Brigada 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa va împlini mâine 90 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie începând cu orele 11.00, în Piaţa Sfatului se va desfăşura un ceremonial militar, la care vor participa reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale.
În timpul manifestărilor şeful Statului Major al Forţelor Terestre va decora drapelul de luptă al vânătorilor de munte braşoveni cu „Emblema de onoare a forţelor terestre ale României”, apoi, la propunerea conducerii brigăzii, tot în Piaţa Sfatului se va desfăşura şi ceremonia de avansare în grad a mai multor militari ai acestei unităţi. De asemenea, în piaţă se va putea asculta marşul vânătorilor de munte, apoi braşovenii vor putea asista la o defilare a soldaţilor.
Seara, au anunţat organizatorii, începând cu orele 21.30 va avea loc o ceremonie militară specială la care vor participa aproximativ 100 de militari: retragerea cu torţe, de la Cercul Militar Braşov, la Comandamentul de la Patria.
Aniversarea a început de sâmbătă
Ieri, vânătorii de munte au „ocupat”, pentru câteva ore, Piaţa Sfatului. A fost vorba doar de o expoziţie, unde braşovenii au putut vedea armamantul acestor trupe de elită ale Armatei României.
[scrollGallery id=76]
Cum era de aşteptat, expoziţia a avut numeroşi vizitatori, cei mai încântaţi de tehnica militară fiind copiii, care au avut ocazia de a se juca cu arme adevărate. Pe lângă puşti automate, aruncătoare de grenade, lvehicule de teren blindate, au fost aduse şi câteva„piese de rezistenţă”:
- Tunul antiaerian de calibru 2 x 35 mm, tractat GDF 103 – AA Oerlikon-Contraves, cu următoarele caracteristici tehnico-tactice: lungimea tunului (cu ţevi) – 7.490 mm; lăţimea tunului – 4.490 mm, greutatea totală – 6.583 kg, distanţa efectivă de tragere – 3.600 m, distanţa de tragere împotriva blindatelor – 1.000 m, cadenţa de tragere cu două ţevi – 1.100 lovituri/minut.
- Transportor Amfibiu Blindat de Cercetare (TABC) model 1979, produs în România, cu următoarele caracteristici: greutate – 9,27 tone, lungime – 5,64 metri, laţime 2,80 metri, înălţime 2,33 metri, blindaj – 8 mm (oţel), viteza maximă pe şosea – 85 km/h, viteza maximă în apă – 8 km/h, autonomie – 700 km, armament principal – mitralieră grea (14,5 mm, 500 cartuşe), armament secundar – mitralieră PKT (7,62 mm, 200 de cartuşe.
Fii primul care comentează