Echipa României de Cupa Davis a susţinut azi prima conferinţă de presă de la sosirea la Braşov. Deşi nu pornesc ca favoriţi, jucătorii români au declarat că vor încerca să întoarcă toate calculele hârtiei. “Personal, nu îi văd favoriţi, atât cât îi vede toată lumea. Sunt o echipă bună dar şi noi suntem acasă”, a declarat căpitanul nejucător al României, Andrei Pavel.
Joi va avea loc tragerea la sorţi a ordinii meciurilor. Până atunci, Andrei Pavel va încerca săgăsească cea mai bună soluţie pentru echipa de dublu. Căpitanul nejucător al României are la dispoziţie varianta cu Horia Tecău (jucător de top 10 la dublu) cu Victor Hănescu sau Horia Tecău cu Marius Copil.
Declaraţii:
* Andrei Pavel: “Întotdeauna Cupa Davis este un eveniment extraordinar pentru jucători și toți iubitorii tenisului. Avem un meci foarte greu cu Olanda ca să revenim la baraj. Atmosfera este foarte bună în echipă, am fost primiți cu căldură aici și sper să avem succes la finalul săptămânii. Jucăm acasă, cu publicul nostru, avem o echipă puternică, iar suprafața de joc ne convine și nouă și olandezilor. Ei sunt în formă, dar nu cred că sunt favoriți. Șansele noastre sunt mai mult decât adevărate. Îmi pare bine că am revenit din nou la echipă. Emoțiile pe care le am sunt emoții pozitive pe care le-am avut și pe timpul când jucam. Sperăm să aducem România iar în Grupa Mondială. Sper să fie sala plină că avem nevoie ca galeria să fie lângă noi.”
* Victor Hănescu: “Întâlnirea cu Olanda este una foarte importantă, avem adversari de top 100 ATP. Am venit să câștigăm și aștept să înceapă meciurile.”
* Horia Tecău: “Eu cred că Rojer este favorit în echipa de dublu a olandezilor, vine după un titlu la Miami, cu siguranță este în formă. Cel mai probabil va face pereche cu Robin Haase. Amândoi au învins anul trecut dublul elvețian Federer/Wawrinka”
* Adrian Ungur: “Ne pregătim intens. Din păcate, nu s-a putut juca pe zgură așa cum am cerut. ITF nu a dat aprobarea și vom juca pe hard. Noi suntem pregătiți și sper să fie OK până la final.”
* Marius Copil: “Nu sunt refăcut 100% cu piciorul, mai am câteva dureri. Lucrăm intens și sperăm ca totul să fie bine până vineri.”
Fii primul care comentează