PROTEST: Braşovenii cer Statului român să protejeze Roşia Montană

protest rosia montana

Câteva sute de braşoveni s-au adunat în această după-amiază în faţa Prefecturii pentru a protesta împotriva exploatărilor de aur de la Roşia Montană. Protestul a început la ora 17.00 şi a durat aproximativ două ore.

Protestatarii de la Braşov au afişat mai multe panouri cu mesaje împotriva procesului de exploatare a aurului de la Roşia Montană în care se foloseşte cianura, şi împotriva distrugerii patrimoniului localităţii.

Câteva dintre mesajele afişate şi scandate de protestatari în faţa Prefecturii:

  • „România e ţara mea şi nu vreau cianură-n ea”,
  • „Ceausescu n-a murit, este Ponta travestit”,
  • „Salvaţi Rosia Montană”, „Rosia Montană nu-i a mea şi nici a ta, e a urmaşilor noştri”,
  • „Ei AUr, noi ciaNUră”,
  • „Nu-mi trebuie mine, să mă găsesc pe sine”,
  • „O societate care nu învaţă din istorie este sortită pieirii”,
  • „Infecteaza firescul căutării oferind mizeria dezinformării, Amortizează intelectualul până la plafonare amagind setea de cultură şi evadare”

Între scandări, cei prezenţi în centru au intonat şi imnul României.

Proteste similare s-au desfăşurat astăzi în mai multe oraşe din România, printre care Bucureşti, Cluj sau Timişoara.
Acţiunile vin după ce pe 27 august Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care statul român acordă toate derogările şi avizele necesare pentru demararea procedurilor de exploatare a aurului de la Roşia Montană. Procedurile folosite de firma care va face exploatarea presupun şi folosirea cianurii.

rosia montana2
foto: Răzvan Boacă

 

1 Trackback / Pingback

  1. Brasovul, Sibiul, Alba Iulia și Targu Mures au protestat ieri pentru salvarea Rosiei Montane :Regiunea Centru: Alege Capitala!Brasov Capitala regiunii centru, Sibiu capitala regiunii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.