Baza de tratament de la Noua şi-a angajat medic. Vezi aici cum va funcţiona centrul!

Baza de tratament de la Căminul pentru Persoane Vârstnice de la Noua şi-a angajat un medic specialist care va coordona activitatea. Dr. Mircea Roşculeş a fost angajat prin intermediul Direcţiei de Servicii Sociale Braşov, care deţine căminul şi baza, iar alături de el au fost angajate încă 10 persoane, în colaborarea cu două ONG-uril.
Până la 15 iunie va fi completată întreaga schemă de personal. Baza de tratament de la Noua este cea mai modernă din Braşov. De săptămâna viitoare ea va fi deschisă beneficiarilor, a anunţat viceprimarul Răzvan Popa.

 

Ce proceduri de tratament se pot face?
La baza de tratament de la Noua se vor executa 55 de proceduri, pentru care au fost stabilite tarife standard cuprinse între 3 şi 20 de lei. De exemplu, preţul unei vacuumterapii este de 3 lei, al unui masaj general de 15 lei, iar al unei manipulări vertebrale este de 20 de lei. Fiecare beneficiar va putea face câte un pachet de minim patru proceduri.

 

Facilităţi pentru persoanele cu venituri mici se vor acorda după cum urmează:

  • Persoanele vârstnice cu pensii mai mici de 400 de lei, persoanele cu handicap şi rezidenţii Căminul din Noua vor avea gratuitate;
  • Persoane cu venituri între 400-615 de  lei plătesc 50% din tariful standard;
  • Pensionari cu venituri cuprinse între 615-1.000 de  lei plătesc integral preţul standard;
  • Beneficiarii cu venituri mai mari de 1.000 de lei, plătesc cu 1-3 lei peste tariful standard.

rosculet
Dr. Mircea Roşculeţ lucrează şi la Spitalul Municipal din Făgăraş

Cu poţi beneficia de serviciile Bazei de tratament de la Noua:
Beneficiarii vor ajunge la Baza de tratament de la Noua cu un bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul curant, iar la Centru vor fi consultaţi de medicul specialist care va fi angajat acolo. Acesta va prescrie apoi şi procedurile necesare pentru recuperarea fizică a fiecărui pacient. Dacă acesta decide să facă procedurile la Baza de la Noua, consultaţia este gratuită, în caz contrar, tariful propus pentru consultaţia medicului specialist al Centrului este de 20 de lei. Fiecare persoană care va veni la baza de tratament va face un set de minim patru proceduri, aşa că reprezentanţii Municipalităţii estimează că cei care vor face recuperarea la Noua vor plăti, în medie 100 – 150 de lei pentru şedinţe, timp de o lună. (cf. www.monitorulexpres.ro)

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.