Ramai la curent!

Timp liber

De la Bach, la jazz și folk dance, în „Cetatea Muzicală a Brașovului”

Publicat

in

cetatea muzicala 2013
Iubitorii muzicii din Brașov vor avea ocazia, timp de o săptămână, să asiste la spectacole de cea mai bună calitate, în cadrul Festivalului Internațional „Cetatea Muzicală a Brașovului”. În agenda evenimentului, ce se va desfășura în perioada 13-19 august sunt incluse concerte de muzică clasică, jazz sau dansuri populare.

Festivalul este organiazat de Fundația Culturală „Șerban Lupu” și Primăria Municipiului Brașov. Spectacolele se vor desfășura în sala de spectacole a Operei Brașov, cu excepția celui din 15 august, care care se va va avea loc în Biserica Romano-Catolică de pe Strada Mureșenilor. La toate concertele, intrarea va fi liberă.

Organizatorii au pregătit un repertoriu variat, iar artiștii care vor evolua pe scena festivalului sunt din SUA, Germania, Anglia și România. În fiecare seară, spectacolele vor avea câte o tematică.

Printre invitații speciali sunt Ada Millea și soprana Georgeta Stoleriu.

Agenda festivalului:

13 August – Sala Operei, ora 19.00

„THE ROMANTICS”

Artiști:  Herwig Zack (vioară), Sherban Lupu (vioară), Misha Quint (violoncel), Cristian Beldi (pian), Gunther Scmidt (pian).

Repertoriu:

  • G.F. Handel – „Sonata pentru violoncel și continuo”
  • D. Popper –  „Elfen Tanz”;
  • H.W. Ernst -„Nocturne & Papageno”
  • F. Mendelssohn – „Trio no. 1 op. 49 in Re minor”.

14 august – Sala Operei, ora 19.00

„THE MAGIC OF VIENNA”

Artiști:  Herwig Zack (vioară),  Misha Quint (violoncel), Cristian Beldi (pian).

Repertoriu:

  • L.V. Beethoven – „Sonata no. 21, op. 53 «Waldstein» pentru pian”;
  • F. Schubert – „Două Impromptuuri op. 90, no. 3 pentru pian”;
  • J. Brahms – „Trio no. 1, op 8 in Si major”;

15 August – Biserica Romano-Catolică (Strada Mureșenilor), ora 20.00

CONCERT SPECIAL

Artiști: Georgeta Stoleriu (soprană), Ilse Maria Reich (orgă)

Repertoriu:

  • J.S. Bach – „Fantezia in sol-major BWV 572”, „Aria «Quia respexit» din Magnificat”;
  • W.A. Mozart – „Ave verum corpus, natum de Marie virgine”, „Andante in fa-major KV 616”, „Aria «Agnus dei» din Kronugsmesse”;
  • G. Caccini – „Ave Maria”;
  • G.B. Pergolesi – „Aria «Vidit suum» din Stabat Mater”;
  • F. Mendelssohn-Bartholdy – „Sonata in re-minor”
  • G. Verdi – „Ave regina vergine Maria”;
  • F. Schubert – „Ave Maria! Jungfrau mild”;

16 august – Sala Operei , ora 19.00

THE FRENCH CONNECTION

Artiști: Sherban Lupu (vioară), Herwig Zack (vioară), Misha Quint (violoncel), Cristian Beldi (pian), Gunther Scmidt (pian).

Repertoriu:

  • G. Faure – „Elegy pentru violoncel și pian”
  • G. Debussy – „Sonata pentru violoncel și pian”;
  • G. Enescu – „Serenade en Sourdine” pentru vioară și violoncel;
  • E. Ysaye – „Trei «Etudes- Poemes» pentru vioară și pian” – premieră mondială;
  • M Ravel – „Sonata pentru vioară și pian”

17 august, Sala Operei, ora 19.00

FROM RUSSIA WITH LOVE

Artiști: Sherban Lupu (vioară), Herwig Zack (vioară), Misha Quint (violoncel),Alexander Bălănescu (Vioară, violă), Luiza Balint (violă), Caitlin McConnel (violoncel), Gunther Schmidt (piano).

Repertoriu: 

  • P.I. Tchaikovski – „Pezzo Capriccioso pentru violoncel și pian”, „Sextett op. 70 «Souvenir de Florence»”;
  • S. Prohofiev – „Sonata op. pentru două viori”;
  • S Sciarrino – „Trei Studii pentru vioara solo”;

18 august – Sala Operei, ora 20.00

THE ISLAND – JAZZ IMPRO SHOW

Artiști: Ada Milea (voce, chitară), Alexander Bălănescu (vioară),

19 august – Sala Operei, ora 19.00

FOLK DANCES

Artiști: Alexander Bălănescu (vioară), Sherban Lupu (vioară), Herwig Zack (vioară), Cristian Beldi (pian),  Gunther Schmidt (pian), Georgel Stan (țambal).

Repertoriu:

  • B.Bartok – „Tempo di Caccicona pentru vioară solo”, „Duete pentru două viori”;
  • G. Brayars – „The Last Days”;
  • G. Enescu – „Hora Unirii și Andantino pentru vioară și țambal”;
  • M. Ravel – „Tzigane” Rapsodie pentru vioară și țambal;
  • Cântece și dansuri populare românești;
  • H.W. Ernst – „Polonaza”.

 

 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Primăvara aduce la Coresi inspirație, întâlniri și planuri pentru „DA”

Publicat

in

La Coresi, primăvara nu vine doar cu soare, ci și cu energie, idei noi și motive de bucurie. Între 13 și 15 martie, Piața cu Copaci devine locul unde comunitatea se întâlnește, iar viitorii miri își pot începe oficial povestea nunții perfecte.

Timp de trei zile, organizăm Târgul de Nunți, un eveniment dedicat celor care visează, planifică și construiesc unul dintre cele mai importante momente din viața lor. Într-un cadru relaxat și prietenos, cuplurile pot descoperi inspirație, pot sta de vorbă direct cu furnizorii și pot găsi soluții complete pentru ziua cea mare.

În Piața cu Copaci vă așteaptă:

  • rochii de mireasă spectaculoase și costume elegante pentru miri,
  • verighete și bijuterii care spun o poveste,
  • decoruri și aranjamente florale pline de personalitate,
  • servicii foto & video pentru amintiri memorabile,
  • idei pentru muzică, catering și design de eveniment,
  • oferte și pachete speciale disponibile exclusiv în cadrul târgului.

La Coresi ne întâlnim într-o atmosferă relaxată și plină de energie bună – locul în care ideile se leagă firesc, planurile se conturează, iar emoția se simte la fiecare pas.

Citește mai departe

Stiri Brasov

Concert în Săptămâna Mare, la Biserica Romano-Catolică de pe strada Mureșenilor

Publicat

in

În data de 1 aprilie, de la ora 20.00, Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov invită publicul la concertul din Săptămâna Mare, susținut de Corul „Bach” al Bisericii Negre, Ansamblul „Capella Coronensis” și soliștii Orsolya Lövenberger și Nicolae Simonov, sub bagheta dirijorului Steffen Schlandt.

Evenimentul este găzduit de Biserica Romano-Catolică „Sfinții Apostoli Petru și Paul”, situată pe strada Mureșenilor, numărul 19, Brașov.

Vor fi aduse în fața publicului brașovean Oratoriul „Messiah” de George Frideric Händel – Partea a II-a (cea care evocă perioada postului), povestea biblică a Mântuitorului, transpusă în muzică, cu o simbolistică și expresivitate barocă bogată, precum și motetul plin de sensibilitate și introspecție „Der Gerechte kommt um” / „Omul Drept piere” de Johann Sebastian Bach, asociat perioadei de doliu.

Corul „Bach” din Brașov, fondat în 1933, este corul bisericesc al comunității Bisericii Negre. Acesta a adus în premieră în România numeroase opere ale lui Johann Sebastian Bach, printre care și Johannes-Passion, Matthäus-Passion (Patimile lui Cristos, după Matei) și numeroase cantate.

Ansamblul „Capella Coronensis” are un repertoriu de muzică vocal-instrumentală, specific religios. Sub conducerea lui Steffen Schlandt, ansamblul, format din membri ai Filarmonicii Brașov, interpretează lucrări din epocile barocă, clasică și romantică.

Biletele pot fi achiziționate de pe Booktes.com, accesând linkul https://booktes.com/, sau de la magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO, situat în Curtea Johannes Honterus nr.8, începând cu data de 11 martie. Costul unui bilet este 50 de lei pentru toate categoriile de vârstă. 

Își vor da concursul:

Corul „Bach” al Bisericii Negre din Brașov
Ansamblul „Capella Coronensis”

Soliști:
Orsolya Lövenberger – alto
Nicolae Simonov – tenor
Dirijor:
Steffen Schlandt

Citește mai departe

Stiri Brasov

Orchestra Filarmonicii Brașov cântă săptămâna aceasta alături de trupa byron

Publicat

in

Filarmonica Brașov continuă seria evenimentelor muzicale ale primăverii cu un program variat, care aduce împreună stiluri diferite și invitați deosebiți. După succesul deosebit al Concertului de Mărțișor de săptămâna trecută, care a atras un public numeros și entuziast la Sala Patria, instituția propune în această săptămână o schimbare de registru și două seri speciale dedicate întâlnirii dintre orchestră simfonică și muzica rock.

Săptămâna aceasta, publicul este invitat la concertul „Minunata lume nouă”, prezentat în două seri consecutive alături de trupa byron și Orchestra Filarmonicii Brașov, sub bagheta dirijorului Remus Grama. Concertele de joi și vineri, de la Sala Patria, sunt deja sold out, semn al interesului ridicat pentru această colaborare specială dintre orchestră și una dintre cele mai apreciate trupe de rock alternativ din România. Pentru cei care nu au reușit să prindă bilete, există însă o oportunitate de a descoperi acest proiect muzical la repetiția cu public de joi, de la ora 10:00.

Seria evenimentelor continuă și săptămâna viitoare, când Orchestra Filarmonicii Brașov revine la repertoriul clasic într-un concert simfonic de mare atractivitate. Joi, 19 martie 2026, de la ora 19:00, la Sala Mare, orchestra va evolua sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, alături de pianistul Horia Mihail. Programul serii cuprinde Concertul pentru pian nr. 2 de Ludwig van Beethoven și Dansurile slave op. 46 de Antonín Dvořák, două lucrări care îmbină energia și lirismul repertoriului romantic. Și acest concert este complet sold out, însă publicul are din nou șansa de a participa la repetiția cu public de joi, de la ora 10:00.

La finalul lunii martie, Filarmonica Brașov propune un concert de arii de operă dedicat marilor capodopere ale repertoriului italian. Joi, 26 martie 2026, de la ora 19:00, la Sala Mare, concertul intitulat „Forța destinului” îi va avea ca invitați pe Nadia Cerchez – soprană și Lucian Petrean – bariton, sub conducerea dirijorului Cristian Sandu. Programul va include pagini celebre din operele lui Giuseppe Verdi și Giacomo Puccini, printre care uvertura operei „La Forza del Destino”, arii și duete din „Macbeth”, „Aida”, „Otello”, „Bal Mascat” sau „Tosca”, dar și binecunoscutul marș triumfal din „Aida”, în variantă orchestrală.

Citește mai departe

Trending