Ramai la curent!

Cotidian

Unde ar putea ajunge 45% din taxele și impozitele locale încasate de la brașoveni

Publicat

in

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Anul acesta, muncipalitatea brașoveană și-a propus să încaseze, la capitolul „venituri proprii la bugetul local” suma de 179.100.000 de lei. 45% din această sumă, adică 81.120.000 de lei este „revendicată” de Roman SA, care a dat în judeacă Direcția Fiscală Brașov, solicitând returnarea impozitelor și taxelor locale.

Argumentul reclamantului este că platforma Roman este parc industrial din 2004, motiv pentru care societatea amintită beneficiază de facilități fiscale. De cealaltă parte, reprezentanții Primăriei Brașov spun că pretențiile Roman SA sunt nejustificate și, mai mult, a explicat viceprimarul Adrian Atomei, „calculele au fost efectuate în baza unui raport de evaluare care, potrivit Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România, «conţine abateri de la standardele de evaluare».”

În schimb, viceprimarul susține că, potrivit evidențelor Direcției Fiscale Brașov, la data de 1 noiembrie 2013, Roman SA avea de plătit la bugetul local suma de 11.326.952 de lei, din care aproximativ 6.500.000 erau debite, în jur de 4.800.000 erau „accesorii”, adică dobânzi sau penalități de întârziere.

Definiția este problema

În 21 noiembrie, la Curtea de Apel Brașov, este un nou termen al procesului dintre Roman SA și Primăria Brașov (prin Direcția Fiscală Brașov), având ca obiect returnarea contravalorii taxelor și impozitelor locale încasate de municipalitate începând din 2004, an în care platforma Roman a primit statutul de parc industrial, printr-o Hotărâre de Guvern, dar și printr-o lege. Conducerea Roman SA susține că un efect al acestor acte normative este  scutirea de la plata taxelor locale.

De cealaltă parte, oficialii Direcției Fiscale susțin că, articolul 286, aliniatul 6, din Codul Fiscal prevede: „Începând cu anul fiscal 2008, consiliul local poate acorda scutiri de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, datorată de către persoanele juridice în condiţiile elaborării unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională şi în condiţiile îndeplinirii dispoziţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007”.

Reprezentanții Direcției Fiscale, consideră că în acest caz este vorba despre interpretări diferite legislației, iar singura în măsură să clarifice situația este instanța.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending