Cum încearcă municipalitatea braşoveană să atragă noi investitori

ban

Firmele care investesc minim 500.000 de euro şi crează locuri de muncă în Braşov, ar putea beneficia, în perioada 2014-2018 de ajutoare de minimis. Facilităţile vor consta în reducerea impozitelor pe clădiri şi terenuri. Hotărârea de Consiliu Local privind acordarea ajutorului de minismis va fi deszbătută în şedinţa de plen din 16 decembrie.

Ce firme pot beneficia de ajutoarele de minimis:

  • Cele care investesc cel puţin 500.000 de euro;
  • Cele care crează noi locuri de muncă;
  • Cele care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum servciile, comerţul, producţia sau imobiliarele;

Pentru a fi eligibile firmele trebuie să construiască hale, clădiri sau alte edificii necesare desfăşurării activităţii economice. Vor fi luate în calcul inclusiv cheltuielile cu elaboarea proiectelor tehnice, a proiectelor, cele cu organizarea de şantier, investiţia de bază (materiale, manoperă), sau alte cheltuieli.

Grila de calcul reducerilor:

În funcţie de valoarea investiţiei:

  • 15 % – pentru investiţii cuprinse între 500.000 şi 5 milioane de Euro;
  • 20% – pentru investiţii cuprinse între 5 şi 7 milioane de Euro;
  • 30% –  pentru investiţii cuprinse între 7 şi  10 milioane de Euro;
  • 40 % –  pentru investiţii cuprinse între 10 şi 15 milioane de Euro;
  • 60 % –  pentru investiţii mai mari de 15 milioane de Euro.

 În funcţie de numărul mediu de personal angajat:

  • 2% –  pentru 1-20 de salariaţi;
  • 3 % –  pentru 21-40 de salariaţi;
  • 5% –  pentru 41-80 de salariaţi;
  • 7 % –  pentru 81-120 de salariaţi;
  • 10 %-  pentru 121-200 de salariaţi;
  • 20 % –  pentru mai mult de 301 salariaţi.

În funcţie de profilul de activitate:

  • 5 % – Comerţ;
  • 10 % – Servicii;
  • 20 % – Producţie.

Cotele vor fi cumulate, dar pentru trei ani consecutivi, valoarea totală a bonificaţiilor nu poate depăşi 200.000 de euro, sau 100.000 de euro pentru firmele din domeniul transporturilor. Reprezentanţii municipalităţi estimează că de această schemă, în perioada 2014-2018, vor beneficia în jur de 70 de agenţi economici, valoarea totală a reducerilor fiind de 16,5 milioane de euro.

Perioada de referinţă pentru calculul facilităţilor este data notificării Primăriei Braşov privind demararea investiţiei sau data începerii lucrărilor, prevăzută în autorizaţia de construcţie.

Follow and like us:

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*