Connect with us

Stiri Brasov

„Deschide-ți inima!”, pentru un pian nou al Filarmonicii Brașov

Published

on

filarm

Campania „Un oraș, o sală nouă de concerte, un pian…” se va încheia în 3 decembrie, cu balul de caritate „Deschide-ți inima!” ce se va desfășura la Casa Armatei. Evenimentul este organizat de Fundația Kronospan, în parteneriat cu mai multe instituții, printre care Primăria Brașov și Casa Armatei din Brașov, iar fondurile strânse vor fi utilizate pentru achiziționarea unui nou pian de concert, necesar Filarmonicii Brașov. Instrumentul, susțin reprezentanții municipalității costă între 80.000 de euro (dacă are o vechime de aproximativ un an) și 120.000 de euro, dacă este nou.

Balul de la începutul lunii viitoare, promit organizatorii, va fi unul special. Participanții vor avea parte de un program de poveste,cu momente de operă și balet, cu fragmente din compoziții ccelebre, clasice și moderne. Pe scenă vor urca instrumentiștii Filarmonicii, cei ai Operei Brașov, dar și membrii trupei Haydn Deane’s Band.

 Invitații, vor dansa și vor putea degusta preparatele culinare pregătite de Giovanni Piselli, primul Top Chef al României. De asemenea, vor fi scoase la licitație mai multe tablouri de valoare, dar și un pian mai vechi al Filarmonicii , pe care cumpărătorul îl va dona Liceului de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov.

Invitația va costa 400 de lei.

În cursul anului 2013, pentru strângerea banilor necesari achiziționării pianului pentru Filarmonica Brașov, s-a derulat campania 2% și au fost organizate mai multe evenimente speciale, iar la Opera Brașov, Filarmonica Brașov și la Castelul Bran au fost amplasate urne speciale în care se pot depune donațiile. În prezent, artiștii Filarmonicii Brașov folosesc un pian vechi de peste 30 de ani, primit ca donație în anul 2007 de la Filarmonica din Berlin.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Stiri Brasov

Fundația Metropolis s-ar putea întoarce la Staționarul Tractorul: Spitalul Clinic Județean Brașov vrea să amenajeze un „holding” pentru pacienții oncologici

Published

on

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov s-a înscris oficial în cursa pentru obținerea banilor strânși de Fundației Metropolis pentru renovarea Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean Brașov, care funcționează la un etaj al Pavilionului Mîrzescu. Anunțul a fost făcut de președintele fundației, Codin Maticiuc, iar informația a fost confirmată de managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu. Ba mai mult, managerul spitalului brașovean a spus că noul proiect este unul mult mai complex decât cel la care a renunțat Fundația Metropolis în luna Februarie.

„Practic, noi am prezentat Fundației Metropolis un concept de tip «holding» de diagnostic, tratament și de îngrijire a pacientului oncologic. Noul proiect este unul integrat, care are în vedere în vedere întreaga activitate de diagnosticare și asigurare a tratamentului pacienților oncologici. Avem posibilitatea ca Secția Clinică de Oncologie să își desfășoare activitatea în Staționarul Tractorul. Nu este vorba de relocare a secției de la Mîrzescu, ci de o reorganizare pe termen foarte lung”, a declarat dr. Grigorescu.

În cazul în care fundația va prelua proiectul, în Staționarul Tractorul, la parter, vor fi amenajate saloanele de internări. Lângă zona de internări va fi amenajat Ambulatoriul de Oncologie. Tot la Staționarul Tractorul va fi realizată farmacia, care să respecte cerințele actuale în ceea ce privește prepararea medicației. De asemenea, în același imobil a fost identificat locul în care ar urma să fie montat noului echipament de preparare automată a soluțiilor citostatice, achiziționat cu bani europeni. Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov mai are în plan amenajarea, în același imobil, a unui compartiment de paliație, dar și a unei zone pentru spitalizarea de zi.

„Pacientul oncologic va putea fi supravegheat de medicii de gardă de medicină internă din Staționarul Tractorul. Totodată, pacienții vor putea beneficia de mici intervenții chirurgicale. În aceeași clădire, pentru pacienții oncologici a căror stare se agravează va exista o altă facilitate oferită de Compartimentul de Terapie Intensivă. Se mai poate adăuga faptul că avem în dezvoltare Laboratorul de Radiologe, prin montarea unui Computer Tomograf la Tractorul, astfel că pacienții nu vor mai fi transportați de la un pavilion la altul”, a mai spus managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.


În ceea ce privește costurile investiției, acesta a menționat că valoarea va fi stabilită de firma contractată de fundație pentru a realiza lucrările.

Inițial, „Oncologia” ar fi urmat să fie mutată la Astra

Mutarea „Oncologiei” la Tractorul este cea mai nouă variantă luată în calcul de conducerea spitalului. Anterior, planul era ca pacienții cu afecțiuni oncologice să fie mutați la Spitalul Astra. În ceea ce privește menținerea acestei secții în clădirea de la Pavilionul Mârzescu, acest lucru va fi posibil până când acest imobil va intra în reparații capitale, iar proiectul propus de managerul „Județeanului” rezolvă problema unui nou amplasament pentru „Oncologie”.

Pe de altă parte, obținerea finanțării de la Metroplis nu este certă. În competiție mai sunt înscrise două proiecte, unul propus de Spitalul Municipal Săcele – renovarea unor spații, în care ar urma să fie amenajată spitalizare de zi, inclusiv pentru pacienții oncologici – iar celălalt propus de Serviciul de Ambulanță a Județului Brașov, care solicită finanțare pentru modernizarea a șapte ambulanțe și pentru cumpărarea uneia noi.

Amintim că Fundația Metropolis a mai avut un proiect în Staționarul Tractorul, unde a amenajat spațiile medicale de la etajul II.

Continue Reading

Cotidian

Primăvara aduce la Coresi inspirație, întâlniri și planuri pentru „DA”

Published

on

La Coresi, primăvara nu vine doar cu soare, ci și cu energie, idei noi și motive de bucurie. Între 13 și 15 martie, Piața cu Copaci devine locul unde comunitatea se întâlnește, iar viitorii miri își pot începe oficial povestea nunții perfecte.

Timp de trei zile, organizăm Târgul de Nunți, un eveniment dedicat celor care visează, planifică și construiesc unul dintre cele mai importante momente din viața lor. Într-un cadru relaxat și prietenos, cuplurile pot descoperi inspirație, pot sta de vorbă direct cu furnizorii și pot găsi soluții complete pentru ziua cea mare.

În Piața cu Copaci vă așteaptă:

  • rochii de mireasă spectaculoase și costume elegante pentru miri,
  • verighete și bijuterii care spun o poveste,
  • decoruri și aranjamente florale pline de personalitate,
  • servicii foto & video pentru amintiri memorabile,
  • idei pentru muzică, catering și design de eveniment,
  • oferte și pachete speciale disponibile exclusiv în cadrul târgului.

La Coresi ne întâlnim într-o atmosferă relaxată și plină de energie bună – locul în care ideile se leagă firesc, planurile se conturează, iar emoția se simte la fiecare pas.

Continue Reading

Stiri Brasov

Concert în Săptămâna Mare, la Biserica Romano-Catolică de pe strada Mureșenilor

Published

on

În data de 1 aprilie, de la ora 20.00, Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov invită publicul la concertul din Săptămâna Mare, susținut de Corul „Bach” al Bisericii Negre, Ansamblul „Capella Coronensis” și soliștii Orsolya Lövenberger și Nicolae Simonov, sub bagheta dirijorului Steffen Schlandt.

Evenimentul este găzduit de Biserica Romano-Catolică „Sfinții Apostoli Petru și Paul”, situată pe strada Mureșenilor, numărul 19, Brașov.

Vor fi aduse în fața publicului brașovean Oratoriul „Messiah” de George Frideric Händel – Partea a II-a (cea care evocă perioada postului), povestea biblică a Mântuitorului, transpusă în muzică, cu o simbolistică și expresivitate barocă bogată, precum și motetul plin de sensibilitate și introspecție „Der Gerechte kommt um” / „Omul Drept piere” de Johann Sebastian Bach, asociat perioadei de doliu.

Corul „Bach” din Brașov, fondat în 1933, este corul bisericesc al comunității Bisericii Negre. Acesta a adus în premieră în România numeroase opere ale lui Johann Sebastian Bach, printre care și Johannes-Passion, Matthäus-Passion (Patimile lui Cristos, după Matei) și numeroase cantate.

Ansamblul „Capella Coronensis” are un repertoriu de muzică vocal-instrumentală, specific religios. Sub conducerea lui Steffen Schlandt, ansamblul, format din membri ai Filarmonicii Brașov, interpretează lucrări din epocile barocă, clasică și romantică.

Biletele pot fi achiziționate de pe Booktes.com, accesând linkul https://booktes.com/, sau de la magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO, situat în Curtea Johannes Honterus nr.8, începând cu data de 11 martie. Costul unui bilet este 50 de lei pentru toate categoriile de vârstă. 

Își vor da concursul:

Corul „Bach” al Bisericii Negre din Brașov
Ansamblul „Capella Coronensis”

Soliști:
Orsolya Lövenberger – alto
Nicolae Simonov – tenor
Dirijor:
Steffen Schlandt

Continue Reading

Trending