertul nr. 4 în Sol major pentru pian şi orchestră“.
Reprezentaţiile fac parte din turneul de 15 concerte programate pentru România şi Republica Moldova. Horia Mihail va poposi cu „Pianul călător la Braşov, Sibiu, Mediaş, Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş, Oradea, Bârlad, Tecuci, Roman şi la Chişinău, în turneul naţional organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accedo.
Fii primul care comentează