Ramai la curent!

Timp liber

Marele cros al Universității Transilvania

Publicat

in

aula Bv

Universitatea Transilvania din Braşov, prin Prorectoratul cu Studenţii şi Legătură cu Mediul Economic şi Socio – cultural şi facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane, în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov, Clubul Sportiv Universitatea Braşov – CSU şi Agenţia FunSports, organizează, în 6 mai, de la ora 12,00, ediţia a II-a a Marelui Cros al Universității Transilvania. Participanții vor alerga 2,5 kilometri, pe traseul Cantina Complex Memo – Strada Lungă 140 (spre Piaţa Bartolomeu) – Strada Lungă –  Rectorat.

Se vor acorda premii, medalii și cupe primilor cinci clasaţi la fete şi băieţi (10 premii, câte un ceas de mână sport). Primii 200 de înscrişi vor primi câte un tricou. La concurs vor participa şi cadre didactice. Festivitatea de premiere va avea loc în faţa clădirii Rectoratului, de la ora 12.30. Câştigătorii crosului vor face ulterior o plimare în oraș, cu autobuzul electric al RAT Braşov.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

„Fii Stejar, Nu Broccoli”: Conferința cu Andy Szekely care te scoate din blocaj și te obligă să alegi – Brașov, 17 mai, 2026

Evenimentul „Fii Stejar, Nu Broccoli” aduce la K2 Alpin Resort Brașov o zi intensivă de dezvoltare personală, networking și sesiuni inspiraționale dedicate direcției, deciziilor și clarității în viață și business.

Publicat

in

Brașovul devine locul în care deciziile amânate capătă formă și direcție. Pe 17 mai 2026, la K2 Alpin Resort din Poiana Brașov (foto jos), Andy Szekely va susține conferința „Fii Stejar, Nu Broccoli”, un eveniment care își propune să mobilizeze participanții într-un proces real de lucru cu sine, construit pe claritate, asumare și acțiune concretă.

Timp de șase ore, cei 500 de participanți nu vor sta în sală ca spectatori, ci vor lucra efectiv pe propriile decizii, cu pixul în mână, într-un cadru care îi obligă să se oprească din ritmul zilnic și să privească lucid ceea ce nu mai funcționează.

Miza nu este creșterea motivației, ci confruntarea directă cu propriile alegeri amânate. Evenimentul își propune ca oamenii din sală să nu mai caute răspunsuri în exterior, ci să înceapă să construiască răspunsurile, structurat, pentru ei înșiși.

Conceptul care stă la baza conferinței este simplu, dar profund.

„Conferința te învață cum să gândești și să acționezi ca un stejar, chiar dacă până acum ai mers pe ritm de broccoli”, spune Andy Szekely.

Într-o lume în care viteza este confundată cu progresul, evenimentul vrea să aducă o schimbare de perspectivă, una în care direcția devine mai importantă decât ritmul.

Această întâlnire se adresează celor care simt că fac multe, dar nu avansează cu adevărat, fie că sunt antreprenori, manageri sau profesioniști activi, oameni care au bifat obiective, dar au pierdut sensul, oameni care funcționează bine în exterior, dar simt că ceva s-a dezechilibrat în interior.

„Oamenii nu vin la această conferință pentru că sunt motivați. Vin pentru că știu că ceva nu mai funcționează în ritmul lor actual și vor să ia acele decizii pe care le-au amânat prea mult timp”, explică Bianca Stan, co-organizator al platformei TakeIT.

Pe parcursul zilei, participanții trec printr-un proces în care învață să distingă între a fi ocupați și a fi eficienți, între a funcționa și a trăii cu adevărat. Cei din sală vor învața să aleagă conștient și fără vinovăție, și să își construiască un plan aplicabil imediat.

Experiența este exclusiv fizică – Evenimentul nu va avea și transmisie online. Decizia a fost luată tocmai pentru a nu exista posibilitatea de a amâna din nou.

În spatele acestui eveniment stă experiența de aproape trei decenii a lui Andy Szekely în educație și programe transformaționale

Cu 28 de cărți publicate, dintre care patru bestselleruri naționale, și apariții pe scene din 23 de țări alături de nume precum John Maxwell, Robin Sharma sau Brian Tracy, el aduce la Brașov nu doar conținut, ci un sistem de lucru validat în timp, în peste 100 de ediții de bootcamp și în programe implementate în sute de companii.

„Fii Stejar, Nu Broccoli”  este un eveniment organizat de platforma de educație și evenimente transformaționale TakeIT, iar comunicarea media este realizată cu sprijinul atelierului de reputație SAV Smart Start.

Într-un context în care totul pare urgent, această conferință devine un spațiu rar în care lucrurile importante primesc, în sfârșit, timpul și claritatea de care au nevoie.

DETALII EVENIMENT

Data: Duminică, 17 mai 2026
Ora: 09:00 – 15:00 (uși deschise de la 08:30, extindere până la 18:00 pentru cei cu bilete VIP)
Locație: K2 Alpin Resort Brașov
Capacitate: 500 locuri

AGENDA

🕘 08:30 – 09:00 · Welcome & Acomodare 🕘 09:00 – 09:15 · Deschidere
🕘 09:15 – 11:30 · PART 1 — Oprirea & Așezarea 🥐 11:30 – 12:15 · Brunch & Networking
🕘 12:15 – 14:15 · PART 2 — Direcția & Deciziile 🕘 14:15 – 14:30 · Planul Stejar
🕘 14:30 – 15:00 · Autografe & Poze
🍷 15:00 – 17:30 · Late Lunch & Panel exclusiv VIP

Website: takeit.ro/eveniment-fii-stejar-nu-broccoli

Citește mai departe

Stiri Brasov

„Flori în Țara Bârsei” revine la Brașov. Tineri interpreți din țară și din Ucraina urcă pe scena Reduta pentru două seri de folclor autentic

Festivalul „Flori în Țara Bârsei” revine la Brașov pe 6–7 mai 2026, aducând pe scena Centrului Cultural Reduta 16 tineri interpreți și artiști consacrați ai folclorului românesc, într-un spectacol dedicat tradițiilor autentice.

Publicat

in

În perioada 6–7 mai 2026, Centrul Cultural Reduta găzduiește cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Concurs Național „Flori în Țara Bârsei”, un eveniment care aduce în prim-plan 16 tineri interpreți din România și Ucraina, dornici să-și afirme talentul în fața publicului și a juriului de specialitate.

Timp de două seri, începând cu ora 18:00, scena Redutei va fi animată de interpretări autentice de doine, balade și cântece tradiționale, dar și de recitaluri susținute de artiști consacrați.

Concurenții ediției 2026 a festivalului „Florin din Țara Bârsei”:

  • ADAM Radu (Brașov)
  • BĂZĂVAN Mihaela Andreea (Argeș)
  • COJOCARU Daria (Gorj)
  • HAMURAR Olena (Odesa, Ucraina)
  • MAHU Cătălina Veronica (Botoșani)
  • MIRON Simona (Brașov)
  • MOLDOVAN Bianca (Suceava)
  • MORARU Daria (Prahova)
  • NIȘCOVEANU Mădălina (Vrancea)
  • PUPĂZĂ Denisa (Mehedinți)
  • RACOȚIA Miruna (Brașov)
  • RĂSTOACĂ Alexandra (Suceava)
  • SACARĂ Petruța (Iași)
  • ȘUHANI Gabriela (Suceava)
  • TIȘE Diana (Mureș)
  • VÂRVĂRICI Georgiana (Bacău)

Prezentarea evenimentului va fi asigurată de Claudia Mirițescu.

În seara de 6 mai 2026, vor susține recitaluri Roxana Reche, Alexandru Pal, George Muraru și Flavia Cochirleanu, câștigătoarea Trofeului „Flori în Țara Bârsei” 2025. În cea de-a doua seară, pe 7 mai 2026, vor urca pe scenă Mariana Anghel, Adriana Irimieș, Polina Gheorghe și Claudia Mirițescu. Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Plaiuri Transilvane, sub bagheta dirijorului Iosif Ioan Liviu, iar momentele coregrafice vor fi oferite de Ansamblul Folcloric Poienița.

Festivalul, dedicat tinerilor cu vârste între 16 și 25 de ani, își propune să descopere noi talente și să păstreze vii tradițiile autentice. Concurenții vor fi evaluați de un juriu de specialitate, care va puncta autenticitatea repertoriului, calitatea interpretării și respectarea costumului popular.

Intrarea este gratuită, pe bază de invitație, disponibilă la casa de bilete a Centrului Cultural Reduta.

La ediția 2025, trofeul festivalului a fost câștigat de Cochirleanu Flavia Maria din satul Bentu, comuna Gălbinași, județul Buzău.

Citește mai departe

Prima Pagina

Bărci handmade și voie bună: Regata Ghimbășel a animat Râșnovul

Regata Ghimbășel a adus la Râșnov 50 de echipe care au concurat cu ambarcațiuni construite manual, într-un eveniment plin de creativitate și distracție.

Publicat

in

Râul Ghimbășel s-a transformat, preț de câteva ore, într-un adevărat spectacol de culoare, creativitate și distracție. Sâmbătă, 25 aprilie 2026, la Râșnov, a avut loc ediția de primăvară a Regatei Ghimbășel, un eveniment care a adunat la start 50 de echipe formate din copii și adulți.

La a doua sa ediție, concursul nautic a oferit participanților ocazia de a-și pune imaginația la lucru, construind ambarcațiuni inedite, fără restricții privind materialele folosite. De la bărci improvizate până la construcții spectaculoase, fiecare echipaj a venit cu propria poveste și un strop de originalitate.

Traseul, cu o lungime de aproximativ 150 de metri, a fost deschis tuturor categoriilor de vârstă, atât pentru participanți individuali, cât și pentru echipe formate din familii sau grupuri de prieteni din întreaga țară.

Fiecare barcă a venit cu o poveste în spate și prezentăm aici câteva:

Echipa „Plutim pe uscat
Am construit o barcă din PET-uri colorate,
Din lemn vechi și capace adunate.
Cu bandă lipită, puțin cam strâmbă,
Dar plutea pe apă, nu se scufundă!
La cursă am râs, de parcă era joc,
Barca noastră… reciclată cu noroc!

Maria Zaharia (14 ani, barca Atlas): Totul a început când tata a descărcat în sufragerie niște plăci uriașe de polistiren, zicând: „Anul ăsta facem ceva diferit!”. Am mutat măsuța de cafea și, brusc, covorul a devenit șantier naval. Sub lumina din tavan, am început să sculptăm coca. Aerul se umpluse de biluțe albe care se lipeau de noi prin electricitate statică – arătam ca doi oameni de zăpadă! Tata mânuia cutterul cu precizie de chirurg, în timp ce eu sigilam îmbinările cu straturi groase de silicon. Acolo, între canapea și televizor, dintr-un morman de izolație, s-a născut campioana noastră
ușoară ca un fulg.


Giulia Șerban (14 ani, barca Zeus 05) – Am construit-o pe baza legendei lui Zeus, cu decorațiuni care indică puterile acestui zeu. Această barcă indică justiția și ordinea, Zeus fiind cel care impunea acestea în Grecia Antică.

Ungureanu Tudor (13 ani, barca Amiral) – Această bancă este confecționat din iubire de către un tată și un fiu. Inspirația acestui design este barca de pescuit care o vezi la mare.

Organizatorii anubță și o a treia ediție a concursului „Regața Ghimbășel”, pe care au programat-o deja pentru luna septembrie.

Proiectul „Cu fața la râu – Împreună pentru Ghimbășel”, din care face parte și acest concurs, face parte din programul Cu Apele Curate, implementat cu sprijinul Lidl România, în parteneriat cu Asociația MaiMultVerde și Asociația pentru Relații Comunitare. Programul reprezintă un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării și afluenților săi, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile vizate.

Citește mai departe

Trending