Polițiștii sunt greu de găsit, mai ales cei cu studii medii

bere (11)

Poliția Locală din Brașov a organizat la începutul acestei luni concursul pentru ocuparea unui post de poliţist local, clasa III,  grad profesional principal – studii medii. S-au înscris trei candidați, care au avut de trecut două probe, una sportivă, în 1 noiembrie și una scrisă, în 5 noiembrie. Rezultatul? Toți trei au „picat” proba scrisă, unde aveau de răspuns unor întrebări din legislația în vigoare. În aceste condiții, a declarat viceprimarul Brașovului, Adrian Atomei, „am retransmis la Agenția Națională a Funcționarilor Publici documentația și vom relua procedura de selecție”. De altfel, a continuat el, avem în derulare proceduri de selecție pentru șapte posturi, printre care unul de polițist cu studii medii, unde s-au prezentat tot trei candidați. „Mai organizăm concurs și pentru un post de polițist cu studii superioare. Pentru această funcție dosarele se pot depune până în data de 3 decembrie”, a mai spus Atomei.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.