Lumea fascinantă a Carnavalului de la Veneţia le vafi prezentată braşovenilor prin intermediul fotografiilor realizate de artiştii italieni. Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, Biroul Corespondentului Consular din Braşov al Ambasadei Italiei şi Universitatea Transilvania din Braşov anunţă vernisajul expoziţiei fotografice Măşti la Veneţia.
Evenimentul va avea loc marţi, 11 iunie 2013, la ora 12.00, în cadrul Centrului Multicultural al Universtităţii Transilvania – Rectorat, bd. Eroilor nr. 29.
Expoziţia, care prezintă fotografii de Renato Fornaseri, Gianni Avеsani, Dino Bacciolo, Renato Greco, Davide Toffanin, Alessandro Zanchini şi Giuseppe Martini are scopul de a ne da o idee cât se poate de bogată şi de vivace despre lumea fascinantă a Carnavalului de la Veneţia, unde fantezia, culorile, bucuria şi plăcerea vieţii sunt trăite la maxim. Sensibilităţile artistice ale autorilor ne dau posibilitatea de a intra în detaliile acestei lumi ireale, în care ne putem integra şi cu care ne putem identifica, nu ca spectatori, ci ca participanţi. Măştile şi veşmintele fastuoase ne răpesc identitatea, dar, în acelaşi timp, ne dau tuturor posibilitatea de a fi protagonişti. Acesta este de fapt adevăratul sens al Carnavalului, o sărbătoare comună, în care fiecare se integrează în mod spontan şi contribuie la buna dispoziţie şi la atmosfera multicoloră.
Expozitia va fi deschisa publicului pana pe data de 24 iunie 2013 si intrarea este libera.
Fii primul care comentează