GALERIE FOTO. Protestatarii anti-Roşia Montană au blocat Braşovul

Copy of protest 15 sep  (42)
850 de braşoveni au protestat aseară împotriva proiectului minier de la Roşia Montană traversând oraşul, de la un capăt la altul, pe cele mai aglomerate artere, pe care le-au şi blocat, timp ce câteva minute, în încercarea de a atrage atenţia asupra protenţialului pericol al exploatării cu cianuri.
 [scrollGallery id=96]
Protestul grupului a pornit la ora 17.00 din faţa Prefecturii, pe traseul Livada Poştei – str. Mureşenilor – Poarta Schei – str. Apollonia Hirscher – Piaţa Sfatului – str. Republicii – str. Michael Weiss – str. Mureşenilor – Livada Poştei – bd. Eroilor – bd. 15 Noiembrie – Centrul Civic – Calea Bucureşti, ajungând, până la intersecţia cu Bulevardul Saturn, blocând sensul giratoriu. Opririle protestatarilor au provocat mai multe blocaje de circulaţie în sensul giratoriu de la Livada Poştei, la Poarta Schei, la Modarmom, la Patria, la giratoriul de la strada Toamnei şi la giratoriul de la Spitalul Judeţean, acolo unde jandarmii au încercat să elibereze o bandă de circulaţie.
[scrollGallery id=97]
La giratoriul de la Bulevardul Saturn au recitat poezii, apoi i-au aplaudat pe jandarmi, pentru că nu au acţionat în forţă. Mitingul a fost autorizat până la ora 22.00, dar protestatarii, după ce au fost avertizaţi de organizatori că încalcă legislaţia, s-au întors spre centrul oraşului. Ei au anunţat că vineri, sâmbătă şi duminică vor contunua protestele.
 
Pe tot traseul, protestatarii au scandat împotriva Guvernului, a premierului şi împotria tuturor partidelor politice.
Scandările protestatarilor:
„Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”
„Revoluţie, revoluţie!”
„Roşia, Roşia, vine revoluţia!”
„Jos Guvernul”
„Nu ne mai minţiţi”
„Victor Ponta mincinos, jos, jos!”.
„Vrem cultură, nu cianură!”
Copy of protest 15 sep  (18)

1 Comentariu

  1. Sloganul care s-a strigat cel mai mult si sub care se reuneste defapt cauza acestui protest este „UNITI SALVAM ROSIA MONTANA”. Si jandarmii ne-au amendat pentru depasirea programului, nu ne-au atentionat. De ce trebuie sa ai program pentru un protest si mai ales autorizatie, este o alta anomalie a sistemului in care traim. Protestul este o manifestatie care apare tocmai in momentul in care regulile sunt incalcate de catre organele de decizie.

    PROTÉST s.n. Act de protestare, opoziție; cerere, intervenție făcută contra unor încălcări, a unor acțiuni nedrepte

Dă-i un răspuns lui Andra Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.